Author: Nicolae CORNESCIAN

Continuare din numărul trecut 9 — Nu mai găsesc pe nimeni. De parcă au murit cu toţii. — Ce joc mai e şi acesta? — De-ar fi doar atât, aş încerca să caut vreo explicaţie raţională. — Doar atât? Ce… Continue Reading →

Continuare din numărul trecut 5 Mă foiam încurcată. Cu un profund sentiment al culpabilităţii, nu mă puteam mărgini la rolul de simplu spectator. Chiar dacă înăuntru nu se afla nimeni, obiectele reflectorizante, precum oglinzile sau ferestrele, proiectau scenele unei realităţi… Continue Reading →

Nota redacţiei: Începând cu acest număr, vă prezentăm un nou foileton marca Nicolae Conrescian. Psihoze vă va captiva şi vă va vrăji tot atât de mult cât au făcut-o Extremele. Totodată, îl felicităm pe autor pentru viitoarea apariţie în volum a romanului Extreme. 1… Continue Reading →

16. Începeam să mă cufund. Tot mai mult. Tot mai adânc. Şi totuşi, imaginea ei îmi apărea tot mai clară. Precum un spectru oneros, trupul aproape gol căpăta contururi tot mai pronunţate. Poate din pricina fundalului decupat dintr-o scenă apocaliptică… Continue Reading →

15. Mark era fratele soţului meu. Trebuia să-l elimin. Trebuia să-l ucid. Doar el se făcea vinovat de moartea Elzei. Mark era soţul ei, un ipocrit ce emana un aer fals, de ins sodomizat, de fiecare dată când nu-i conveneau… Continue Reading →

14. Îmi era frig. Tot mai frig. Tremuram. Mulţi din cei pe care îi întâlneam purtau cămăşi cu mâneci scurte, haine uşoare, de sezon. Mă grăbeam, însă nu ştiam încotro mă îndrept. În ciuda mulţimii de feţe necunoscute, lăsându-mi parcă… Continue Reading →

13.  ― De iubeşti în taină, nu e nicio greşeală. Greşeşti doar când îţi iroseşti timpul, presupunând că altcineva s-ar putea gândi tocmai la tine, ar putea avea sentimente. ― Nu-ţi ascund nimic, încerca să se explice. Pentru noi, propria… Continue Reading →

12. ― Tot ce n-am spus a depărtat tot ce puteam avea. ― Te-am iubit mult prea mult, mă repetam. Nu eram conştient de ceea ce făceam, dar simţeam că aşa trebuia să procedez. Nu mai suportam tot acel haos,… Continue Reading →

11. Nu ajungea să-mi confirmi şi să împlineşti toate poveţele mele. Pentru a regăsi veracitatea propriului trecut, voiam să crezi că înţelegeai tot ce-ţi spuneam. Te minţeam, pentru că tot ce părea uitat putea fi întors doar graţie acestor perfidii,… Continue Reading →

10. ― Îmi aminteşti de cineva. Sau poate că eşti chiar cel pe care nu pot să-l uit. Nu ştiu dacă acest străin a existat vreodată, dacă mă ştie, dacă trăieşte sau a murit. Îl recunosc sau, mai bine zis,… Continue Reading →