Consultantul (2)

Continuare din numărul anterior…

III

Beeep, beeep, beeep…

Înjurând, Xander îşi întinse mâna spre noptieră, căutând ceasul care avusese neobrazărea de a-l trezi la acea oră infernală, însă când degetele sale nu atinseră altceva decât aerul, îşi miji ochii şi privi dezorientat în jurul său.

Camera era scăldată în semiobscuritate. O rază palidă de lumină era filtrată prin draperiile albastre care văzuseră şi zile mai bune. Xander clipii de câteva ori, încercând să-şi alunge somnul, apoi se ridică şi se întinse până când îşi auzi oasele trosnind. Confuzia nu dură însă mult. Încăperea mică, dar curată, canapeaua ponosită, măsuţa plină de hârtii…Probabil adormise imediat dupa ce Todd plecase, reflectă el, căutând în jurul său sursa sunetului care îl trezise. O găsi aproape imediat, cazută între canapea şi măsuţă, pe jumătate ascunsă sub un colţ al covorului. Era telefonul.

Îl ridică şi privi numărul care îl apela. Nu îl cunoştea, dar asta nu era nimic nou. Răspunse fără să mai stea pe gânduri, sperând să fie Bilbok cu veşti despre noua sa captură din Cairo. Din păcate, însă, se părea că acestă nouă zi nu-i va aduce înapoi norocul.

― Cartuşele se potrivesc. Albert şi Bradey au fost omorâţi cu aceeaşi armă.

Xander oftă. Oamenii ar trebui măcar să-ţi zică bună dimineaţa dacă insistau să te trezească la ora aia infernală.

---

---

― Mhm, mormăi obosit, ridicându-se în picioare şi îndreptându-se spre bucătărie, unde spera să mai găsească ceva cafea instant. Nu putea şi nu avea să gandescă fără doza lui zilnică de cofeină.

― Să înţeleg că nu eşti o persoană matinală. Vocea lui Todd părea amuzată. Xander nu putu să-şi dea seama de ce, dar adevărul era că nici nu-i păsa prea mult. Găsind nişte cafea pe fundul unui borcan, puse două lingurinţe într-o cană pe care o umplu cu apă calda. Sprijinind telefonul între umăr şi gât, lăsă aroma cafelei să-i trezească simţurile, înainte de a se arunca într-o conversaţie cu noul lui client.

― Ţi-am zis că aşa va fi, spuse după ce înghiţi două guri mari de cafea şi-şi recăpătă, măcar parţial, coerenţa. Şi acum, care e următorul pas? Cum vrei să continuăm?

― Trebuie să aflăm ce a făcut micul tău prieten cu informaţiile alea. Poliţia i-a verificat deja apartamentul, dar nu a fost găsit nimic suspect. Totuşi, aş vrea să mai arunc o privire.

Normal că nu au găsit nimic suspect, dacă nu au ştiut ce să caute, gândi Xander.

― Bine, fie. Bănuiesc că ai adresa…

― Mda, confirmă Todd cu jumătate de gură.

― Atunci ne vedem acolo în două ore.

Urmă o pauza în care Xander putu să audă în difuzor scrşnitul unor cauciucuri şi sunetul unei uşi trântite, care părea să reverbereze. Ajunse la concluzia că Todd oprise maşina undeva într-o parcare subterană.

― De ce atât de târziu? Putem să mergem acum. Pot să merg acum, dacă ai altceva mai bun de făcut. Tonul său nu conţinea nicio urmă de sarcasm.

― Ai putea, îl aprobă Xander în timp ce mai luă o gură din cafeaua ce începuse deja să se răcească, dar nu cred că vei găsi ceva.

―  Şi atunci de ce mai pierdem vremea? Avem şi aşa…

― Lasa-ma să rectific, îl întrerupse Xander. Nu cred că vei găsit tu ceva, dar sunt sigur că eu ştiu ce trebuie să caut.

Îl auzi pe Todd pufnind.

― Bine, deşteptule. Ne vedem în două ore în faţa clădirii lui Albert. Nu mă face să aştept.

Închise.

Xander privi telefonul resemnat timp de câteva secunde, apoi îl lăsă pe masa din bucătărie, împreună cu cana de cafea ce acum era goală şi se deplasă spre duş. Avea nişte afaceri de încheiat.

*

― Albert, zici tu. Oscar Greenway se sprijini de capacul încuiat al vitrinei vechi şi îl privi suspect pe sub sprâncenele groase, cărunte. Trăsăturile lui dure deveniră meditative.

