Cosmin Leucuța – „Numele altora”
2017, editura Casa de Pariuri Literare
„Avea mâinile înfipte în buzunarele pantalonului și cămașa descheiată la gât. Nodul cravatei era ușor destrâns. Vru să aprindă un trabuc pentru a sărbători evenimentul, dar o asistentă care patrula pe coridor în văzu și îl opri, îngrozită.
− Domnule! Acesta e un spital, nu aveți voie să fumați aici!
Dumnezeu strecură repede trabucul înapoi în buzunar, cu o mină supărată, și se mulțumi să îi privească pe cei doi, mama și fiul ei, cum stăteau acolo, privindu-se unul pe altul, fiecare reflectar în ochii celuilalt, inimile sincronizate, fără să le pese de restul lumii. Și de ce să le fi păsat? Restul lumii putea să aștepte. Toate minciunile și toată durerea fuseseră suflate în vânt, împrăștiate în văzduh. Nu mai rămăsese nimic, în afară de ei doi.”
Este posibil ca numele lui Cosmin Leucuța să vă fie cunoscut ca autor al romanului „Laptele negru al mamei” și, în curând, al unui al doilea roman ce urmează a fi lansat la editura Polirom, Hoodoo. „Numele altora” este prima încercare a lui de a scrie proză scurtă și foarte scurtă. În cele 140 de pagini ale volumului regăsim 18 povestiri, dintre care o parte au un fir narativ sau personaje comune.
Prima povestire, Cocuța strikes (again), o are ca personaj principal pe simpatica pisică a lui Cosmin, Cocuța, și năzbâtiile ei.
Cele trei povestiri din seria Muzica fetei (Lucrurile s-au schimbat, Drumul telegrafului și Un pic de ploaie nu a stricat nimănui) sunt foarte condensate, scrise într-un stil mai profund, metaforic, introspect, totuși le-aș fi vrut mai lungi. Pentru că au drept personaj o femeie însărcinată, pe care am regăsit-o și într-unul din fragmentele din Hoodoo, sper ca romanul să ducă mai departe poveștile acestea.
La fel de mult mi-a plăcut Capăt de linie, îmi imaginez că a fost intens și dificil să scrii despre un avion care se prăbușește și ultimele gânduri ale unui pasager. Este la fel de dur și pentru cititor să parcurgă această povestire.
Oglindă-oglinjoară este un text cu final neașteptat, despre o femeie obsedată de ideea că iubitul o poate înșela. O povestire care reușește să capteze atenția, să te facă interesat de ce se întâmplă în ea.
Quentin Tarantino și Zile de cocaină sunt despre lumea consumatorilor de droguri. Personajele din aceste două texte sunt redate colorat și realist, cinematic, parcă le vezi trăind și vorbind. M-am simțit ca într-un film, trimiterea din titlu la numele unui regizor e potrivită, iar textele sunt vii, pitorești.
Ultima povestire, care dă titlul volumului, este o scurtă incursiune în lumea unui cuplu, în care el, avocat, își rotunjește veniturile scriind articole în reviste pentru femei. Când i se propune o afacere bănoasă dar ilegală, dialogul dintre cele două personaje ne face să reflectăm la verticalitate versus compromis.
Majoritatea textelor din acest volum sunt de o evidentă inspirație autobiografică, descriind întâmplări cotidiene sau redând dialoguri între prieteni. Dialogurile mi-au părut prea succinte, caracterizate printr-un stil oral, ceea ce lasă impresia de schiță, de prim draft din care s-ar fi putut scoate mai mult. Se remarcă și atmosfera de ansamblu, una blazată, lipsită de perspectivă, care influențează semnificativ lectura.
Partea bună este că toate povestirile se citesc repede și prilejuiesc scurte momente neașteptate și plăcute. Vă indemnăm să o citiți și să vă convingeți. Lectură plăcută!
