“Buffy the Vampire Slayer” – Între modelare a discursului pop culture şi asumare de stereotipuri – Puterea metaforei

“Buffy the Vampire Slayer”
Între modelare a discursului pop culture şi asumare de stereotipuri
Puterea metaforei
“Apocalypse?
We’ve all been there
The same old trips
Why should we care?”
(„Buffy”, obviously).

Introducere, motivaţie

Istoricul alegerii acestui subiect este unul lung însă interesant. În anul 1998 mă aflam în  adevăratul sens al cuvântului în ceea ce se numeşte copilărie. La cei cinci ani pe care îi deţineam la activ, având ca mediu de dezvoltare grădiniţa, nu se poate spune că exista ceva cu adevărat perturbator care să îmi contureze viitorul. Cu toate acestea un serial ce rula pe atunci mi-a schimbat perspectiva într-un mod pe care abia în mediul academic îl pot înţelege. Pasiunea din copilărie pentru o eroină ce lupta vitejeşte împotriva unor terori pe care în mod normal o fată nu ar fi trebuit să le poată face faţă (lucru inoculat în minte de o societate care îmi părea că aparţine bărbaţilor) m-a făcut să aleg ca subiect pentru prezentul proiect serialul „Buffy, The Vampire Slayer”, serial care se pare că nu a fascinat la vremea sa doar un copil de grădiniţă, ci o întreagă pletoră de profesori[1],[2]. Dintr-o pasiune, apoi din curiozitate, am aflat că ceea ce părea un simplu serial s-a dovedit a fi mult mai plin de înţelesuri (ori aşa se vrea a se crede), după cum se va vedea în rândurile de mai jos.

Context

Serialul apare în anul 1997, rulând până în anul 2003[3]. Are la bază filmul cu acelaşi nume care apare în 1992 dar care nu reuşeşte să atingă succesul serialului. Ne aflăm în anii 1990, moment în care curente precum feminismul încep să capete din ce în ce mai multă importanţă. Emanciparea femeii este un subiect care nu putea fi evitat de televiziune, nici măcar în serialele cu tematică supranaturală. Ceea ce vom observa că este o metaforă, întregul serial, are motivaţii ce pot mira cititorul, întrucât ideea centrală a serialului aparţine unui bărbat săturat de a vedea stereotipul fetei blonde din filmele horror al anilor 1980, care mereu este ucisă[4]. S-a dorit o recalibrare, o reconsiderare a balanţei în privinţa anumitor idei care deveniseră clişee, ori, poate de vină este o simplă idee care a crescut odată cu întreaga echipă, de la producător la actori. Critica este de părere că acest serial a devenit cel mai influent din toate timpurile, după cum de numeroase ori este şi afirmat[5],[6]. Cultura populară de azi îşi datorează în mare parte inspiraţia din acest serial. Cărţi, comics-uri, seriale, filme cu tematică fantastică şi nu numai conţin referiri la idei, concepte, sau chiar limbajul acestui serial, aici putându-ne referi la câteva dintre cele mai populare: „Supernatural”, 2005, „Vampire Diaries”,2009, „True Blood”, 2008, „Glee”, 2009, ş.a.[7],[8]

Serialul de şapte sezoane a schimbat din temelii conceptele despre eroine, făcându-le însă spre începutul anilor 2000 clişee, ca multe alte idei care sunt valorificate mult prea intens. Blonda care odinioară devenea prima victima vreunui pshihopat, dintrodată primeşte puteri miraculoase şi mai are timp şi să reflecte asupra propriei vieţi uneori cu umor, alteori cu deosebită profunzime.

Autor, creator

Joss Whedon, de numele căruia se leagă o adevărată disciplină academică din prezent, whedonology, se înfăţişează precum creatorul conceptului de Buffy. Pe rând producător, scriitor al serialului, Whedon reuşeşte dintr-o simplă idee să creeze un întreg univers[9] care pe cât de fantastic i se întruchipează telespectatorului, pe atât îi este de apropiat prin dramele metamorfozate în demoni, monştri, vrăjitoare.

Pe Joseph Hill „Joss” Whedon, îl putem încadra ca aparţinând anilor `70 şi `80 în ceea ce priveşte formarea acestuia, fiind născut la 23 iunie 1964. Se declară ateu, umanist şi absurdist[10]. În proiectele sale abordează constant teme ce ţin de existenţialism, aşa cum este văzut şi în Buffy. Whedon este cunoscut şi drept creator al seriilor „Angel”, 1999, „Agents of S.H.I.E.L.D”, 2013, pentru producerea filmului „The Avengers”, 2012,  cât şi pentru viitorul „The Avengers – Age of Ultron” serial ce va apărea în acest an. Fanii îi atribuie muncii sale teme precum sacrificiul de sine, feminismul, anti-autoritarismul. Personajele sale negative sunt pronunţat creionate drept misogine. [11] Este născut într-o familie de scriitori, tatăl său regizând seriale în jurul anilor `70, având un bunic scriitor de scenarii pentru seriale Tv, iar mama sa o nuvelistă aspirantă[12], care însă lucra în calitate de profesoară de istorie[13] într-o şcoală din New York.  Whedon a fost înfluenţat şi de trupa de comedie britanică Monty Pyton [14]. De asemenea, experieţele mai puţin ieşite din comun, dar cu care o parte semnificativă a adolecenţilor se confruntă, precum umilinţa din timpul şcolii, izolarea[15], produc în munca lui Whedon sentimente reale, pe care le simţim şi le trăim alături de eroi cu autenticitate. Cu un astfel de „arsenal” în spate, nu este greu de prevăzut un parcurs cel puţin prolific al producătorului, scriitorului, scenaristului Whedon.