― Da, Albert. Ştii, brunet, de statura mea, destul de arogant…Acelaşi tip despre care te plângi cel puţin o dată pe săptămână oricui este dispus să asculte, adăugă Xander uşor exasperat.

― Ah, acel Albert. Oare de ce nu m-am gândit la el imediat ce mi-ai spus? Nu sunt prea mulţi Albert în zonă care se lasă omorâţi şi înghesuiţi în sarcofage achiziţionate în moduri suspecte.

― Sarcofagul nu a fost achiziţionat într-un mod suspect. Este unul dintre artefactele ce fac parte dintr-un program de rotaţie aprobat de muzeul din Cairo. Va fi returnat, la fel ca restul obiectelor din acea încăpere, la sfârşitul acestei luni. Dar nu despre asta vreau să vorbesc cu tine, aşa că nu mai schimba subiectul.

Bărbatul zâmbi şi trasăturile lui se destinseră, făcându-l să pară cu câţiva ani mai tânăr.

― Nu mă poţi acuza de faptul că nu-mi plăcea de Albert. Nu a fost o persoană în care puteai să ai încredere.

― Niciunul dintre noi nu suntem persoane în care cineva poate să aibă în totalitate încredere, ăi răspunse Xander sec.

― Adevărat, recunoscu Oscar după un moment de ezitare, dar chiar şi aşa eu nu îl aveam la suflet. Mai ales după gaura de douăzeci de miare în care m-a lăsat anul trecut. Dacă a mai făcut asta şi altcuiva, nici nu e de mirare că a ajuns cum a ajuns. Ridică din umeri cu nepăsare.

Xander era de acord cu el, dar nu avea de gând să o spună cu voce tare. Poate nu îl plăcuse tot timpul pe Albert, dar fusese prietenul lui.

― Revenind la ce discutam, ai auzit ceva zvonuri noi?

Ochii lui Oscar se îngustară.

― Ce fel de zvonuri?

― Cu câteva săpămtâni înainte să moară, Albert a pus mâna pe ceva informaţii. Clientul meu le vrea înapoi.

― Genul de informaţii care te fac să ajungi îndesat într-un sarcofag?

― Ma îndoiesc, minţi Albert repede şi convingător. Nu mă înţelege greşit, informaţiile sunt compromiţătoare din câte am înţeles, dar nu cred că merită atâta caz. Să zicem doar că e vorba despre nişte indiscreţii din sânul familiei pe care clientul meu vrea să le facă uitate. Ştii şi tu cum sunt oamenii cu bani.

― Pe ce fel de indiscreţii a pus Albert mâna, încât să-şi dorească să le vândă, în loc să apeleze la veşnicul şantaj. E o metodă destul de expirată, dar, de cele mai multe ori, dă roade.

― Genul de indiscreţii care te-ar putea costa mult dacă în prenupţial e stipulat că, în cazul în care calci strâmb, vei renunţa la controlul pe care îl ai asupra unor active.

― Înţeleg. Oscar dădu din cap. Clientul tău e un idiot dacă a semnat un asemenea contract, apoi a fost prins cu mâţa-n sac.

― Dar este un idiot care e dispus să plătească pentru acele informaţii. Iar pe tine doar asta te interesează, nu-i aşa? Ai mai multe contacte decât mine. Încearcă să afli dacă Albert a încercat să vândă sau a vândut informaţii în ultimele două săptămâni. Orice fel de informaţii.

― Albert e mort. Cred ca te chinui degeaba. Clientul tău ar trebui să stea liniştit. Dacă băiatul ăla ar fi găsit ceva de genul ăsta, aş fi aflat deja. Naiba ştie că nu era în stare să-şi ţină gură niciodată.

― Poate e mort, dar clientul meu e precaut. Doar încearcă. Vei fi plătit pentru eforturile tale.

Xander se uită la ceas. Era deja tâtziu. Trebuia să se grăbească dacă voia să ajungă la timp la întâlnirea cu Robert.

Se întoarse pe călcâie şi dadu să plece, când vocea lui Oscar îl opri la jumătatea drumului spre uşă.

― De ce faci asta? Credeam că afinitatea ta sunt artefactele. Nu ştiam că vrei să-ţi lărgeşti aria ocupaţională.

― Ma plictiseam, îi aruncă peste umăr nonşalant, ieşind din magazin şi închizând uşa în urma sa.

