Din Colț

M-am contrat cu doi tovarăși dacă adunarea cartofilor poate constitui sau nu o structură algebrică tipică. Eu ziceam că doi cartofi nu-s cartof, deci nu. Ei ziceau că un cartof cu un cartof fac un cartof mai mare. De la… Continue Reading →

Primăvara ucide speranțele vechi. Le lasă întinse pe caldarâm borșind sânge și soarele ei mediocru le încinge, cât încă mai sunt aproape vii. Cruzimea primăverii are și celălalt sens. Ne amintește că nu doar sfârșitul e inevitabil. Mă uit la… Continue Reading →

Trăim cu tot soiul de iluzii. Cele mai multe dospesc dincoace de conștiență. Mă gândeam că detest iarna, pe cât îndrăgesc tutunul. De altfel, în cărțile mele, sunt constante două lucruri: prezența tabacului și absența iernii. Nu mi-am împins niciodată… Continue Reading →

În general m-am îndrăgostit toamna. E ceva în neregulă cu anotimpul ăsta, o ironie, un vertij incontestabil, o nevroză. Deși nu-i pe gustul meu Bacovia, îmi vin în minte câteva versuri din „Moină”: „și toamna și iarna coboară amândouă /… Continue Reading →

Răsăritul merită văzut din Dristor. E același soare care se poate vedea din Vama Veche, Queens, Coasta de Azur sau de pe Lună. Deci pentru omul trosnit de preconcepția romanțioasă-metaforică, chiar dacă nu și-a pus problema, răsăritul nu prea are… Continue Reading →

Uneori stau pe câte o bancă și văd lumea ca în tablourile lui Dalli. E drăguț fiindcă eu nu consum nici un soi de substanțe dincolo de tutun cel mult, iar ultima gură de alcool am respirat-o acum vreo două… Continue Reading →