Analiză

Prin Buffy, Whedon supune mitul fetei blonde la ananghie, ca într-un soi de estetică a vulnerabilităţii feminine, dând naştere cu un succes teribil a ceva ce poate fi numit cult, cum şi îşi şi dorea creatorul. [16] Astfel, Buffy se conturează drept „aleasa”, ultima pe linia ei, cea care trebuie să lupte cu forţele răului în păstrarea unui echilibru necesar lumii muritorilor[17], lucru deloc uşor. Pe lângă faptul că liceul unde învaţă în primă instanţă eroina se află pe Gura Iadului, Buffy se confruntă şi cu probleme tipic adolescentine ce destind atmosfera serialului. Puternic încărcat cu drame existenţiale de tip filosofic, balanţa pe care o creează Whedon înclină şi spre chestiuni mai uşor de digerat pentru un public ce abia acum este pregătit pentru tomul de seriale cu tematică asemănătoare ce vor urma. Între salvarea lumii de la apocalipsă, de la mobilizarea unui „Scooby Gang” format din prietenii eroinei şi un Supraveghetor, şi problemele tipic adolescentine, se formează o tensiune şi o legătură totodată, deosebit de puternică şi spumoasă pentru public. Buffy este înzestrată nativ cu o serie de puteri ce ţin însă mai mult de forţă fizică şi inteligenţă, decât de supranatural. Pe linia aceasta se încadrează câteva personaje, mai mult sau mai puţin semnificative. Vampirii sunt creaturile aflate în prim plan, lucru evident din titlul serialului. Cu toate acestea pericolele care ameninţă omenirea la final de sezon nu sunt constituite numai din acest soi de creaturi.

Problematică

Ceea ce este interesant de observat este cum acest serial a reuşit să îşi merite crearea unui întreg departament de Buffyologie, de Studii ale lui Buffy, la care participă profesori universitari din întreaga lume[18]. Serialul TV are „tot ce îi trebuie”, sunt tentaţi fanii să afirme. Şi chiar şi cei care au dedicat sute de mii de pagini studiilor pe acest serial. Aşadar, ce are atât de special acest serial? Să fie eroina? Momentul în care a început să se creioneze imaginea femeii puternice, emancipate, gata să snopească „băieţii răi”? Este deosebit în funcţie de nivelul pe care ne plasăm. De aceea vom încerca să analizăm efectele acestul serial din perspectiva influenţei sale asupra culturii populare.

Mai întîi trebuie înţeles ce reprezintă cultura populară. Definiţiile regăsite sunt deseori contradictorii. Storey este unul dintre cei care încearcă o astfel de definiţie. Dificultatea reiese din tendinţa de a defini un concept prin raportare la altul. Spre exemplu există sociologi, istorici care definesc cultura populară prin raportare la cultura înaltă, cultura populară nerămânănd decât o categorie reziduală.[19] Alteori este văzută precum o categorie de mijloc, a maselor, o categorie aflată între cultura înaltă şi cea de jos. Cu toate acestea, chiar şi încercând să definim acest loc de „mijloc” găsim dificultăţi. Ceea ce se regăseşte în categoriile superioare devine „digerat” şi de cele de mijloc. Termenul de „trivializare” ne vine în ajutor în acest sens, totuşi nu poate răspunde întrebărilor noastre. Alteori cercetătorii precum Potter Stuart şi Holt Parker operează cu definiţii de tip comparativ, reuşind să compare cultura populară cu pornografia prin prisma ideii că nu o poţi defini, dar dacă o vezi realizezi ce este. [20]De aceea vom stabili pe moment că pop culture reprezintă totalitatea fenomenelor, ideilor, conceptelor care tind să afecteze într-o măsură foarte mare o categorie majoritară a populaţiei. Definiţia încercată ne apropie în egală măsură şi de termenul de „mainstream”. Vom încerca să privim aceste două concepte însă obiectiv. Nu vom adăuga din start valenţe negative ori pozitive, vom analiza strict ideile regăsite în serialul care a făcut să curgă mai multă cerneală decât multe alte subiecte[21], de asemenea vom căuta să observăm cum sau dacă aceste idei au afectat cultura populară.

Plan & comentariu

Buffy – punct de cotitură vs. punct de plecare

Motto – „When the apocalypse comes, beep me.” – Buffy[22]

În acest punct vom încerca să stabilim în ce măsură serialul analiza devine un punct de cotitură în mentalul culturii populare precum şi cum devine un punct de plecare pentru diferite alte seriale, concepte. Evoluţia de care se leagă o parte semnificativă a filmelor şi a serialelor de azi se datorează în mare măsură şi acestui serial.

1. Spulberare de stereotipuri (la bază de clişeu).

Aşa cum şi mai sus am subliniat, motivaţia pe care a avut-o producătorul lui „Buffy” este una care are la bază un clişeu, un stereotip care s-a creat în jurul anilor 1980. Dorind să spulbere această idee a fetei blonde vulnerabile, Whedon a creat mai târziu clişeul eroinei puternice. De la „Buffy” la „Black Widow” din  seria „The Avengers” nu a fost decât un pas. Cu toate acestea se impune o nuanţare între cele două, aşa cum bine se specifică în excelentul articol al lui Fugde Rachel unde scrie despre Buffy:

“She’s not overly sexualized within the show, which is a pretty dramatic shift from the jiggle-core of most other kung fu–fighting women on tv (Xena, Wonder Woman, you may sit down). In spite of the obvious sexual-predator symbolism, the vampires are not (for the most part) leering, drooling lechers who ogle Buffy before they get kickboxed and staked. Instead, they generally respect her position as the slayer, her power and strength.”[23].

Aşadar, eroina inspiră şi stârneşte un soi de respect care nu îşi are profunzimea neapărat într-un misticism intrinsec, ci prin faptele sale. Făcând o paralelă cu majoritatea eroinelor de azi, Buffy nu încântă sexual telespectatorii, ci accesează alt tip de plăcere mentală.  Se realizează o ierarhie între ea, eroina, şi ceilalţi, conştienţi de rolul lor negativ : de a distruge, de a impune piedici eroinei, de a încerca anihilarea ei, toate acestea pentru a aduce pe Pământ haosul.