*

Jumătate de oră mai târziu se afla în faţa clădirii în care locuise Albert. Parcă maşina la o stradă distanţă, apoi se întoarse pe jos şi se îndreptă spre bărbatul care îl aştepta rezemat de un zid vizavi de intrarea în imobil. Când îl auzi că se apropie, Robert îşi ridică ochii din agenda electronică şi îl privi încruntat.

― Ai întârziat.

Xander nu se opri din mers. Trecu pe lângă el ştiind sigur că bărbatul îi va copia gestul. Îi răspunse fără să se întoarcă spre el.

― Ştiu.

Nu dădu explicaţii şi nici nu-şi ceru scuze. Nu-i stătea în caracter.

Intrară în clădire şi urcară repede cele trei etaje până la apartamentul lui Albert. Xander se prinse cu mâna de balustradă pentru a nu se împiedica şi înjură în surdina de fiecare dată când gheata î se agăţa de câte-o margine de scară distrusă de trecerea timpului şi lipsa fondurilor pentru renovare.

Când ajunseră în dreptul uşii, Xander încercă să o deschidă.

― Închisă, mormăi pentru sine.

― Ar fi fost prea simplu ca să fie deschisă. Lasă-mă pe mine.

Xander se dădu la o parte şi îl lăsă pe Robert să se apropie. Acesta scoase o trusă neagră din buzunarul gecii din care alese un spareclu. Îl introduse în gaura cheii şi îl întoarse cu grjă până când se auzi un click distinct. Surâzând, îşi băgă instrumentul înapoi în trusă şi trusa în buzunar, după care deschise uşa şi intră înăuntru. Xander îl urmă.

Apartamentul lui Albert era unul tipic. Micuţ, înghesuit şi cu o vedere spre fabricile şi depozitele ce împânzeau marginea oraşului. Holul micuţ în care se găseau dadea spre o cameră de dimensiuni medii, spre stânga o bucătărie ce, probabil, văzuse zile mai bune, iar spre dreapta o baie. După calculele lui Xander, apartamentul sau, mai bine zis, garsoniera nu părea să aibă mai mult de douăzeci de metri pătraţi. Nu pentru prima oară se întrebă cum a putut Albert să locuiască în văgăuna asta…Câştigase destul de mult încât să-şi permită un loc mai bun, de asta era sigur. Însă bărbatul nici nu dorise să audă de mutat. Obişnuia să spună că aici se simte în siguranţă. Halal siguranţă, gândi Xander.

― Bănuiesc că asta e. Măcar nu avem mult de căutat.

Vocea lui Robert îl aduse la realitate.

― Ce căutăm defapt? Întrebă bărbatul după ce îşi lăsă privirea să cuprindă camera dezordonată. Podeaua era acoperită aproape în totalitate de haine murdare, ambalaje şi cutii pline ochi de cărţi vechi şi ziare. Pentru un moment crezu că cineva cotrobăise prin cameră, însă cea mai mare parte dintre lucrurile ce se aflau pe jos nu păreau a fi atinse de o bună bucată de vreme dacă era să ia în seamă stratul de praf de pe ele.

― Sincer? Habar n-am. O să ştiu când voi găsi ceva. Când văzu privirea întrebătoare de pe chipul celuilalt bărbat, continuă: Albert a fost un nonconformist, dar nu a fost prost. Nu cred că a adus informaţiile alea aici. Locul ăsta, zise arătând cu mâna în jurul său, a fost sanctuarul lui. În văgăuna asta se simţea în siguranţă. Nu ar fi vrut să-şi pericliteze acea siguranţă. De asta sunt singur.

Se duse spre birou şi deschise pe rând toate sertarele, căutând ceva, orice care să-i spună ce a făcut şi unde a fost Albert în săptămâna în care nu l-a văzut. Desigur, ar fi fost mai uşor să-i verifice calculatorul, dar bănuia că acela se afla deja în posesia poliţiei. După ce termină cu sertarele, trecu la rafturile de deasupra biroului, unde erau aranjate în ordine alfabetică mai bine de trei sute de cd-uri si dvd-uri. Se îndoia că poliţia le verificase pe toate.

În spatele său, Robert se apucă să scoată carţile din cutii şi să le răsfoiască, făcând praful să se ridice în aer. Însă, după ce termină cu primele trei cutii şi nu găsi nimic folositor, în afară de nişte cărţi vechi de istorie şi întreaga colecţie Playboy din anul 2011, îşi îndreptă atenţia spre dulapurile din partea opusă.

