Leonard împături cu grijă paginile pe care le citise, apoi le aşeză pe măsuţa de lângă fotoliu şi se concentră asupra lui Doryan. Acesta stătea mai departe întins în pat, cu capul sprijinit pe una dintre pernele decorative, dar nu plângea, aşa cum şi-ar fi închipuit medicul, aflat încă sub influenţa lecturii, ci doar privea absent către sobiţa de teracotă din faţa lui.
Chilia era mică şi mobilierul – sărăcăcios, dar căldura plăcută, degajată de focul de vreascuri din sobă, şi parfumul portocalelor lăsate de preot în coşuleţul de plastic de pe masă îi confereau o atmosferă deosebită. Leonard se ridică de la locul său şi se apropie de patul băiatului. Doryan se uită la el de parcă atunci l-ar fi văzut prima dată, apoi se sculă pe marginea patului, oftând, cu o expresie de nemulţumire pe chip.
― Ai terminat?… întrebă el, deşi puţin îl interesa.
Era prima dată când i se adresa, de când intraseră în cămăruţa aceea. Practic, auzind de la preot că Gyalline fusese, într-adevăr, la Peterkirche, dar Lotus ceruse mutarea ei într-un loc necunoscut, şi asta cu doar o oră înainte de a ajunge ei acolo, Doryan ceruse să vadă chilia unde stătuse soţia lui. Odată ajunşi aici, băiatul îi întinsese medicului acele pagini de jurnal, apoi pipăise timid aşternuturile în care dormise iubita lui şi după astea se întinsese în pat, unde stătuse liniştit până în clipa aceea.
― Da, răspunse medicul, dar aş prefera să-mi vorbeşti despre soţia ta. Pe când ne îndruma spre cameră, părintele Peter s-a lăudat că el v-ar fi cununat şi asta chiar aici, în catedrală.
― E adevărat, încuviinţă Doryan. Dar eşti sigur că asta vrei să afli acum, după ce-ai citit despre Mariusz?
― Nu despre Mariusz voiam să ştiu, spuse şi îi înapoie paginile. Discuţia din avion, ce-a culminat cu leşinul meu, aproape nejustificat, n-a limpezit mai deloc enigma dumitale. Şi te-am ascultat cu atenţie, chiar dacă tu nu vrei să mă crezi; mă tem că am rămas doar cu un sentiment de compasiune pentru trauma dumitale şi cu o mulţime de întrebări.
Doryan îi aruncă o privire, apoi pufni uşor, cu un zâmbet vag.
― Nu înţeleg ce vrei dumneata, de ce m-ai târât după tine la mânăstirea asta şi de ce mă ţii aici, sub pretext că ai nevoie de serviciile mele. Eu am impresia că vrei să mă foloseşti ca pe asul din mânecă, odată ce te-ai hotărât să porneşti un război contra Rymnotech-ului. Doryan clătină din cap. Din nefericire pentru dumneata, eu nu sunt un aliat important, căci ştiu prea puţine despre povestea în care am fost implicat, iar tu nu ai chef să-i dai prea multe informaţii.
Se gândi atunci că poate era mai bine aşa, să ştie cât mai puţine, că nu era el omul care să vrea să fie prea curios şi să moară prea tânăr.
― Nu cred că te-am sechestrat, spuse tânărul cu sarcasm. Poţi pleca oricând doreşti. Dar parcă voiai să auzi povestea mea, spuse după o pauză, cu glas încet, ca pe o imputare.
Medicul încuviință.
― Ştiu cine m-a ucis. Ştiu motivul şi felul cum a acţionat, continuă spre uimirea medicului. Am dovezile necesare ca ucigaşul meu să putrezească în închisoare şi, totuşi, nu pot mişca un deget împotriva lui.
Ochii erau au Florenţei, dar medicul încercă să facă abstracţie de asta. Oricât se străduia, nu putea să accepte ideea că vorbea cu o fantomă.
― L-am cunoscut, mai spuse Florenţa, mi-a fost prieten şi frate. Am ajuns să-l iubesc cu aceeaşi forţă cu care îl urăsc şi asta fiindcă e parte din mine, din fiinţa mea. Nu cred că aş putea să exist fără el şi, cu toate că sună romantic, nu spun asta din prea multă iubire.