La un al doilea nivel de analiză vom observa cum toţi aceştia nu fac decât să reprezinte demonii minţii umane în întregul ei ansamblu.

2. Vampirul sau Demonul – între metafora răului şi puterea intrinsecă a deciziei (cazul Angel şi Spike).

În acest punct vom sintetiza câteva aspecte ce ţin de figura Vampirului, sau a Demomului, în ipostaza sa figurată cât şi reală, după felul în care apare în serial.

În utilul blog “Fragments of my Imagination” regăsim câteva consideraţii despre metafora principală a serialului :

“Most of the demons Buffy fights are metaphors. If the writers want to show Buffy struggling with lust, they create a lust demon and have Buffy defeat it (that’s an example one of the writers actually gave). The demons are demons of the mind, personal demons that people commonly struggle with.” [24]

Dacă mai devreme aduceam în discuţie spulberarea unor clişee, precum şi naşterea altora noi, de acum problema pare să necesite un alt unghi din care merită să fie abordată. Este interesant de văzut pentru telespectator cum o femeie de constituţie relativ firavă reuşeşte să doboare monştri periculoşi, dotaţi uneori cu puteri supranaturale. De cele mai multe ori aici se şi opreşte o minte mediocră, motiv pentru care şi critica culturii populare este atât de acidă[25]. Consider însă că ceea ce ar trebui să critice cercetătorii nu ar trebui să fie numai felul cum este percepută o creaţie de un segment, ce-i drept, majoritar, ci şi cum doreşte Whedon să ajungă un anume mesaj către public, discuţie ce revine unui punct ulterior.

Ceea ce ne interesează aici este reprezentat de figura vampirului care la un nivel superior de analiză metamorfozează acele idei care ţin o persoană pe loc, nelăsând-o deci să evolueze. Vampirii, demonii sunt obstacolele în calea maturizării, acei factori care îngreunează un proces care însă este inevitabil. Astfel de creaturi, care la origine sunt îngheţate în timp, într-un trup care nu se mai modifică, sunt deci metafora perfectă în conturarea răului şi a felului cum interacţionează acesta cu o eroină în plină evoluţie.

Fanii observă foarte bine:

“If Buffy is us, and if the demons stand as metaphors for our flaws and our fears, then what do vampires represent? Put another way, why is the show titled Buffy the Vampire Slayer rather than Buffy the Demon Slayer? (…) Why are they frozen in time? Because they can’t make moral choices. Within the show, vampires lack a soul. According to Joss Whedon, the soul as it’s depicted in the show serves as a “moral compass”. With vampires, that compass is pointing the wrong direction – their choices are governed by selfish motives, so they can’t develop morally.Vampires also can’t see themselves in the mirror. The mirror test is a measure of self-awareness: “The test gauges self-awareness by determining whether an animal can recognize its own reflection in a mirror as an image of itself.” Since vampires can’t see their reflection, that’s a sign to the viewers that vampires aren’t self-aware. We’re meant to contrast Buffy with the vampires – she is, or at least is becoming (a key word in the show) self-aware.”[26]

Pe un alt nivel însă, luaţi ca atare, ca fiinţe care pot dobîndi un liber arbitru (cazul Spike), sau pe care il pot pierde (Angel), se confruntă deci şi ei înşişi cu anumite probleme. În acest nivel este exemplificată ideea conform căreia o decizie, o alegere făcută fie chiar şi de astfel de creaturi, pot aduce mai mult rău sau, curios, bine. Angel, iubitul eroinei, la început vampirul care deţine sentimente şi o putere de analiză specific umana suferă o schimbare care o va face pe Buffy să îşi piardă inocenţa. Un rău necesar, putem concluziona, căci eroina din acest punct va fi pusă faţă în faţă cu alte provocări. Spike, vampirul rău, care nu doreşte decât distrugere, haos, ucigaş al unei predecesoare a lui Buffy, pare să se plaseze la polul opus. Pe parcurs însă suntem puşi în faţa analizei evoluţiei lui Spike de la om la vampir, apoi de la vampir la unul umanizat care deşi nu deţine suflet, începe să o iubească pe eroină, schimbându-şi statutul prin puterea deciziei. Devenim martori la ideea că şi în rău se poate găsi puţin bine care odată valorizat, poate anula răul, cât şi viceversa.

De aici se întrevede un alt punct important în analiza noastră, şi anume caracterul de bildungsroman al serialului care, de asemenea, domină filosofia acestuia.

3. Caracterul de bildungsroman[27] – context sau efect?

Se impune întrebarea: este o chestiune de background maturizarea eroinei şi a prietenilor ei sau un efect al unui context mai abstract? Buffy este aleasă pentru că astfel de întâmpla de mii de ani. De aici  rezultă şi caracterul de predestinare vizibil încă din debutul serialului, din chiar episodul 1 al sezonului întîi.

Glenn Brown este citat pe blogul „Fragments of my mind”, unde subliniază la obiect câteva aspecte esenţiale în punctul în care ne aflăm :

„Pain, sacrifice, and the overwhelming need constantly to grow and change in a way that actually makes us care, are qualities necessarily of neither style, but which when aligned in the focus of Joss Whedon, are made to converge into a glorious melding of allegory, emotion, and maybe even, guilty pleasure. (…)It is this permanency which has helped make Joss’s stories almost infinitely rewatchable. We feel what the characters are feeling each time through, gaining a deeper understanding of their motivations, and why they react as they do. When something changes in a Joss Whedon story, it usually changes for good with no turning back; there is no magical “reset” button which brings the world or characters back to where they stood before the episode started…. There is no easy escape; the only way out is to continue forward, painful step by painful step.” [28]

Ori, cele revelate anterior constituie premisele unui blidungsroman. Totodată accentuează ideea că acest caracter ţine de contextul serialului, şi nu reprezintă neapărat un efect. Când vorbeşte despre ea, Buffy afirmă:

„Nothing’s ever simple anymore. I’m constantly trying to work it out. Who to love or hate. Who to trust. It’s just, like, the more I know, the more confused I get.

