Prin prisma meseriei am întâlnit oameni care trăiau o cruntă dezamăgire dacă nu primeau un anume loc în avion, oameni care mai apoi ajungeau în cele mai frumoase destinaţii de pe Pământ şi nu se puteau bucura de paradis fiindcă suita din vila bengoasă în care erau cazaţi nu avea decât treizeci de metri pătraţi şi, lucru cu adevărat grav, uneori se întâmpla să nu primească o cameră cu vedere deosebită. Aceştia sunt oamenii veşnic nemulţumiţi, pentru care fiecare aspect al călătoriei, oricât de nesemnificativ ar părea, reprezintă o potenţială furtună în paharul meschin al unei vieţi consumate de amănunte.
Nu îi poţi controla pe alţii. Nu le poţi controla gândurile, nu le poţi controla reacţiile, nu poţi controla felul în care ei te privesc, nu poţi controla decât în mică măsură lucrurile care ţi se întâmplă. Singurul lucru pe care îl poţi controla este felul tău de a fi, propriul răspuns la mediul înconjurător. Tu eşti în centrul propriei lumi, prin urmare nu poţi da vina pe alţii pentru nemulţumirile tale, nu poţi învinovăţi pe nimeni, în afară de tine, pentru tot ce nu merge în viaţa ta. Binele sau răul, confortul sau disconfortul, liniştea sau furia, toate sunt simple puncte de vedere. Poţi savura clipele petrecute în cămăruţa dintr-o pensiune modestă şi te poţi simţi mizerabil în apartamentul luxos de la ultimul etaj al unui hotel de cinci stele. De la fereastra ta poţi vedea soarele şi inima să ţi se zbată în întuneric şi poţi urmări, de la aceeaşi fereastră, stropii furioşi ai furtunii ce izbesc ritmic geamul, iar în suflet să-şi găsească locul cea mai adâncă linişte. Paradisul sau iadul se regăsesc în felul tău de a privi lucrurile.
Iubesc călătoriile. Alături de familie şi de scris sunt cele mai frumoase trăiri pe care mi le dăruieşte viaţa. Primele două ieşiri din ţară – în Corfu, la mare, respectiv la Roma, câteva luni mai târziu, au fost şi cele care mi-au rămas cel mai adânc întipărite în minte şi în suflet. În ambele cazuri cazarea a fost modestă, mai mult, plaja din Messonghi era, probabil, cea mai puţin primitoare dintre toate pe care le văzusem până atunci – pe lângă ea, vestita Trei Papuci din Constantă părea paradisul pe Pământ. Iar hotelul din Roma era departe de a fi o reşedinţă de pretor. Cu toate acestea, au fost cele mai frumoase vacanţe. Nu îmi vine în minte nicio altă călătorie care să-mi transmită acel fior magic. De ce? E simplu. Nu au contat lucrurile mici – le-am observat, erau acolo, dar nu m-au deranjat în vreun fel. Dimpotrivă, făceau parte din farmecul locului, făceau parte din poveste. Pur şi simplu m-am bucurat de călătorie.
Ne pierdem vremea încercând să acaparăm şi mai apoi să ordonăm într-un loc sigur bunuri care nu ne aparţin. Facem mii şi mii de poze, dar ratăm obiectivele principale. Avem prea multe imagini reci stocate în calculatoare şi prea puţine amintiri vii rămase în minte.
Viaţa este o lungă călătorie, iar biletul este numai dus. Putem fi acei călători care se bucură de fiecare clipă petrecută într-o vacanţă unică sau putem fi turiştii veşnic furioşi pe faptul că nu le-a ieşit poza perfectă, acei oameni încruntaţi, cu buzele strâns lipite şi frunţile încreţite, care dau vina pe tot ce se întâmplă în jur, găsind cele mai năstruşnice motive pentru a fi nemulţumiţi, trecând cu vederea toate acele lucruri minunate care ne înconjoară şi care par atât de mici pentru cei ce le privesc cu ochii şi sufletele ferecate, fără să le vadă vreodată cu adevărat.
Foarte interesant!
O calatorie scrisa, care ne conduce spre noi, ne ajuta sa ne intelegem emotiile si sa ne raportam cum se cuvine la viata noastra cu tot ce ne ofera ea. E clar ca nu poate fi nimic extraordinar in afara noastra, cata vreme nu exista pace in noi.
Esti multumit oriunde cand esti prezent…..in viata ta!
Felicitari Radu Gavan!