În zadar
DEBUT Întuneric, linişte. Mă întreb cum am ajuns aici. Niciun zgomot nu străpunge noaptea. Bătăile inimii sunt din ce în ce mai accelerate. Unde sunt? Şi, mai bine zis: Cine mai e cu mine? Încerc să mă orientez cu ajutorul… Continue Reading
DEBUT Întuneric, linişte. Mă întreb cum am ajuns aici. Niciun zgomot nu străpunge noaptea. Bătăile inimii sunt din ce în ce mai accelerate. Unde sunt? Şi, mai bine zis: Cine mai e cu mine? Încerc să mă orientez cu ajutorul… Continue Reading
16. Începeam să mă cufund. Tot mai mult. Tot mai adânc. Şi totuşi, imaginea ei îmi apărea tot mai clară. Precum un spectru oneros, trupul aproape gol căpăta contururi tot mai pronunţate. Poate din pricina fundalului decupat dintr-o scenă apocaliptică… Continue Reading
Continuare din numărul 14 3 ― Sarea de aici a fost exploatată încă de pe timpul romanilor, când aceştia ar fi ridicat pe locul acesta o fortăreaţă denumită „castelum”, de la care provine şi denumirea locului… îşi începu discursul… Continue Reading
Regele! Lumea îl cunoştea sub acest nume, pe care unii îl pronunţau firesc, de parcă ar fi fost un nume oarecare (Ion sau Vasile), în timp ce alţii îl pronunţau cu ironie, privind dispreţuitor la purtătorul de titlu nobiliar care-şi… Continue Reading
Huruitul aparatului aducea cu suflul greoi al bătrânei, iar apa distilată din paharul concentratorului clipocea agasant. Alexandra Filotti se ocupa în fiecare zi de schimbarea paharului pentru oxigenul vecinei sale de la etajul superior, dar, în acelaşi timp, o deprima… Continue Reading
Am pus cana pe masă şi-am strâns pumnii; abia mă aşezasem pe scaun şi deja începeam să mă enervez. Cafeaua nu mai avea nici un gust. Mişcările soţiei mele deveneau tot mai repezi şi haotice deasupra aragazului; mâinile manevrau coada… Continue Reading
Urma să-i iau interviu celebrului şi obscurului Domn Roşu. Circulau multe poveşti, aproape legende, în legătură cu persoana sa. Unii spuneau că e un bătrân excentric şi sadic, cu un gust neobişnuit de pronunţat pentru vin. Că pereţii casei sale… Continue Reading
Continuare din numărul trecut C a p i t o l u l I I Într-o dimineaţă, când cartierul clocotea de obişnuita-i forfotă diurnă, Bazavriuk privea cu ciudă o factură, încercând pentru a nu ştiu câta oară să o descifreze,… Continue Reading
15. Mark era fratele soţului meu. Trebuia să-l elimin. Trebuia să-l ucid. Doar el se făcea vinovat de moartea Elzei. Mark era soţul ei, un ipocrit ce emana un aer fals, de ins sodomizat, de fiecare dată când nu-i conveneau… Continue Reading
Uşa roşie din lemn masiv e încărcată de sculpturi cu scenele pline de învăţăminte din încercările lui Iov. Ciocănelul e un cap de înger, turnat în alamă, şi când îl las să cadă înapoi în locaşul său, ochii îngerului se… Continue Reading