Giles:  I believe that’s called growing up.” [29]

Este dificil în a decide dacă maturizarea nu constituie mai degrabă un efect al contextului eroinei de a fi “Aleasa”. Dificultăţile vin în valuri atunci când lumea îi este bulversată de tot soiul de noi conştientizări ale unor fapte cu care înainte, în copilărie, nu trebuia să se confrunte. De aceea şi metafora sexului este revelatoare în parcursul nostru, aşa cum se observă în acelaşi blog excelent documentat « Fragments of my Mind » :

„Growing up involves making all sorts of moral decisions. When are we mature enough for sex? Who should our role models be? What mistakes do adults make which we should recognize so that we don’t make the same ones? How should we act in ethical dilemmas? I could go on, but I believe the point is clear. Buffy faces all of these problems and many more on her road to adulthood. She’s telling us how to think about growing up, even if we’re already “adults”. As Xander puts it in The Freshman, “Let me tell you something, when it’s dark and I’m all alone and I’m scared or freaked out or whatever, I always think, ‘What would Buffy do?’”

În cele din urmă alegerile pe care le face eroina sunt demne de laudă, chiar dacă în primă fază se dovedesc teribile (decizia de a face dragoste cu Angel aduce peste cel din urmă un blestem în urma căruia devine Angelus, un vampir rău, fără scrupule). Chiar dacă inima o îndeamnă spre iertare, Buffy este destul de puternică să îl ucidă pe cel pe care cândva l-a iubit, şi asta pentru că aşa este corect. Ce e însă corect şi ce anume nu este? Buffy reuşeşte să distingă limita dintre cele două şi să se supună destinului ei măreţ. Creşte alături de prieteni, se maturizează în feluri pe care cu greu le putem înţelege, dar cu care, în anumite circumstanţe, un larg public se poate identifica. Pierderea inocenţei reprezintă pasul necesar pentru detaşarea completă de trecut, de o copilărie care nu trebuie să întunece judecata unei tinere care se confruntă în fiecare sezon cu probleme din ce în ce mai grave. Pierderea mamei, necesitatea de a face faţă constant în faţa apocalipselor ce nu întârzie să apară pe scena această supranaturală nu o lasă pe eroină să cugete prea mult, ceea ce îi imprimă automat capacitatea de a lua decizii mai rapid decât un om normal.

Caracterul de bildungsroman este evident. Apare drept context cât şi ca efect tocmai pentru că serialul este mai complex decât pare. Ţine de nivelul pe care ne plasăm în analiză, şi cum acestea sunt numeroase, nu se poate tinde spre o părere sau alta.

Concluzii (so far)

Serialul poate fi considerat din prisma imaginii vampirului un punct de cotitură, căci aduce în discuţie şi posibilitatea de a exista bine în rău (idee regăsită şi în romanul iar apoi filmul lui Anne Rice – Interview with the vampire, 1994). Nu se poate spune că este un punct de plecare fiindcă oferă o nuanţare, nu o certitudine. Poate fi considerat punct de plecare din alte perspective, naşterea unui clişeu din dorinţa de a spulbera un altul. Azi, spre exemplu, serialul mai poate fi gustat, dar mai mult din perspectiva studierii climatului sfârşitului anilor `90 în care se dorea o reconsiderare a eroilor, şi mai ales o schimbare faţă de trecut. Ne putem oare lega de terminarea războiului rece? Dorinţa de a pune eroii  în conflict cu proprii demoni, personificaţi în serial precum adevărate creaturi, exterioare care au voinţă proprie. Nu mai există ameninţări exterioare în lume, războaie, sau cel puţin, nu atât de mari ca înainte. Dacă există un conflict, acela care reiese este unul vechi de mii de ani, conflictul cu sine, maturizarea, asumarea de responsabilităţi cât şi unul care încă naşte controverse, femeia vs. bărbatul.

De aici se pun o serie de alte întrebări care doresc să lămurească dacă serialul este mai mult decât un simplu act de divertisment sau doreşte să aducă un mesaj cu adevărat profund.

Buffy – mai mult decât un serial?

Motto: my voice, my avatar, my girl[30]

1. Profunzimi şi banalităţi

Serialul este presărat cu elementele de filosofie care îl fac să nu tindă spre o categorie inferioară a serialelor cu vampiri, cum foarte multe se regăsesc. Clişeul „Bella” al seriei „Twilight”, 2008, adolescenta anxioasă care se îndrăgosteşte obsesiv de un vampir şi care pe parcursul a patru filme nu face decât să fie salvată, să creeze situaţii critice, este relevant în discursul nostru. Buffy aduce în discuţie responsabilitatea, procesul  greu al maturizării, preţul plătit pentru greşeli fie chiar şi minore, unde dacă lucrurile se termină cu bine, publicul rămâne însă cu un gust amar pe urma sacrificiilor făcute de eroină pentru lume şi pentru prietenii ei.