Leonard se gândi imediat la Mariusz, deşi era posibil ca fata să vorbească despre altcineva, dacă spunea că îi fusese ca un frate. Totuşi, se hotărî să nu scape ocazia şi să-i zică Florenţei că făcea o mare prostie că mai stătea cu bărbatul acela, când ea adăugă:
― Împreună suntem o singură fiinţă, suntem două suflete care respiră în acelaşi trup. Şi asta din simplul fapt că eu sunt spiritul care-l posedă.
― Ce? Adică, poftim?… Leonard îl privea pe jumătate amuzat, pe jumătate uluit. Ce-ai spus, că Doryan te-a omorât?… Cum naiba?
Florenţa îi aruncă o privire încruntată, de parcă ar fi fost cel mai aprig duşman, dar nu spuse nimic. Medicul riscă şi se aşeză pe pat, lângă tânăr.
― Îmi cer scuze, domnule Desalonta, dacă am fost nepoliticos, spuse el, dându-şi seama, dar chiar nu mă aşteptam la asta…
― Fiindcă dumneata n-ai crezut nicio clipă că sunt posedat, iar propunerea ta cu „tratarea bolii” era doar o cacealma. Dumneata nu vrei să înţelegi că eu nu pot pleca de aici, nici dacă vreau asta, că mereu vor găsi căi să mă aducă înapoi. Dar ce nu ştiu ei este că şi eu ştiu unele metode de trezire din somnul de veci…
― Şi pe cine ai trezi din morţi, dacă nu-i cu supărare?
― Am impresia că tu continui să iei spusele mele în glumă. Nu faci deloc bine, domnule doctor.
― Ar trebui să mă simt ameninţat? Regret, dar răbdarea mea are şi ea limite. Sunt închis în chilia asta, nu am semnal telefonic şi dumneata îmi vorbeşti de morţi şi fantome. Cum ai vrea oare să reacţionez?
Se părea că Leonard atinsese doza de ciudăţenie pentru acea zi şi începea să reacţioneze ca un om obişnuit pus faţă în faţă cu supranaturalul.
― Nu am nimic cu tine şi nici nu încerc să te folosesc împotriva Rymnotech-ului. Am nevoie de un prieten, ţi-am mai spus, de cineva care să mă însoţească, altfel nu aş fi avut curajul să plec. Din nou.
― Şi pentru a câta oară se întâmplă asta? se interesă medicul.
― A treia oară în ultima sută de ani, spuse el cu zâmbet vag. Ţi se pare puţin?
― Dacă Florenţa încearcă să fugă doar când e însărcinată, nu. Ai putea să-mi explici cum vine treaba aceasta cu sarcina? Din câte îmi amintesc, asta îmi povesteai, când mi s-a făcut rău. Nu sunt eu omul care să se sperie, auzind că un bărbat e însărcinat, dar în fine… Cum poate fi însărcinată Florenţa, întrucât după cum am citit din jurnalul lui Mariusz – curios că acesta se află la tine – omul nu poate să aibă relaţii intime şi a jurat că nu se va atinge de dumneata?
Doryan îl privi stânjenit, de parcă n-ar fi ştiut ce să-i răspundă.
― E complicat, spuse el, oftând. Îţi dai seama că nu am făcut niciodată dragoste cu Mariusz. Şi, mai apoi, trebuie să înţelegi că nu e vorba de o sarcină reală, în trupul lui Doryan nu există niciun fetus. E vorba de altceva.
― Nu mai înţeleg nimic, zise medicul, săltând din umeri. Ce altceva? Ai spus clar că porţi copilul lui Mariusz!
