O poveste inventată pentru fiul meu, Toma, despre cum a contribuit un psiholog de medicina muncii la devenirea celebrei vindecătoare Olga din cartierul Rahova

Pe un scaun rotativ, în spatele unui birou din pal laminat, psihologul, un tip şters şi aparent lipsit de carismă, o priveşte pe Olga fără să spună nimic. Pe un scaun fix de partea cealaltă a biroului, cu mâinile aşezate corect pe genunchi, fără să zică sau să facă ceva, Olga aşteaptă rezultatele examenului psihologic la controlul periodic de medicina muncii. Un test de atenţie distributivă, unul de atenţie concentrată, unul de depresie şi unul de anxietate. Aceleaşi teste pe care le-a făcut la fiecare şase luni, în ultimii 5  ani. Ştie atât de bine răspunsurile, încât obţine aceleaşi scoruri de fiecare dată.

― Frumos şi echilibrat!

― Nicio schimbare în condiţia mea psihică, domnule psiholog? întreabă Olga pe un ton neutru şi echilibrat.

Psihologul nu reuşeşte să detecteze nicio inflexiune a vocii care să trădeze în vreun fel intenţiile sau măcar dispoziţia de moment.

― Echilibrat şi… (pare că se gândeşte psihologul) frumos, completează el lipsit de imaginaţie. Nici cea mai mică diferenţă faţă de ultimele rezultate.

― Mă bucur să aud, zâmbeşte politicos Olga. Am trecut şi de data asta, încearcă ea să glumească.

― Da, eşti aptă din punct de vedere psihologic. Felicitări!

Olga se ridică de pe scaun şi se îndreaptă spre uşă. Cu mâna pe clanţă, se întoarce spre psihologul lipsit de carismă care deja notează rezultatele într-un registru mare şi gros.

― Pot să vă întreb ceva?

― Desigur, îşi ridică el nasul din registrul mare şi gros.

― Ştiţi ceva despre energiile reziduale negative? Am citit undeva că oricât de atenţi am fi la regimul nostru de viaţă, întotdeauna rămân în organism reziduuri toxice. Mă interesează cum aş putea să le elimin.

Psihologul zâmbeşte cu moderaţie, nereuşind să ascundă satisfacţia unui profesionist care ştie răspunsul la întrebare.

― Tu faci curat acasă, Olga?

― Nu! Am o femeie care vine de două ori pe săptămână. Face curat, spală şi găteşte.

― Bun. Cât de bine face ea curat? Bine, foarte bine, perfect? Nu a uitat niciodată să şteargă praful de pe corpurile suspendate din bucătărie? Sau să cureţe tocul uşilor? Nu s-a întâmplat niciodată să o critici?

― Ei, cum să nu, se grăbeşte Olga să răspundă, prinsă în jocul psihologului.

― Păi vezi, aşa păţim şi noi cu energiile negative, aceste reziduuri, adevărate toxine psihice, dacă vrei, care întreţin blocajele energetice, boala psihică, în cazuri extreme cauzând chiar moartea.

Psihologul se ridică în picioare pentru a da o mai mare putere discursului motivaţional. Hiperhidroza palmară a Olgăi întâlneşte pe clanţa cabinetului hiperhidrozele palmare ale colegelor de departament.

― Întotdeauna vor exista deşeuri psihice pe care trebuie, dar trebuie să conştientizăm că trebuie să le eliminăm din organism cât se poate de des.

Şansa unui discurs motivaţional este foarte rară în medicina muncii, poate din cauza asta psihologul din povestea noastră o exploatează la maximum.

― Aşa că întrebarea corectă, Olga, este următoarea. Conştientizezi că această ameninţare există şi că este de datoria ta şi numai a ta să elimini răul din organism?

― Da, cum să nu? Desigur! Altfel nu v-aş fi întrebat.

― Bun, răsuflă psihologul, lăsându-se să cadă mulţumit în scaun.