Desigur, elementele banale sunt şi ele prezente, însă ţin să cred că acestea sunt necesare drept momente de „respiro” pentru public care nu ar putea îndura situaţii critice în absolut fiecare episod. Dintr-un anumit punct de vedere serialul se aseamănă cu filmele horror însă constant creatorul se străduieşte să alterneze între convenţii necesare şi păcălirea publicului: „Horror movies do follow certain conventions. People do stupid things which put them in danger. That happens on BtVS too, but as the Whedon quote demonstrates, the show also subverts those conventions. Part of the sophistication and fun of watching it comes from recognizing that you’ve been fooled by those conventions into expecting something very different from what happened. The very first scene in the very first episode subverts your expectations built upon past experience with the horror genre. It tells you what the show intends to do.”[31]

Pe acestă cale începe să devină interesant de observat câte doctrine, concepte, curente filosofice, politice, sociale sunt prezente în show conform criticilor şi fanilor. Astfel regăsim rând pe rând, fie apreciate fie contestate vehement: anarhismul, teoria funcţională a virtuţii a lui Aristotel, comunismul, democraţia vs. fascismul, dualismul, problemele legate de liberul arbitru, etica lui Kant, subtextul marxist, alegoria peşterii a lui Platon, utilitarismul, teoria lui Thomas Hobbes, determinarea de sine şi libertatea persoanei, moralitatea junglei, constructivismul social, scepticismul[32] şi multe altele. Ne vom referi însă doar la cele mai pregnante în serial cum ar fi relativismul[33]:

“The slayer’s in college now, where one person’s morality becomes „just as good” as another’s, where „Good” and „Evil” get replaced by „kinda nice” and „pretty cool”, and „who am I to judge,” and „there is no truth about which morality is correct.” [34]

Regăsim elemente ce ţin de escatologie[35] care nu este neapărat prezent în forma sa de totalitate a unor concepţii. Ce prezintă interes este felul cum este înţeles sensul acesteia în serial.[36] Fatalismul intră în acest punct pentru că eroina este deseori pusă faţă în faţă cu situaţii din care nu are scăpare sau soluţii. Faptul că este eroină nu îi salvează mama din calea unui iminent anevrism. Faptul că este « aleasă » nu o scapă din calea morţii, acesta putând oricând fi distrusă de vreo forţă a răului, balanţa în cazul de faţă fiind, simplu, devenirea unei alte tinere simple drept « aleasă ».

Poate cel mai prezent este existenţialismul[37] care este exemplificat printr-o maximă a eroinei, deseori citată de fani “The hardest thing in this world is to live in it”. Buffy deseori se revoltă împotriva destinului, totuşi aş îndrăzni să o numesc o “revoltă surdă” căci nu se abate de la linia destinului său. Supusă de forţe exterioare şi chiar şi de o conştientizare matură a necesităţii asumării de riscuri, Buffy devine nu o eroină cu care să se identifice doar femeile, ci un erou, devine un concept la sens neutru, pentru că şi un bărbat-erou se confruntă cu exact aceleaşi probleme existenţiale. Genul, în acest moment, nu îşi are în niciun fel importanţă, ceea ce contează fiind esenţa unui erou, ceea ce îl face să fie astfel, nu sexul care îl îmbracă. De aceea problema legată de feminism[38] nu îşi are rostul aici.

Problemele de identitate care sunt plasate în metafora Angel şi Angelus nasc controverse în rândurile fanilor care nu reuşesc a discerne exact ce se întâmplă cu unele dintre personajele centrale serialului.

Aceştia se referă la Angel ca la „two consciousnesses in one body taking turns being in control, like some sort of multiple-personality guy?” ori drept „a single, combined consciousness at once both demon and human?” Definiţiile continuă „or a split consciousness, two consciousness both aware simultaneously, just not of each other, or one consciousness–the human’s–spurred on by the mindless drives of a vampire physiology?”[39]

Ceea ce ne duce cu gândul chiar la discuţia despre Iisus, despre natura lui, două firi într-o persoană, definiţie la care s-a ajuns în secolul IV d.Hr în Bizanţ. Fără a avea vreo intenţie blasfematorie, putem afirma că profunzimea subiectelor aduce foarte mult chiar şi cu aceea a teologilor, dar, desigur, pe o altă filieră.

De la profunzimile regăsite în serial, trebuie trasată acum o linie între intenţiile avute de creator şi ce anume a ajuns la public.

2. Intenţii vs. mesaj

Whedon a fost în nenumărate rânduri tranşant când a trebuit să îşi argumenteze creaţia. A vrut într-adevăr să creeze o eroină puternică. Dar ce înseamnă eroină? Ce presupune puterea? Este ea un exponent al dorinţelor feministelor din lume sau, dimpotrivă? Ce este Buffy şi cum este ea înţeleasă de cultura populară, care se pare că şi-o revendică precum un produs de aur.

“This brings up an important, related issue. Buffy’s a girl (duh). She faces many of her issues as a girl. There’s a definite feminist message here – the female as superhero. That doesn’t make her any less “us” than if she were male. Nobody doubts that we should identify with male heroes in literature; the fact that Buffy’s “just a girl” doesn’t change this. The message is universal even if gender can only be particular.[40]

Fanii nu sunt constituiţi cum s-ar putea credea, majoritar din femei, doar pentru că Buffy este una dintre ele. Cum nici nu putem afirma că publicul masculin este fanul acestei eroine doar pentru că îşi merită atenţia prin unghiul felului cum arată. Nu. Altceva atrage. Şi cu siguranţă atrage pentru că mesajul s-a făcut înţeles în mare măsură. Pentru că serialul este unul deosebit de complex, fiecare individ care alcătuieşte publicul se confruntă într-o măsură mai pregnantă sau nu cu aceleaşi dileme.

Mergând mai departe se vede necesar de a vedea cum este înţeles termenul de “putere” de către public şi cu ce anume este pus în balanţă pentru a da naştere unei facinaţii care încă tronează în minţile fanilor :

“And what’s the deal with using the terminology “strong”? Buffy wasn’t just strong. She was vulnerable, funny, friendly, angry, hopeless and above all, dynamic. She was a full-fledged character. It was those qualities, her human qualities, that made audiences fall in love with her.”[41]

Cu alte cuvinte un personaj indestructibil, precum altele din universul comic-book-urilor, nu ar fi stârnit admiraţia în felul cum Buffy a reuşit. La început o adolescentă majoretă blondă superficială aleasă pentru a deveni salvatoarea unei lumi pe care nici nu o cunoştea. Devine cu adevărat puternică însă îşi conservă latura umană, cea a vulnerabilităţii. Glumele precum “To make you a vampire they have to suck your blood. And then you have to suck their blood. It’s like a whole big sucking thing” care conservă însă aluzii la sex, la pierderea inocenţei reuşesc să facă din eroină un personaj apropiat, intim, un prieten îndepărat fanilor, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt părtaşi la absolut toate experienţele ei, de la prima experienţă sexuală, la propria moarte pe care şi-o asumă în momentul necesităţii asumării deciziei.