― E o sarcină posibilă. Vezi, continuă uşor stânjenit, eu încă sunt îndrăgostită de el şi îl voi iubi mereu. Nu ştiu să-ţi explic. Îţi voi povesti simplu cum s-a întâmplat de data asta. Medicul încuviinţă, în semn că era şi aceea o opţiune. Ei bine, trăind în acest corp şi fiind nevoită să mă port ca Doryan, am căpătat detaşarea necesară de a sta lângă Mariusz liniştită şi să-l văd ca pe un frate, aşa cum face Doryan. N-a fost prea greu să fac asta, căci adevărul este că, odată ce sunt în trupul lui, minţile, gândurile noastre s-au contopit şi au format o conştiinţă nouă, mai puternică, un Doryan upgradat. Şi, totuşi, sunt momente în care, luând cina cu Mariusz şi ieşind apoi să ne plimbăm prin oraş, deşi ne uităm chipurile după domnişoare, noi discutăm vrute şi nevrute şi ne bucurăm unul de prezenţa celuilalt. Cred în asemenea momente, mă implic mai mult decât de obicei şi îmi amintesc dragostea faţă de el şi un zâmbet cald, un sărut pe furiş sunt suficiente ca în următoare zi să mă simt… diferit. Un Regis are o capacitatea de a produce o sarcină virtuală. Iar eu îl iubesc prea mult ca să cad în plasă rareori.
Doryan zâmbi uşor, stânjenit. Leonard îl privi cu un amestec de amuzament şi uluială şi pufni într-un hohot de râs.
― Deci, Florenţa e o uşuratică, spuse el.
Doryan îşi înălţă fruntea, privindu-l cu uimire şi furie nestăpânită.
― Ieşi… Ieşi afară! şuieră ea, cu lacrimi în ochi, arătând spre uşa chiliei. Leonard sări în picioare. Apoi, adăugă imediat, pe un ton calm, cu un zâmbet sardonic: Stai jos, doctore, avem de discutat.
Îşi muşcă buzele ca să nu ţipe din nou şi-şi îmbrăţişă trupul cu braţele, legănându-se uşor, de parcă ar fi încercat să calmeze sufletul din interiorul lui.
― Stai jos, doctore! porunci tânărul, reuşind să se stăpânească.
Bărbatul, care rămăsese năuc la gesturile contradictorii ale lui Doyan, se aşeză cu teamă, dar la o oarecare distanţă de el.
― Domnule Desalonta, spuse el cu prudenţă, trebuie să recunoşti că nu e aceasta viaţa pe care ţi-o doreşti. Nu te-am minţit când am vorbit de neutralizarea Florenţei…
― Vreau doar să-ţi povestesc, omule… Ce naiba, ţi-e atât de greu să mă asculţi?! Dacă mă laşi să-ţi vorbesc, vei înţelege şi poate chiar îţi vei dori să mă ajuţi. În fond, nu vreau decât să mă îngrijeşti, dacă lucrurile se agravează cu sănătatea mea.
― Care e problema dumitale, de fapt? Ai sângerări din cauza castraţiei, nu? Odată ce n-ai născut niciun copil până acum, poate că sunt şi mici avorturi?…
Doryan încuviință.
― Provocate de colegul dumitale, Edgar, răspunse el, cu un zâmbet amar.
― Chiar te-a ucis Doryan… Adică… E ciudat, iartă-mă, spuse înăbuşindu-şi râsul. Cum te putea omorî Doryan şi pe urmă să te primească în corpul lui? E ca şi cum ai spune că victima i-a mulţumit violatorului şi acesta a cerut-o de nevastă, zâmbi omul. Da, într-adevăr, există efectul Stockholm, dar eu nu prea cred în el.
― Nu e niciun fel de efect. Ce ştii despre Mariusz?
― Profeţia spune că Regis nu mai poate citi cărţile dacă îşi pierde virginitatea. Şi anterior problemei care a dus la decesul Florenţei, ea trebuia să-l ucidă, dar nu putea să facă asta, dacă nu era şi ea fecioară.