― Nu prea cred că o să găsim ceva aici, zise după zece minute în care amândoi păstraseră tăcerea. Se întoarse spre Xander care încă verifica carcasele cd-urilor. Ai mai mult noroc?

― Poate, răspunse Xander într-un final. Nu ţi se pare bizar că toată camera este îngropată în porcării, dar CD-urile astea sunt ordonate pe categorii şi alfabetic?

Robert se încruntă şi veni mai aproape. Se uită la raftul unde se aflau cd-urile audio. Nu numai că erau aranjate în ordine alfabetică, dar erau puse şi în funcţie de anul de apariţie al albumelor.

― Ciudat.

― Nu chiar. Dezordinea asta e ciudată. Singurele lucruri din încăpere care îl reprezintă cu adevărat pe Albert sunt aceste rafturi.

Robert nu părea convins.

― De ce eşti atât de sigur?

― Am lucrat cu Albert. Poate fi descris în multe feluri, dar nu dezordonat. L-am lăsat o dată la mine în apartament pentru o oră, iar când m-am întors mi-am găsit cărţile aranjate în funcţie de gen, numele autorului şi anul apariţiei. Era obsesiv compulsiv. Nu putea să se concentreze decât dacă totul era aranjat într-un mod cât se poate de logic.

― Atunci de ce ar fi locuit aici?

― Bună întrebare. A zis că locul ăsta e sactuarul lui, dar cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu avea cum să petreacă prea mult timp aici. Ar fi înnebunit.

Robert  analiză asta pentru o clipă.

― Crezi că a locuit în altă parte.

Xander se întinse după o altă carcasă. O deschise cu o mişcare uşoară şi îi studie atent interiorul. La o primă vedere, nu văzu altceva decât un CD imprimat cu numele trupei şi o imaginea destul de abstractă. Dar, uitandu-se mai atent, observă că acesta părea mai gros decât cele pe care le verificase mai devreme. Nu era un expert, dar din câte ştia toate CD-urile aveau aceeaşi grosime. Încruntându-se uşor, îl scoase din carcasă pentru a-l inspecta mai îndeaproape, însă se trezi privind spre un al doilea CD, simplu, fără niciun fel de inscripţie pe el, nici măcar cea a firmei care îl fabricase. Colţurile gurii i se ridicară într-un zâmbet.

― Cred că m-am înşelat. Poate Albert chiar a adus informaţiile aici, spuse, arătându-i lui Robert CD-ul pe care îl găsise.

― E doar un…

― Le-am verificat aproape pe toate, îl întrerupse Xander. Ăsta e singurul care nu are ce cauta aici. În plus, dacă nu ar fi fost nimic important pe el, nu cred că s-ar fi chinuit să-l ascundă.

― Asta numeşti tu ascunzătoare?

― Şi una al naibii de bună, dacă e să judecăm după reacţia ta. Chiar dacă altcineva ar fi găsit CD-ul ăsta, dacă nu îl cunoştea bine pe Albert, nu şi-ar fi dat seama că ar putea conţine informaţii importante. Până la urmă, câţi dintre noi păstrăm fiecare CD în propria lui carcasă?

Se întoarse spre uşă şi ieşi afară din cameră cu Robert în urma lui.

― Nu cred că nişte rafturi ordonate şi un CD pierdut ne vor da indiciile de care avem nevoie. Spune-mi că mai ai altceva pe ce îţi bazezi supoziţia ca informaţiile pe care le căutăm sunt stocate pe chestia aia.

― Există un singur mod de a afla, îi răspunse Xander fluturand CD-ul pe care îl ţinea în mână. Nu avem nimic de pierdut.

Ieşiră din apartament şi închiseră uşa în urma lor. Coborâră repede scările, mergând fiecare spre maşina sa. Xander plecă primul. Conduse cu grijă şi în limitele legale, uitându-se din cinci în cinci minute în oglinda retrovizoare pentru a vedea dacă Robert era încă în spatele său, lăsându-şi în acelaşi timp gandurile să se întoarcă la Albert, Bradey şi situaţia neobişnuită în care se găsea. Ceva nu era bine. Simţea asta cu fiecare fibră a trupului său. Nu putea să o explice, dar nici nu trebuia să o facă. Trebuia însă să găsească răspunsuri. Repede.