Olga este speriată de forţa discursului, aşa că nu riscă nicio mişcare. E întoarsă din corp, cu mâna în continuare pe clanţă, privindu-l fix pe specialist şi lăsându-şi liberă hiperhidroza palmară să se amestece cu hiperhidrozele palmare ale colegelor de departament.

― Există multe modalităţi prin care poţi duce purificarea emoţională la un nivel superior, dar ăsta este un subiect amplu şi mi-e teamă că deja am depăşit timpul alocat întâlnirii noastre.

Deschide un sertar al biroului din pal laminat şi scoate un dosar albastru. Olga se desprinde greu de clanţă deoarece amestecul zecilor de hiperhidroze palmare luase forma unui clei vâscos şi se apropie din doi paşi rapizi şi nesiguri, ca de copil care abia învaţă să meargă, prinzându-se de birou şi ţinându-se strâns să nu cadă.

― Ai aici descrierea principalelor modalităţi de eliminare a energiilor negative reziduale: apa de trandafiri, tămâia şi smirna, pe care ştiu că o să le găseşti învechite, dar te asigur că sunt în continuare eficiente, salvia şi, nu în cele din urmă, pământul.

― Pământul? se arată ea foarte mirată, luând dosarul şi rămânând recunoscătoare în picioare în faţa biroului, neştiind dacă să se aşeze sau nu.

― Există şi un exerciţiu de eliminare a reziduurilor energetice din organism, dar sugestia mea este să parcurgi materialul şi să mă cauţi săptămâna viitoare pentru a-mi spune care dintre modalităţi crezi că ţi s-ar potrivi ţie cel mai bine, încheie psihologul plin de importanţă, conştient că discursul lui motivaţional ar putea salva o viaţă.

*

[Trebuie să precizez că această poveste are deja un public captiv. Toma mă roagă în fiecare seară, la culcare, să-i mai spun o dată povestea, dar când a auzit-o pentru prima dată, m-a întrerupt de mai multe ori să mă întrebe dacă eu sunt Olga din poveste. Eu i-am răspuns aşa: Olga este singură şi speriată. Olga este singură. Olga nu sunt eu.]

*

Psihologul este lipsit de carismă. Simte că medicina munci este un domeniu care îi limitează dezvoltarea profesională, pe de altă parte este conştient că şansa de a salva o viaţă este unică indiferent de domeniul în care activezi, aşadar trebuie tratată cu responsabilitate. Totuşi, el deţine un control strict  al propriei vieţi. A eliminat excesele, riscurile şi complicaţiile, fie ele amoroase sau de alt fel, aşa că problema Olgăi este una pe care el a rezolvat-o în viaţa lui.

El ştie din proprie experienţă cât de lipsiţi de apărare suntem cu toţii când vine vorba despre energiile negative, reziduurile emoţionale, resturile oxidative şi psihice care, asemenea cărnii între dinţi, sunt imposibil de eliminat fără o aţă fină, dar rezistentă care să pătrundă acolo unde alte instrumente de igienă, apa de gură, de exemplu, nu pot ajunge. În plus, el consideră că salvarea vine la fix, aşa cum ştiţi că vin toate lucrurile, fie ele bune sau rele, în vieţile noastre, nici prea devreme, nici prea târziu, ci doar atunci când suntem pregătiţi pentru ele.

*

[În punctul ăsta, Toma m-a întrerupt şi m-a întrebat dacă eu sunt psihologul. Eu i-am răspuns aşa: Psihologul de medicina muncii este singur şi speriat. Psihologul de medicina muncii este singur. Psihologul nu sunt eu.]

*

Cartierul Rahova. Un apartament cu două camere, mobilate în cea mai mare parte de la Ikea. Balconul este închis cu geamuri termopan. Nu există nicio culoare puternică în apartament. Doar nuanţe de gri, alb şi negru. Pe canapeaua acoperită cu o cuvertură miţoasă dintr-acelea nepractice din lână netoarsă şi care aduc bine cu decorurile corturilor aromâne pe care le putem încă vedea în satele uitate de lume din Dobrogea, Olga, în poziţia lotus, răsfoieşte dosarul albastru primit de la psihologul de medicina muncii.

