Sunt la Târgu Jiu. Admir Coloana… Apoi la doi paşi de centrul oraşului: Poarta sărutului. Masa tăcerii. Brâncuşi până în vârful unghiilor. Şi îmi vin o mulţime de idei şi multe întrebări…
Aşadar:
- De ce nu s-a furat până acum vreun scaun de la Masa tăcerii? Răspuns posibil la prima vedere: e prea greu. Al doilea răspuns (mai profund): Păi, Masa tăcerii a lui Brâncuşi nu e atât de celebră ca, de exemplu, Mica Sirenă de la Copenhaga, căreia (se aude) că i-au tăiat şi capul odată… Şi nici Târgu Jiu nu e capitală de ţară, ci doar de judeţ… Şi cine e de vină că nu e atât de celebră, că autocarele nu curg valuri-valuri şi turiştii japonezi nu trosnesc bliţurile din savonierele digitale… Avem Brâncuşi din plin şi de ce nu e valorificat la maximum? O fi prea departe de un aeroport… sau de o posibilă-viitoare autostradă…
- De ce nu a fost ales Brâncuşi sau operele sale în vreo poveste cu mistere din vremea interbelică şi urmăriri palpitante în secolul XXI? Sau de ce nu a scris nimeni un hard-boiled care să plece de la încercarea lui Edward Steichen, celebrul fotograf, de a intra pe teritoriul american cu una dintre Păsările lui Brâncuşi, care a fost taxată ca produs şi nu ca operă de artă… Apoi proces, presă, celebritate… Nu am auzit de vreun roman pe tema asta… sau poate ar fi fost considerat patriotism inutil?
Şi câte şi mai câte poveşti mai sunt: refuzul statului comunist de a primi opera sa, prieteniile sale pariziene cu Fondane, Enescu, Ressu, Istrati, Vuia şi atâţia alţi români exilaţi… Apoi prietenii lui de pe mapamond, adăpostiţi tot de iluminatul Paris: Modigliani, Pound, Picasso…- Sau, în cele din urmă, povestea, de curând, intens mediatizată a acelei Domnişoare Pogany achiziţionată într-o ţară din Orientul Mijlociu, dintr-o colecţie privată şi aflată acum în centrul unei anchete privind autenticitatea… Declaraţii peste declaraţii, evaluări, ipoteze… Ca într-un roman poliţist. Un roman poliţist nescris…
Ar mai fi multe de spus. Şi ar mai fi mulţi super potenţiali eroi/ oameni politici ai trecutului (asasinarea lui Barbu Catargiu, încă un mister nedezlegat pe deplin), pictori, sculptori, scriitori care ar merita poveşti la limita dintre adevăr şi ficţiune… Şi poate că ar avea succes mare şi peste graniţe, acolo unde numele lor este, de multe ori, mai cunoscut şi mai respectat decât în graniţele mioritice…
Mai ţineţi minte filmul Cum să furi un milion?
De fapt, chiar dacă este o comedie minunată şi o poveste de dragoste senină, este construit ca film poliţist…
Care ar fi concluzia?
Nu ştiu. Poate încercăm să ne aruncăm în istorie şi să speculăm întâmplări sau personalităţi cu potenţial internaţional… Ce ziceţi, ar fi o idee bună?
Eu tare aş vrea să scriu un roman despre Brâncuşi…
*
P.S. A propos, ştiaţi că Tolstoi a fost în post la Olteniţa? Era artilerist pe atunci…