În mediul academic Buffy a suscitat adânci introspecţii cât şi păreri cinice. S-a dorit reducerea fenomenului în a fi sau nu de folos feminismului:

“The problem with all of these interpretations of Buffy is, as mentioned before, the tendency to reduce the discussion of Buffy to her being “helpful” or “unhelpful” to the feminist agenda.”[42]

Ori să subsumezi un fenomen doar pentru a explica un altul, cred că nu este întocmai potrivit. Privind feminismul şi felul cum este el văzut de militantele din prezent tind să cred că nu fac decât să aducă serialul într-un con de umbră.

Evoluţia acestui serial este una ce îndrăznesc să o numesc spectaculoasă şi care mă întreaptă spre ultimul punct al analizei prezente.

3. Fenomen în debut, „clasic” în pop culture în prezent – evoluţia.

Buffy este în prezent un element iconic în cultura pop de azi. La început amuza prin limbajul nou care s-a creat şi care a pus de fapt bazele universului „Buffy” şi a disciplinei „Buffyology”, chiar prin referinţele la alte comicuri din universul Marvel al lui Stan Lee „my spider sense is tingling[43] precum şi din alte seriale populare „’We’re gonna need a bigger boat’ – Originally from ‘Jaws’[44]”

Ceea ce prevedea Whedon s-a adeverit începând cu 2004 când studiile lui Buffy au devenit disciplină academică. De la serial la cult, Buffy continuă să fascineze. Whedon declara la 8 februaie 2012 într-un interviu următoarele: “Buffy was always about the arc of a life, and it wasn’t ever going to be one of those shows where they were perpetually in high school and never asked why (…). It was about change. So there’s never a time when Buffy’s life isn’t relevant.”[45]

Robert Moore declară:  „It is fascinating that a huge number of TV creators and producers have cited Buffy as either a major influence or actually worked under Whedon on one of his shows.”[46]

Pe un ton cât de poate de realist, putem afirma că multe alte seriale tratează în prezent subiecte ca acela de mai sus, în aproape toate este valorificat un soi de cinism existenţial, precum în „House”, 2005 sau „Game of Thrones”, 2011. Ceea ce diferă este direcţia în care s-a îndreptat serialele actuale, spre nihilism, spre violenţă exagerată, spre pornografie sau superficialitate. „Buffy” fascinează printr-un „echilibru” specific lui Whedon, care departe de a se constitui drept echilibru, poate fi caracterizat simplu precum „whedonesque”, termen deseori invocat de fandom.

Desigur, putem încerca o căutare asiduă a unor cauze care par să nu ţină doar de complexitatea serialului care îl fac atât de îndrăgit de o categorie atît de mare a populaţiei de toate vârstele. Însă mecanismele istoriei dau greş când doresc să găsească ceva ce este mai simplu de explicat prin cuvinte precum „pasiunea” de care dau dovadă producătorii, actorii cât mai ales publicul. Nu putem explica o pasiune, sau felul în care este aceasta stârnită. Operăm în acest plan cu afecte, emoţii, sentimente care imprimă cercetării, din păcate, neajunsurile riscurilor, şi care fac criticii munca mai uşoară.

Concluzii

Am reuşit să analizăm câteva elemente principale ale serialului care îl constituie unul dintre cele mai îndrăgite din istoria serialelor, lucru văzut în numărul impresionant de studii care sunt dedicate fenomenului „Buffy”. Metaforele serialului, geniul lui Whedon au fascinat, fascinează şi vor continua pe acestă direcţie multă vreme de acum încolo întrucât serialul a păşit în domeniul istoriografiei. Nu mai este de ajuns analiza sa din prisma a ceea ce reprezintă în primul său nivel. Vedem cum feminismul încearcă explicarea anumitor idei prin prisma acestui serial. Observăm cum istoria încearcă să îşi explice existenţa serialului prin formaţia creatorului serialului cât şi prin contextul geo-politic al anilor 1990-2000.. Ni se relevă cum sociologia dă naştere unor concepte noi tocmai pentru explicarea acestul larg fenomen şi pe care i-am şi menţionat în câteva rânduri anterior (whedonesque, whedonology, buffyverse, whedonverse etc.).

Cultura populară, dar mai ales cultura americană vorbesc în mare măsură în termeni elogioşi despre acest serial, Whedon devenind recent doctor în litere la universitatea absolvită la începutul anilor 1990.

Prin procesul de globalizare, nici spaţiul european nu a putut fi privat de valorile americane. În mare măsură acestea coincid la nivel ideatic cu cele europene. Iar „Buffy” este un fenomen mult prea general pentru a putea fi încătuşat, după părerea mea, după consideraţii geografice, de politică ş.a.m.d.