E goală şi stă pe miţoasă ca pe iarbă. O înţeapă şi asta-i place. E atât de goală încât poţi privi înăuntrul ei. Dar dacă o faci, întorci privirea şi cauţi ceva să te asiguri, o carte, s-o deschizi la întâmplare şi să citeşti un poem sau poate să-l scrii, cine ştie, să-ţi pui într-o farfurie albă un peşte rece şi să storci pe el o lămâie întreagă. În apartament este foarte cald, ea nefiind adepta aerului condiţionat. Sudoarea i se scurge pe pieptul musculos. Are sâni mici care ne aduc aminte de firea ei agresivă. Asta ne place. E atât de frumoasă, încât pare plauzibil să încingă atmosfera în cea mai geroasă iarnă. Miţoasa de acolo vine, să zicem că de acolo vine, dintr-o iarnă îndepărtată şi geroasă, în care dacă te aventurai în afara adăpostului era foarte posibil să întâlneşti extratereştri. Confuzia ei vine de la vremurile moderne în care trăieşte şi în care extratereştrii au renunţat să se mai arate odată ce omenirea a acceptat că ei există. În iarna geroasă de care aminteşte miţoasă aromână, Olga ar fi topit zăpezile, corturile, farfuriile zburătoare şi inimile oricăror extratereştri.

O funingine pluteşte uşor în cameră ca o amintire. Olga nu o vede. Funinginea se lipeşte uşor de corpul ei transpirat, desenând tribale întunecate şi ameninţătoare ce se preling şi se scurg în miţoasa din alte vremuri.

Olga citeşte despre tămâie. Dacă o arzi într-un bol de argint sfinţit şi împrăştii fumul negru în toată casa, blocajele energetice vor fi distruse, fluxul energetic va curge liber precum un pârâu limpede de munte. Olga închide ochii şi-l vede cum curge, îl aude, îşi imaginează că răceala şi limpezimea lui sunt binefăcătoare corpului şi sufletului. Fără îndoială. Se vede goală, stând în lotus pe miţoasa ei ca pe un covor zburător care se apropie plutind de pârâul rece şi limpede. O vedenie învăluită în fumul negru vindecător. Închide dosarul albastru şi îşi face vânt. Dosarul fâlfâie graţios ca un evantai chinezesc. Tribalele se usucă şi dispar odată cu transpiraţia. Casa este echilibrată energetic de reziduurile toxice.

Olgăi i se pare că simte ceva. Dă pagina şi citeşte despre smirnă.

Cine mai ştie în zilele noastre că smirna este şi un antimicrobian şi că în antichitate parfumul ei era folosit împotriva gândurilor rele şi a pisicilor negre. Ca şi tămâia, este tot un dar făcut de misterioşii Crai de la Răsărit lui Isus. O bucăţică de smirnă sfinţită, e obligatoriu să fie sfinţită, este cel mai puternic leac de deochi, de blestem de boli şi, ce mai încolo-încoace, de toate relele.

Olga trage aer în piept şi mai dă o pagină. Doar citeşte şi casa se umple de un miros puternic de trandafiri. Nu i-ar fi trecut niciodată prin cap că uleiul esenţial de trandafiri are cel mai înalt nivel de vibraţie. Cu câteva picături puse într-un pulverizator şi cu puţină apă de la robinet poţi face minuni. Dat prin casă, va genera o aură vindecătoare care în cel mult 24 de ore va debloca fluxul energiilor negative ce se vor descărca în aer. Odată descărcate, ele vor fi neutralizate de uleiul esenţial cât ai zice „destinul se împlineşte în cozi de peşte”.

Olgăi i se pare că simte ceva.