Ştia că Robert nu era convins de nimic. Îşi duse absent mâna la buzunarul de la pieptul gecii unde pusese CD-ul pentru a se asigura că e încă acolo. Într-un fel spera ca acesta să nu conţină nimic. Să fie un simplu CD gol pe care Albert îl aşeză acolo din greşeală. Însă instinctul îi spunea cu totul şi cu totul altceva, iar el avea încredere în instinctele sale mai mult decât în orice altceva. Le ignorase o dată şi îşi învăţase lecţia. Nu mai avea de gând să facă aceeaşi greşeală.

Intră în parcare şi opri motorul maşinii. Înainte să se dea jos, se mai uită încă o dată în oglindă. Maşina lui Robert era cu două locuri in spatele său. Acesta ieşi şi se apropie de el. Părea mai serios decât în urmă cu jumătate de oră când părăsiseră apartamentul lui Albert.

Merse alături de el până în dreptul uşii, a cărei yală era stricată.

― Bănuiesc că ai spus proprietarului despre problema asta?

― În acceaşi scrisoare în care i-am adus aminte şi de becurile ce trebuie schimbate, şi de conducta de apă caldă spartă.

― Ar trebui reparată.

Începură să urce spre primul etaj.

― Nu e tocmai problema mea.

― Având în vedere prin ce cercuri te învârţi, ar trebui să fi interesat de propria ta siguranţă.

Xander îl privi de parcă ar fi vrut să-i dea o replică usturătoare, dar în ultimul moment se răzgândi şi nu mai zise nimic. Robert se gândi că voia să-şi conserve răbdare pentru mai târziu.

― De cât timp ai problemele astea?

― De când m-am mutat aici. Nu e mare lucru şi nu e nici treaba ta.

Ajunseră la etajul cinci unul lângă altul, apoi înaintară pe colidorul întunecat.

― Totuşi, zise după un scurt moment de gândire în care era cât pe ce să se împiedice în propriile lui picioare, poate ar trebui să iau nişte becuri şi să le montez când voi avea timp.

Robert nu încercă să-şi ascunda zâmbetul.

Xander mai făcu câţiva paşi, apoi se opri dintr-o dată şi privi încruntat uşa întredeschisă a apartamentului său.

― Oh, la dracu’! Îşi duse mâna la brâu, dându-şi seama aproape imediat că îşi lăsase Beretta acasă, în noptiera de lângă pat.

― Ce? Robert se uită spre uşă şi, înţelegând avertismentul mut, îşi scose arma, un Magnum cu calibru de patruzeci şi cinci şi îi trase piedica. Îi făcu semn lui Xander să stea în urma lui.

― Nu ştiam că te plimbi prin oraş cu chestia aia la tine.

― Spre desebire de unii, eu ţin la sănătatea mea. Îi aruncă o privire dură. Xander i-o întoarse fără să se simtă intimidat.

Robert ajunse la uşă şi o deschise cu putere. Acesta se trânti şi se lovi de perete scoţând un sunet ascuţit ce reverberă în holul întunecat. Intră înauntru. Nu se mai gândi la Xander şi la posibilitatea că acestă nu avea de gând să-i respecte ordinul. Ştia deja că tânărului nu-i făcea plăcere să asculte indicaţiile lui, dar  ştia la fel de bine că are destul antrenament încât să-şi poată purta singur de grijă.

Prima cameră era goală, însă dezordinea din jur era o indicaţie clară ca cineva fusese acolo şi cercetase totul. Sertarele fuseseră scoase, iar conţinutul lor aruncat pe jos. Fotolile stăteau răsturnate în mijlocul camerei, în timp ce pernele canapelei fuseseră tăiate şi aruncate lângă ele. Tot parchetul era plin de hârtii, cărţi, obiecte sparte şi haine sfâşâiate.

Robert înjură şi intră în bucătărie. Locul era la fel de distrus ca încăperea precedentă. Se îndoia că ceva mai putea fi salvat. Îl spatele său auzi paşii lui Xander. Părea să se îndrepte spre dormitor. Merse după el cu pistolul pregătit.

Xander privi resemnat ceea ce mai rămăsese din apartamentul său până când o umbră îi atrase atenţia. Cu coada ochiului îl văzu pe Robert mergând în bucătărie.

― E în dormitor, şopti cu vocea răguşită. Nu ştia dacă Robert îl auzi sau nu, dar nu mai avea de gând să aştepte.

