Gabrielle Guvenel – „Eria II – Perspective”
Editura Librex, 2016, 184 pagini
Nu cu mult timp în urmă, vă supuneam atenției peripețiile Eriei, o fată care intră fără să vrea în războiul tenebrelor doar ca să descopere că destinul ei este să fie parte din acel război. Vă promiteam atunci că voi urmări continuarea acestor aventuri, astfel că astăzi vă povestesc despre Perspective, cel de-al doilea volumul al seriei.
Eria nu mai este o adolescentă neajutorată care se confruntă cu demonii și morții vii. Acum știe ce face, are cunoștințele necesare și, dat fiind că este o luptătoare pentru cauza binelui, dar cu reziduuri ale răului în ea, este dorită de ambele tabere. Eria este o femeie puternică. Nu pentru că și-a dorit să fie, ci pentru că nu are de ales. Dar în spatele unei atitudini ironice, chiar răutăcioasă, și o aparentă inconștiență cu care se aruncă în mijlocul bătăliilor se ascunde un suflet sensibil, sfâșiat între loialitatea pentru familia pe care o credea pierdută și iubirea sa nu pentru unu, nici doi, ci trei bărbați (mai mult sau mai puțini vii). Lupta pentru salvarea lumii noastre presupune alinața temporară cu diverse forțe din tabăra adversă, fapt care aduce un plus de tensiune în poveste.
Autoarea jonglează cu perspectivele – de unde și titlul volumului. Este ca și cum am urmări un serial în care fiecare episod este regizat de un alt personaj. În general, povestea are un ritm alert, deși prima jumătate mi-a părut cumva ieșită din tempo. Poate și pentru că sunt reluate elemente din primul volum, dar privite prin ochii altor personaje. Chestia poate fi usor redundandă pentru noi, cei care am citit Eria I, dar s-ar putea dovedi folositoare celor cărora le pică în mână doar Perspectivele. Un alt aspect ușor bizar este bidimensionalitatea personajelor masculine. Dacă Eria este complexă, autoarea dezvăluind și momentele de nebunie, de umor primar și ironic, de inconștiență, dar și cele de introspecție și amestec de maturitate și blazare, nu același lucru îl observăm în privința personajelor masculine, în ciuda rolului lor în poveste și în alegerile fetei. Părintele Timothy are un mod de a iubi eminamente feminin, iar Andi și Orola, fratele Eriei, se comportă ca niște copii mari, răsfățați și impulsivi, care nu au avut prea multe jucării când erau mici. Acum, între noi și Arcul de Triumf fie vorba, mulți bărbați (ca să nu spun cei mai mulți) se comportă așa, dar, literar vorbind, Gabrielle ne văduvește, în cazul celor trei, de priceperea ei în a construi personaje.
Dacă ar fi fost după mine (dar n-a fost…) aș mai fi redus un pic din diversitatea mitologiilor prezente. Entități românești, grecești, celtice se amestecă și ne amețesc pe ici pe colo.
Dar gata cu cârcoteala! Una peste alta, Eria II- Persective este o carte care merită citită, în ciuda declarației din autograful autoarei. Și pentru că finalul m-a lăsat cu buza umflată fix când se încinsese mai tare acțiunea, n-am de ales și voi citi și al treilea volum al seriei. Așa că țineți aproape!