Pe lângă funinginea neagră care intră deja în pielea ei, decorul alb-negru se colorează cu petale roz de trandafiri care cad din tavan cu miile, cu zecile de mii, încât Olgăi i se pare că petalele îi sărută corpul statuar cu o mie de guri roz, iar printre iţele miţoasei se văd strălucind ceasuri de aur, ca nişte comori ascunse. Picioarele strâng lotusul într-o încordare plăcută urmată de o relaxare şi mai plăcută, ceasurile de aur ticăie intim, în sens invers, iar Olga se apropie şi mai mult de iarna crudă din care foarte puţini au reuşit să scape. Îi place atât de mult să afle despre apa de trandafiri.

Miezul nopţii o prinde încleştată în poziţia lotus pe miţoasa aromână, citind despre Salvia divinorum. Testele efectuate de savanţi au arătat că fumul de salvie modifică literalmente polaritatea aerului, încărcând atmosfera cu ioni pozitivi. Cum altfel ne putem simţi când aerul respirat este încărcat cu ioni pozitivi, dacă nu pozitiv?

Poveştile o poartă până la începuturile omenirii, Olga conştientizează că preocuparea oamenilor pentru ameninţările nevăzute este de când lumea şi pământul şi că e imposibil să se bazeze doar pe o teamă iraţională, nefirească, construită pe sentimentul lipsei controlului în viaţă. Toate modalităţile de purificare o atrag. Se vede recurgând la fiecare şi în acelaşi timp, la niciuna. Olga închide dosarul albastru. Şi-l pune pe piept. Închide ochii şi se vede alergând liberă şi fericită printr-o pădure cu copaci uriaşi. Energia lor este vindecătoare. Are 12 ani. E fericită şi sănătoasă. Nu a cunoscut niciodată Frica. Copacii sunt ciudaţi, nemaivăzuţi, drepţi şi înalţi, coroanele lor acoperă cerul, protejând-o. Pădurea asta în care aleargă desculţă o conţine cu totul ca într-o ascunzătoare sigură. Se opreşte şi îmbrăţişează un copac zvelt. Energii vindecătoare albastre se amestecă cu energiile ei sănătoase, tot albastre. Se produce un schimb energetic care are un efect revigorant.

De data asta, nu i se mai pare nimic. Simte că respiră. Respiră cu adevărat. Adoarme visând cum soarele străluceşte rece pe un cer senin şi albastru din care coboară sute de farfurii zburătoare.

*

― Pot intra?

― Cum să nu, Olga! Cum să nu! Se ridică entuziasmat de pe scaunul rotativ din spatele biroului din pal laminat, psihologul şters şi aparent lipsit de carismă. Ocoleşte biroul şi o ia tandru de mână.

― Spune-mi, ai parcurs materialul? întreabă el foarte afectat.

― …

― Care crezi că ţi potriveşte? Cum ai vrea să te purifici energetic, cum ai vrea să scapi de toate reziduurile energetice nebănuite, dar, te asigur, extrem de periculoase?

― Mi-e greu să spun. Aş vrea să îţi povestesc totuşi un vis, cred că era un vis, pe care l-am avut după ce am parcurs materialul.

Psihologul ocoleşte biroul din pal laminat şi se întoarce pe scaunul rotativ. Îşi sprijină bărbia în palme, încruntă sprâncenele şi devine dintr-odată reflexiv şi în acelaşi timp interogativ prin atitudine

― Am parcurs materialul şi a fost…

― Cum a fost? întreabă prompt psihologul fără să-i lase Olgăi timp de gândire.

― A fost…

― Cum? la fel de prompt. Revelator? Intens? De neuitat?

― Nu, a fost… Ba da, a fost şi revelator, se grăbeşte Olga nemailasându-l pe psiholog să pună vreo întrebare, intens, de neuitat, dar cred că înainte de toate a fost…, pauza Olgăi îl face pe psiholog să transpire abundent, … a fost ciudat.