Scârşnet de metal. Xander îşi aduse minte de fereastră şi de scara de incendiu ce ducea pe aleea laterală. Dacă reuşea să iasă de acolo, şansele lor de a-l prinde erau aproape nule. Labirintul de aleei prost luminate era o binecuvantare pentru oricine vroia să se facă pierdut.

Încă un scârşnet. Intrusul reuşise să deschidă fereastra.

Pentru o fracţiune de secundă, Xander se gândi la situaţie. Intrusul era probabil înarmat, destul de periculos şi, nu în ultimul rând, disperat. Da, el era puternic şi în formă bună, dar riscul era încă mare, chiar dacă Robert se afla în spatele său pregătit să tragă.

Xander se lipi de peretele de lângă uşă şi trase adânc aer în piept. Trebuia să-l prindă şi să afle ce ştie. Nu exista altă soluţie.

Intră în cameră la timp pentru a vedea un bărbat înalt, îmbrăcat în negru şi cu faţa pe jumătate acoperită de ceea ce părea a fi un fel de fular, trecându-si unul dintre picioare peste pervazul gemului.

Se năpusti asupra lui şi îl prinse de bluză, trăgându-l înapoi înauntru. Surprins, bărbatul se răsuci şi căzu peste el, dar îşi reveni repede şi îl pocni cu putere pe Xander peste faţă.  Acesta icni şi se rostogoli într-o parte pentru a se feri de o a doua lovitură ce o urmă pe prima. Intrusul scoase un cuţit de vânătoare şi îl îndreptă spre el. Xander rămase pe loc, privindu-l cu atenţie pentru a-şi da seama de următoarea mişcare. Intrusul făcu un pas în faţă, strânse pumnul în jurul cuţitului şi făcu o mişcare scurtă şi brutală de tăiere. Xander se feri, îi prinse încheietura şi îi suci mâna, până când scăpă cuţitul pe jos, apoi îi dădu un croşeu peste faţă. Celălalt bărbat îşi pierdu echilibrul, făcu câţiva paşi în spate, până când se lovi de noptiera, a cărui sertar era larg deschis.

Privind în jos, zâmbi. Xander ştia la ce se uită şi înghiţi în sec.

Bărbatul luă pistolul şi îl îndrepă spre el.

― Nu voiam să fac asta, dar văd că nu-mi dai de ales.Vocea lui era aspră ca o lătrătură.

― Nu prea cred. Lasă arma jos. Acum.

Robert stătea în pragul uşii cu pistolul ridicat şi siguranţa trasă. Era acolo de ceva vreme, însă nu putuse risca să tragă, nu atunci când Xander se afla în cale.

Bărbatul tresări şi îndreptă arma spre el, înainte de a o duce înapoi spre Xander. Mâna începu să-i tremure.

― Gura sau trag!

― Mă îndoiesc.

Văzând că bărbatul se uită din nou spre Robert, Xander profită de ocazie şi se aruncă spre el. Forţa cu care o făcu îi propulsă pe amandoi spre perete. Auzi înjurătura lui Robert,dar nu îl băgă în seama. Prinse mâna care ţinea pistolul cu mâna lui dreaptă şi dadu cu ea de perete, în timp ce cu mâna stângă îl apucă pe intrus de gât. Strânse. Pistolul se descărcă, proiectilul îndreptându-se spre tavan.

Surprins de sunetul cu care era obişnuit, dar pe care nu-l mai auzise de mult, Xander slăbi strânsoare fără să-şi dea seama. Bărbatul prinse ocazia şi îl împise, făcându-l să cadă şi să se lovească de colţul patului. Pentru câteva secunde, Xander văzu numai puncte negre. O durere surdă îi explodă în moalele capului. Îşi închise ochii pentru un moment, încercând să se adune.

Auzi încă două împuşcături, apoi sunetul unor paşi care se îndepărtează cu repeziciune şi scârşnitul unui metal ce atinge un alt metal. Deschise din nou ochii, dar camera părea să se strângă în jurul său, tăindu-i respiraţia. Tresări când o siluetă ajunse în raza lui vizuală. Din instinct îşi încordă trupul, aşteptîndu-se la ce e mai rău, însă aproape imediat îşi dădu seama ca era Robert. Trupul i se relaxă aproape instantaneu, iar el capitulă în faţa oboselii şi a durerii de cap. Avea să se gândească la repercursiunile faptelor lui mai târziu…mult mai târziu.

Încheierea în numărul viitor