„Buffy” reprezintă atât un serial, cât şi un fenomen, un element icon în cultura populară de azi; reuşeşte o modelare a culturii populare tocmai prin faptul că spulberă anumite stereotipuri, dar pentru că reuşeşte şi să inspire alţi eroi ale serialelor anilor 2000 şi 2010. Discursul pop culture este modelat continuu, iar Buffy nu putea decât să fie parte constitutivă din această modificare. Aşa cum spulberă stereotipuri, aşa se petrece şi asumarea unora noi. Vampirii devin în cursul anilor 2000 în literatură şi cinematografie să fie din ce în ce mai des înfăţişaţi pozitiv, deşi în Buffy elementul de bunătate din aceste creaturi lipsite de suflet este minor, doar în rândul câtorva personaje. Din acest unghi, da, serialul este un punct de cotitură. Stereotipurile asumate sunt în serial cele ce ţin de banalităţile adolescentine, conturând totodată graniţa între bine şi rău. Punctul de plecare pe care l-a constituit „Buffy” în pop culture este constituit de o reconsiderare a naturii eroului, care nu mai revendicat doar de femei sau de bărbaţi, ci de public, ca întreg. A mai constituit un punct de plecare şi pentru anumite idei ce se vor a fi „feministe” însă care sunt tratate în mod eronat (anumite maxime din acest serial). Mesajul a ajuns la public în mare pare nealterat, deviaţiile putând fi considerate drept cu totul aleatorii, aşa cum se întâmplă cu absolut orice fenomen de cultură, fie el „popular” sau „high”. Aşa cum dezbaterile filosofice ridică serialul spre partea superioară a culturii populare, la fel şi elementele care desting atmosfera îl ţinuiesc categoriei de mijloc.

Ca punct de plecare în evoluţia mentalului publicului „pop” consider că serialul îşi atinge scopul: stabileşte valorile umane cât şi defectele, arată consecinţele deciziilor proaste prin ideea că orice acţiune aduce cu sine un efect, demonstrează asemănările între ei, eroina şi grupul de prieteni şi de aici, indirect, puterea anturajului, necesitatea asumării de responsabilităţi, sacrificiul necesar binelui, puterea evenimentelor care nu pot fi evitate. Toate acestea contribuie la crearea unui set de valori şi conduite morale, totul într-o manieră nu foarte complicată (prin dialogul cu care se pot identifica tinerii), dar complexă (printr-un cumul de situaţii, experienţe).

 

*

Bibliografie

Manuale generale

1. Holt N., Parker – Toward a Definition of Popular Culture, Wesleyan University, 2011.
2. Irwin, William, Jorge J. E. Gracia, Philosophy and the Interpretation of Pop Culture, Rowman & Littlefield, 2006.
3. Storey, John, What is popular culture, 2009. 

Surse 

1. Jenson, Jennifer, Sarkeesian, Anita, Buffy vs. Bella: The Re-Emergence of the Archetypal Feminine in Vampire Stories, in Fanpires: Audience consumptions of the modern vampire, edited by Schott Garet, Moffat Kirstine, New Academia Publishing, 2011.
2. Pateman, Matthew, The Aesthetics of Culture in Buffy the Vampire Slayer, ed. McFarland 2006.

Utile

1. http://www.alysa316.com/Whedonology/.
2. http://www.academia.edu/Documents/in/Buffy_the_Vampire_Slayer.
3. http://slayageonline.com/EBS/buffy_studies/buffy_studies_by_discipline.htm.
4. Blog – All things Philosophical on BtVS and AtS  –  http://www.atpobtvs.com/.
5. Blog – Fragments Of My Imagination – Buffy the Vampire Slayer: Myth, Metaphor and Morality http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html
6. Understanding the Language of Buffy the Vampire Slayer http://h2g2.com/edited_entry/A13492776.

Articole

1. Camus, Renee, 10 Reasons Why “Buffy the Vampire Slayer” Still Slays, http://www.lamag.com/culturefiles/10-reasons-why-buffy-the-vampire-slayer-still-slays/#sthash.390FrDW5.dpuf accesat în data de 3 ianuarie 2015.
2. Corrigan, Kalyn, 10 Reasons Why Buffy The Vampire Slayer Is Still Relevant Today, http://www.shocktillyoudrop.com/news/364673-10-reasons-buffy-vampire-slayer-still-relevant-today/#/slide/1 accesat în data de 3 ianuarie 2015.
3. Feldman, Becky,  Buffy the Vampire Slayer and “Strong” Women
4. http://sciencefiction.com/2014/01/05/buffy-vampire-slayer-strong-women/ accesat în data de 3 ianuarie 2015.
5. Fudge, Rachel, The Buffy Effect, Issue #10; published in 1999; http://bitchmagazine.org/article/buffy-effect accesat în data de 2 ianuarie 2015.
6. Lametti, Daniel, Aisha Harris, Natasha Geiling, and Natalie Matthews-Ramo, Which Pop Culture Property Do Academics Study the Most?
7. http://www.slate.com/blogs/browbeat/2012/06/11/pop_culture_studies_why_do_academics_study_buffy_the_vampire_slayer_more_than_the_wire_the_matrix_alien_and_the_simpsons_.html accesat în data de 3 ianuarie 2015.
8. Lawton, J. Winslade, Teen Witches, Wiccans, and “Wanna-Blessed-Be’s”: Pop-Culture Magic in Buffy the Vampire Slayer, http://slayageonline.com/essays/slayage1/winslade.htm accesat în data de 3 ianuarie 2015.
9. Mark, Hay, Is Studying Buffy the Vampire Slayer More Important Than Studying Shakespeare? http://magazine.good.is/articles/buffy-vampire-slayer-academia accesat în data de 2 ianuarie 2015.
10. Mishler, Beth, 15 Years after Buffy: She Influenced Pop Culture. A Lot. http://www.sparknotes.com/mindhut/2012/08/08/15-years-after-buffy-she-influenced-pop-culture-a-lot accesat în data de 2 ianuarie 2015.
12. Pender, Patricia, Vampires beware: Buffy is the unslayable pop culture text,  http://theconversation.com/vampires-beware-buffy-is-the-unslayable-pop-culture-text-28142 accesat în data de 3 ianuarie 2015.
13. Qinyi, Fan, The Feminist Agenda of Vampire Slaying,
14. http://morningsidereview.org/essay/the-feminist-agenda-of-vampire-slaying/ accesat în data de 3 ianuarie 2015.
15.  Sparks, Carla, How Vampires Got Cool Again: A Pop Culture Timeline, http://www.teenvogue.com/entertainment/2014-04/coolest-vampires-in-pop-culture accesat în data de 3 ianuarie 2015.
16. Stewart, Michael D., Why Can’t I Quit You and Other Pop Culture References: Buffy Season 10 #1 http://www.popmatters.com/review/180444-why-cant-i-quit-you-and-other-popculture-references-buffy-season-10-/ accesat în data de 3 ianuarie 2015.
17. Ulaby, Neda, ‘Buffy Studies’ – End of TV Series Clouds Future of Odd Academic Discipline http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=1262180 accesat în data de 3 ianuarie 2015.