Psihologul care se ridicase de pe scaun şi aştepta răspunsul Olgăi, nici aşezat, nici în picioare, încovoiat peste biroul din pal laminat, transpirând abundent, se prăbuşeşte în scaunul rotativ zgomotos, fără să-şi ascundă dezamăgirea.

― Ciudat? Atât poţi să-mi spui despre material? Doar atât?

― Ciudat… pentru că după ce am parcurs materialul, am închis ochii şi, fără să adorm, am avut un vis tare frumos.

― Înţeleg, un vis frumos…,  psihologul zâmbeşte dând din cap şi gândindu-se că aşa va încuraja comunicarea.

― Se făcea că aveam 12 ani şi alergam desculţă printr-o pădure cu copaci foarte drepţi şi înalţi.

― 12 ani… pădure… desculţă… psihologul încurajează comunicarea.

― Prin tălpile mele intra şi ieşea o energie albastră care mă ajuta să plutesc fără să ating pământul. Înainte de a mă trezi din vis, am îmbrăţişat un copac şi am schimbat cu el energie, albastră ca un curent electric.

― Îhî, înţeleg. Şi erai desculţă, zici?

― Da, şi aveam 12 ani şi eram complet fericită. Copacii erau atât de înalţi încât acopereau cerul, mă conţineau chiar şi atunci când nu schimbam energie albastră.

― Mi se pare destul de clar.

― Da? Ce anume?

― Deşi nivelul tău de sugestibilitate este atât de mare încât orice metodă de purificare ai alege, ea va funcţiona, cred totuşi că cel mai bine ţi se potriveşte pământul, sintetizează perfect psihologul de medicina muncii.

Olga stă pe scaunul fix cu mâinile aşezate corect pe genunchi şi îşi examinează unghiile.

― Îmi pare rău… m-a relaxat atât de mult să citesc despre apa de trandafiri… şi visul în care alergam prin pădure a fost atât de… încât am adormit. Nu am citit şi partea despre pământ

Psihologul zâmbeşte neutru.

― E ok. Cât timp mai avem?

Olga se uită la ceasul ei electronic, dar vede ceasuri vechi, din aur care ticăie intim, în sens invers.

― Suficient ca să te învăţ un exerciţiu scurt de vindecare.

Psihologul se ridică şi se apropie de Olga, care se încordează din tot corpul. Trece în spatele ei şi îi pune mâinile pe umeri. Trage uşor, îndreptându-i spatele. Cu o mână o prinde de ceafă, iar cu cealaltă de frunte. O forţează pe Olga să lase uşor capul pe spate.

― Nu te mişca, rămâi aşa, te rog, spune cu voce joasă şi gravă.

Ocoleşte scaunul fix pe care Olga stă cu spatele drept şi capul lăsat uşor pe spate şi o priveşte din faţă.

― Lipeşte, te rog, tălpile de podea. Caută ca tălpile tale să fie paralele. Împreunează acum palmele ca şi cum te-ai ruga la Dumnezeu. Aşa, e foarte bine. Conştientizează încordările din degete şi căldura palmelor tale. O simţi. Degetele sunt unite acum pe perechi. La fel şi palmele tale, care sunt cuprinse de o căldură plăcută şi liniştitoare. Simţi cum căldura asta plăcută iradiază în fiecare pereche de degete începând cu cele mici.

Psihologul stă sprijinit de biroul de pal laminat, cu mâinile încrucişate pe piept, şi o observă atent pe Olga. Vocea lui e joasă şi gravă, vorbeşte rar, cu încetinitorul, punând o pauză mare între cuvinte. Lungeşte cuvintele, fără să se grăbească.

