Nici un fenoment politico-social, pozitiv sau negativ, indiferent cat este de mediatizat, nu poate provoca o reacție reală decât atunci când ne afectează direct și nemijlocit.
Asta este principala idee din spatele producției cinematografice „Alone in Berlin”. Suntem în 1940, în plin război. Anna și Otto, doi soți din clasa muncitoare, primesc vestea că unicul lor fiu a pierit pe frontul din Franța. Suferința și sentimentul acut al pierderii le deschid ochii. Și îi determină să se revolte împotriva realităților sociale oribile ale regimului nazist. Încep să lupte, cu mijloacele care le sunt la îndemână pentru a determina Berlinul să conștientizeze ce i se întâmplă. Filmul are la bază romanul „Fiecare moare singur” de Hans Fallada despre care se spune că este inspirat din documente ale Gestapo-ului la care autorul a avut acces.
Povestea este una profund umană și sensibilă. Regizorul surpinde splendid pe peliculă Berlinul oamenilor simpli, pe care războiul și sărăcia i-au blazat, urâțit și îmbătrânit înainte de vreme. Atmosfera dominată de frică, de abuzuri, de restricții te urmărește pe tot parcursul filmului. Avem parte de câteva scene simbolice în acest sens: oportuniștii care fură din casele rămase pustii în urma evreilor, brigăzile patriotice care dau buzna în casele oamenilor pentru a fi siguri că sunt respectate standardele morale naziste sau activiștii de partid care pun presiune pe muncitori pentru a mări producția pentru front.
Cei tei actori din rolurile principale Emma Thompson (Anna), Brendan Gleeson (Otto) și Daniel Brühl (Escherich) oferă un adevărat regal. De fapt, filmul se cam bazează pe ei. Recunosc, nu am citit romanul, dar filmul păcătuiește printr-un scenariu ușor precar. Deși povestea este mai mult decât ofertantă, scenariștii creează dialoguri sărace. Chiar și momentele cele mai dramatice par a fi cumva diminuate prin vorbe. Un prieten care mai pune din când în când muzică într-un club rock îmi spunea că se pregătește de fiecare dată pentru serile în chestiune pentru că nu vrea ca lumea să anticipeze următoarea piesă, ca și cum ar asculta muzica în heavy rotation la radio. Ei bine, dacă ați mai văzut sau ați mai citit povești din război, puteți anticipa multe din reacțiile și replicile personajelor în diferite momente. Pot să spun că m-a impresionat finalul filmului. Deși inspirat fiind dintr-o poveste adevărată, nu sunt foarte sigură că este meritul autorilor.
Întrebarea este: merită sau nu să sacrificați o oră și 43 de minute din timpul vostru liber ca să-l vedeți? Dacă vă plac poveștile de război, din istorie în general, atunci da, merită, pentru că vorbim, din nou, despre lucruri pe care suntem datori să le ținem minte și să le transmitem mai departe. Iar dacă adăugăm la asta și performanța remarcabilă a actorilor, atunci nu este chiar timp pierdut. Dar mai e până la Oscar…
„Alone in Berlin” (SUA 2016); Regia: Vincent Perez; Scenariul: Achim von Borries, Vincent Perez. Cu: Emma Thompson, Daniel Brühl, Brendan Gleeson