Surse Audio-Video

1. http://buffy-boards.com/media/why-you-should-watch-buffy-the-vampire-slayer-youtube.2664/ accesat în data de 3 ianuarie 2015.
2. https://www.youtube.com/watch?v=f6lW1tNH3UM accesat în data de 3 ianuarie 2015.

---

Note:

[1]http://www.slate.com/blogs/browbeat/2012/06/11/pop_culture_studies_why_do_academics_study_buffy_the_vampire_slayer_more_than_the_wire_the_matrix_alien_and_the_simpsons_.html

[2] http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=1262180

[3] http://www.lamag.com/culturefiles/10-reasons-why-buffy-the-vampire-slayer-still-slays/

[4] http://bitchmagazine.org/article/buffy-effect

[5] http://www.sparknotes.com/mindhut/2012/08/08/15-years-after-buffy-she-influenced-pop-culture-a-lot

[6] http://www.popmatters.com/review/180444-why-cant-i-quit-you-and-other-popculture-references-buffy-season-10-/

[7] http://www.sparknotes.com/mindhut/2012/08/08/15-years-after-buffy-she-influenced-pop-culture-a-lot

[8] Jenson, Jennifer, Sarkeesian, Anita, Buffy vs. Bella: The Re-Emergence of the Archetypal Feminine in Vampire Stories, in Funpires: Audience consumptions of the modern vampire, edited by Schott Garet, Moffat Kirstine, pg. 58

[9] http://theconversation.com/vampires-beware-buffy-is-the-unslayable-pop-culture-text-28142

[10] „Joss Whedon on Humanism”. patheos.com. April 13, 2009. Accesat pe 2 ianuarie 2015.

[11] Via http://en.wikipedia.org/wiki/Joss_Whedon

[12] Nussbaum, Emily (September 22, 2002). „Must-See Metaphysics”. nytimes.com. Accesat pe 2 ianuaie 2015.

[13] „Rookie – Higher Learning”. rookiemag.com. September 5, 2011. Accesat pe 2 ianuaie 2015.

[14] „Topic: Joss Whedon”. UPI.com. Accesat pe 2 ianuaie 2015.

[15] http://www.lamag.com/culturefiles/10-reasons-why-buffy-the-vampire-slayer-still-slays/

[16] Scheinman, Ted (April 5, 2013). „SXSW Critic’s Notebook: Much Ado About What, Exactly? Joss Whedon’s Progressive Bardolatry”. lareviewofbooks.org. Accesat pe 2 ianuaie 2015.

[17] http://theconversation.com/vampires-beware-buffy-is-the-unslayable-pop-culture-text-28142

[18] http://www.sparknotes.com/mindhut/2012/08/08/15-years-after-buffy-she-influenced-pop-culture-a-lot

[19] Storey, What is popular culture,  pg 6.

[20] Holt N. Parker – Toward a Definition of Popular Culture, pg. 3.

[21] http://magazine.good.is/articles/buffy-vampire-slayer-academia

[22] http://h2g2.com/edited_entry/A13492776

[23] http://bitchmagazine.org/article/buffy-effect

[24] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[25] Lynette Lamb în Media Criticism: The Sad State of Teen Television, din articolul http://morningsidereview.org/essay/the-feminist-agenda-of-vampire-slaying/

[26] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[27] BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman, Sursa: DEX ’09 (2009)

[28] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[29] Buffy the Vampire Slayer, „Lie to Me” ep. 7, sezon 2, producător Joss Whedon, transmis în 3 noiembrie, 1997.

[30] Dunne, Susan (June 2, 2009). „Writer Joss Whedon Speaks At Wesleyan”. courant.com. Accesat pe 3 ianuaie 2015.

[31] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[32] http://www.atpobtvs.com/philos.html

[33] RELATIVÍSM s. n. Doctrină potrivit căreia nu există standarde universale în chestiunea valorilor, adevărul însuși fiind relativ la punctul de vedere al subiectului. ♦ Relativitate. – Din fr. Relativisme. Sursa: DEX ’09 (2009)

[34] http://www.atpobtvs.com/philos2.html#rel

[35] ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului.- Din fr. eschatologie. Sursa: DEX ’09 (2009

[36] Pateman, Matthew, The Aesthetics of Culture in Buffy the Vampire Slayer, cap. 3.

[37] EXISTENȚIALÍSM s. n. Titulatură aplicată unor filosofii care evidențiază și justifică importanța existenței individuale și caracterul ei ireductibil. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus. Sursa: DEX ’09 (2009)

[38] FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. – Din fr. féminisme, rus. feminizm. Sursa: DEX ’09 (2009).

[39]  http://www.atpobtvs.com/

[40] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[41] http://sciencefiction.com/2014/01/05/buffy-vampire-slayer-strong-women/

[42] http://morningsidereview.org/essay/the-feminist-agenda-of-vampire-slaying/

[43] http://h2g2.com/edited_entry/A13492776

[44] Film apărut în 1975 sub direcţia lui Steven Spielberg.

[45] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html

[46] http://unpaidsophistry.blogspot.ro/2011/10/buffy-vampire-slayer-myth-metaphor-and.html