― Freacă palmele cu mişcări circulare. Căldura creşte în intensitate. La fel şi starea plăcută care te cuprinde cu totul. Acum desparte palmele. Căldura a plecat ca o energie albastră în tot corpul. Îţi cuprinde treptat braţele, umerii, pieptul… Gâtul şi capul. Poartă cu ea o stare de bine şi relaxare asemănătoare stării din vis. A ajuns în picioarele tale acum şi coboară uşor spre tălpi. Tălpile tale sunt calde şi relaxate. Energia albastră cuprinde degetele mici şi se extinde încetişor spre cele mari. Tălpile tale sunt calde şi relaxate. Simţi cum iradiază o căldură plăcută şi relaxantă din tălpile tale în jos spre podea. Energia albastră poartă cu ea toate reziduurile energetice negative pe care le-a întâlnit în corpul tău, din creştetul capului şi până la tălpi. Se scurge în podea. Te purifică. Rămâne doar o stare de bine şi puritate. Te simţi bine. Eşti descărcată de toate energiile negative. Eşti pură şi relaxată. Deschide ochii!

Olga deschide ochii ca trezită dintr-un somn odihnitor şi revigorant. Îi ia câteva secunde să înţeleagă unde se află. Priveşte tavanul alb strălucitor. Îşi aduce uşor capul în poziţia normală şi îl priveşte pe psiholog cu recunoştinţă.

― Uau… Pfuuu….

― E ok, nu trebuie să spui nimic. Concentrează-te pe starea de bine. Eşti relaxată şi aşa vei rămâne întreaga zi. Reziduurile toxice s-au scurs din corpul tău.

― Excepţional, spune Olga cu o voce joasă şi gravă care seamănă cu cea a psihologului.

― Ţi-a plăcut, nu-i aşa? Vezi tu, Olga, poţi face exerciţiul ăsta în fiecare zi şi te vei simţi aşa cum te simţi acum. Poţi fi propriul tău vindecător. Pentru ca acest exerciţiu să funcţioneze şi mai eficient este indicat să îl faci cu picioarele goale pe pământ.

― Dar a funcţionat şi aşa, spune Olga, uitându-se spre picioarele ei de care este mândră şi care din cauza pantofilor cu toc arată foarte sexy.

Psihologul îşi dă ochii peste cap şi inspiră adânc. Scoate zgomotos aerul printre dinţi.

― Fă cum îţi spun! Lasă energia pământului să  pătrundă prin tălpile tale, să călătorească de-a lungul meridianelor energetice prin tot corpul pentru a colecta toate reziduurile energetice pe care le întâlneşte în cale. Lasă energia albastră, blândă, protectoare, hrănitoare şi maternă a pămîntului să călătorească în interiorul corpului, dar mai ales în profunzimile sufletului tău. Elimină obstacolele dintre corpul tău energetic şi pământ. Practică acest exerciţiu goală şi desculţă pe pământul vindecător.

*

24 de zile, Olga a cărat câte o găleată cu pământ  pe zi. 24 de găleţi cu pământ pe care le-a vărsat pe balconul închis cu termopane albe până când nivelul de pământ a ajuns la pragul uşii. Atunci s-a oprit, s-a gândit că stratul de pământ este suficient de adânc pentru a performa exerciţiul de vindecare sugerat, ce tot zic, recomandat de psihologul de medicina muncii.

Chiar în a 24-a zi, după ce a golit pe balcon a 24-a găleată şi a nivelat bine pământul, Olga a stins luminile în apartamentul ei cu două camere mobilate în cea mai mare parte de la Ikea, s-a dezbrăcat în pielea goală, a păşit cu tălpile goale pe pământul din balcon, a închis ochii şi s-a văzut liberă şi fericită într-o pădure cu copaci uriaşi. L-a îmbrăţişat pe primul şi a lăsat energia pământului să pătrundă în corpul ei şi să călătorească de-a lungul meridianelor energetice pentru a colecta toate energiile reziduale negative. A lăsat energia albastră, blândă, protectoare, hrănitoare şi maternă a pămîntului să călătorească până în adâncurile sufletului ei. Olga s-a simţit după mult timp, enorm de mult timp, ca la 12 ani, liberă şi fericită. Nu i-a mai fost frică şi, poate cel mai important, nu s-a mai simţit singură. S-a simţit vindecată şi protejată de toate ameninţările nevăzute şi nebănuite care există în lume. A decis să practice exerciţiul de vindecare în fiecare zi.