― Corect. Îţi dai seama că zeul Decaforus, tatăl lui spiritual, nu-l putea lăsă pe Mariusz să-şi piardă puterile şi să devină om obişnuit. Ştii că am fost vânător de vampiri, iar Mariusz făcea parte din gruparea secretă a lui Ludovic Desalonta, unchiul lui. Acesta descoperise un tratament cu care vindeca vampirismul. Practic, ne luptam pe aceleași creaturi, făceam pacturi, le încălcam, cream reguli şi le încălcam şi pe acelea. M-am logodit cu Mariusz fără să ştiu că suntem duşmani; nu ştiam de profeţia pentru Regis şi, într-un moment de disperare, când şeful meu, Revent, mi-a cerut să-l ucid pe Mariusz, dacă nu-l pot salva altfel pe Lotus, am hotărât să fugim împreună şi să ne trăim viaţa departe de profeţiile lor. Părinţilor le-am spus că Mariusz s-a purtat necuviincios faţă de mine şi nu mai vreau să-l văd, că ne-am despărţit, dar n-a fost o manevră bine gândită. Tata a poruncit să fiu închisă în camera mea, iar Revent îmi trimitea mesaje spunând că dacă Mariusz nu moare de mâna mea, găseşte un mod de a mă omorî el pe mine, că nu-i mai eram de niciun folos. Intrigi peste intrigi. Am fugit de acasă pe fereastra camerei şi am mers la Doryan să-i cer sfatul, căci, desigur, el ştia toată povestea noastră; i-am spus că mai bine mă sinucid decât să-i fac rău iubitului meu. Şi atunci, el a scos o sticluţă dintr-un dulăpior, apoi a umplut două pahare cu vin şi mi-a zis că vrea să ciocnim pentru destinul necruţător. Eram convinsă că Decaforus n-avea să lase lucrurile aşa şi va găsi un mod să pedeapsescă femeia care a încercat să-l seducă pe Regis-ul său… Am început să plâng; Doryan nu m-a consolat, chiar se uita la mine cu ironie. A aşteptat să mă calmez, apoi mi-a întins paharul şi sticluţa, spunându-mi că e singura şansă. Simţeam prezenţa nevăzută a zeităţii, era cu noi în cameră, ne ghida cuvintele şi gesturile. M-am trezit deschizând sticluţa şi Doryan m-a ajutat s-o torn în pahar. El a învăţat de la Flavian cum să folosească ierburile şi metalele, iar de la Evlampionis, tainele vrăjitoriei. Am simţit imediat, dar nu am putut să mă opun; m-a fermecat cu vorbele lui până ce-am băut şi ultima picătură.
― Şi cum poţi să stai acum cu el, în corpul lui? întrebă medicul, cu uimire.
― Doryan nu e băiatul cuminte care se vrea să fie, uneori e mai rău decât Mariusz. Dar nu are nicio vină, el îşi apăra, pur şi simplu, frăţiorul de teribila profeţie, şi anume să nu devină bărbat şi nici să aibă vreun moştenitor, care să-şi ucidă apoi părintele. Doryan şi-a făcut datoria, şi pentru asta îl respect.
― Nu pot să te înţeleg. Am să te întreb, totuşi, ceva… Te ascult, dar am nevoie de o dovadă. Cum poţi demonstra că porţi copilul „posibil” al lui Mariusz? Ai să te schimbi într-o rochie, să-mi arăţi pântecul rotunjit?… zâmbi el. În câte luni ar trebui să fii?
― Da, ar trebui să mă schimb în rochie… Se pare că timpul trece mai repede pentru un fiu de Regis. Au trecut abia şase săptămâni şi sarcina pare avansată, de peste şase luni.
Medicul nu-şi putu reţine un zâmbet, apoi îţi ceru scuze.
― Avem treabă, doctore, spuse Doryan, ridicându-se de pe pat. Dumneata eşti un ajutor de nădejde, dar am nevoie de o armă împotriva lor şi acela nu poate fi decât Elnur Endocartes.
― Da, recunoscu medicul, dar Regis-ul e mort…
― E prins într-un flacon, ca un duh al lămpii. L-am găsit la Lotus în seif şi acum e la mine. Dar ca să-l aduc pe Elnur, trebuie să-l invoc
― Şi ai la îndemână ce-ţi trebuie?…
― Da, chiar am, zâmbi Doryan. E nevoie de trei tipuri de sânge: de Regis, de criminal şi al celui care face invocarea. Şi am tot ce-mi trebuie, dacă mă gândesc bine, căci Doryan m-a ucis.
― Bine, înţeleg, dar sângele de Regis? Cred că-ţi trebuie sângele lui Mariusz, nu?…
― Nu, spuse Doryan, cu mulţumire, fiindcă eu sunt Regis.
Citiţi părţile anterioare
1, 2, 3, 4 şi 5.