Ce se întâmplă când îţi asculţi psihologul de medicina muncii? În a 23-a zi, cu a 23-a găleată, Olga l-a adus pe balcon şi pe Petruţ, hamsterul vecinei de la parter, îngropat de stăpâna lui în curtea din faţa blocului. Ce nu aveau cum să bănuiască Olga şi psihologul de medicina muncii, altfel acesta ar fi prevenit-o să nu care cumva  practice exerciţiul de vindecare în cimitir era că această energie albastră descărcată în pământ poate vindeca şi alte suflete care au nevoie de asta. Lucru care s-a şi întâmplat. Dacă după primul exerciţiu de vindecare energia albastră abia l-a ajutat pe Petruţ să deschidă un ochi, după al treilea exerciţiu, Petruţ îşi schimbase deja poziţia de pe o parte pe alta, iar la sfârşitul săptămânii, când Olga nu s-a putut abţine şi a practicat două exerciţii de vindecare în loc de unul, energia albastră descărcată l-a pus pe Petruţ efectiv pe picioare. În ziua următoare, la exerciţiul de seară al Olgăi, Petruţ săpase deja un tunel până la ţeava de scurgere de pe balcon şi adulmeca cu nesaţ lumea de afară. O ultimă cură de energie albastră şi s-ar fi simţit pregătit să o ia de la capăt. Cum adică să o ia de la capăt? Să găsească un suflet pereche şi, în căutările lui prin iarba din faţa blocului, când ar fi ajuns în locul în care ar fi trebuit să se afle mormântul lui, să întârzie fără să îşi dea seama de ce şi să adulmece, iar fosta stăpână care de la moartea lui a rămas privind pe fereastra de la bucătărie mormântul lui, să îl vadă şi să îl ia în casă, gândindu-se că Universul i-a trimis un mesaj în forma unui hamster care semăna leit cu fostul hamster pe care îl iubise atât de mult. I-ar fi pus tot numele Petruţ din simplul motiv că semăna leit cu Petruţ.

*

[Foarte aproape de final, la un minut distanţă de a adormi, Toma m-a întrerupt pentru a treia şi ultima oară şi m-a întrebat dacă eu sunt hamsterul Petruţ. Eu i-am răspuns aşa: Petruţ este un hamster singur şi speriat. Petruţ este un hamster singur. Petruţ nu sunt eu. În mine nu există nicio parte care să creadă că ce a murit odată mai poate fi vindecat vreodată, chiar şi de energia albastră, blândă, protectoare, hrănitoare şi maternă a pămîntului. Odată clarificat şi acest ultim detaliu, Toma a închis ochii şi a adormit liniştit fără să mai asculte fraza de încheiere, întotdeauna adoarme înainte de această frază de încheiere: Şi uite aşa se termină povestea noastră din seara asta, dar am certitudinea că aşa începe o altă poveste din care am avea cu toţii enorm de învăţat, şi anume povestea de succes a celebrei vindecătoare Olga din cartierul Rahova, care, încercând să se trateze pe sine, l-a înviat pe Petruţ, şi după Petruţ a înviat multe alte animale de companie, iar oamenii din cartier au început să o iubească şi să o respecte nespus de mult.]

*

Şi uite aşa se termină povestea noastră din seara asta, dar am certitudinea că aşa începe o  altă poveste din care am avea cu toţii de învăţat, şi anume Povestea de succes a celebrei vindecătoare Olga din cartierul Rahova, care, încercând să se trateze pe sine, l-a înviat pe Petruţ, şi după Petruţ a înviat multe alte animale de companie, aşa că în scurt timp oamenii din cartier au început să o iubească şi să o respecte nespus de mult.