În ultima vreme, la toate lansările unor cărți de impact la care am asistat, am văzut săli pline de tineri, adolescenți sau chiar aflați la limita aceea frumoasă și magică dintre copilărie și adolescență. Ce aveau în comun aceste cărți care umpleau sălile cu tineri veniți acolo de bunăvoie, ba chiar cu entuziasm, exact acei tineri despre care umblă vorba că nu ar mai citi ca în trecut? Erau, în primul rând, cărți puternice. Cărți după lectura cărora rămâi cu ceva. Cărți adevărate, nu însăilări din ceea ce mai găsise autorul prin computer. Cărți cu idee și poveste. Cărți sincere, actuale, lipsite de snobism, de fițe, de accesorii imposibile, de toate zorzoanele demodate de care se agață cei cărora le este frică, de fapt, de literatură. Toate cărțile care umpleau sălile cu liceeni și studenți erau, în primul rând, cărți vii. Ascundeau, în paginile lor, acel gen de literatură despre care cititorii spun că le schimbă viața, complet și ireversibil.
Fie că autorul se numea Mircea Cărtărescu sau Iulian Tănase, fie Flavius Ardelean sau Lavinia Călina, vedeai pe chipurile pline de bucurie din sală că toți sunt acolo de plăcere, fiindcă și-au dorit să fie acolo. Întotdeauna, după aceste lansări, tinerii pun întrebări, vor să afle mai multe de la scriitori, își mărturisesc gândurile cele mai personale, se vede un entuziasm greu de comparat cu orice altceva.
La polul opus, din păcate, am văzut de atâtea ori fețe de adolescenți chinuiți, aduși acolo cu forța, cu autocarul, ca animalele care sunt transportate de la o fermă la alta – aduși să aplaude și să dea bine în pozele unui autoraș local, pe care nu-l poate citi până la capăt nici partenerul sau partenera sa de viață. Toți aveau aceeași expresie inconfundabilă pe care o ai fie când te strâng pantofii, fie când ai nevoie urgent la baie, dar știi că nu există hârtie igienică.
Așadar, care este esențialul? Acela că tinerii vor să-și aleagă singuri cărțile de care să se îndrăgostească. Sunt scârbiți până peste cap de lecturile anoste din manuale care, dacă vor fi lăsate în continuare în grija celor care fac azi programa, până și nepoții nepoților nepoților noștri vor studia tot cum e cu pământul pe care-l iubește Ion, deși nimeni nu s-ar mai putea regăsi în așa ceva, decât, poate, ca un fel de curiozitate istorică. Sunt plictisiți de cărțile pe care le recomandă părinții, pe motiv că le-au plăcut lor, când erau de aceeași vârstă; în paranteză fie spus, să-i impui copilului tău DOAR ceva ce ție ți-a plăcut în urmă cu 30 de ani arată că nici nu vrei să faci efortul de a-l cunoaște, de a-i înțelege lumea. Care e diferită, normal, de cum a fost a ta, fiindcă timpul nu a stat pe loc. Nu, iubirea pentru literatură nu li se va deștepta dacă-i încarci ca pe vite în camioane și îi duci să asculte bâlbele lui Marcelică Pămătuf, mândria satului Cocoșații Verzi, membru de vază al USR. Doar lehamitea.
Și nu doar tinerii au nevoie de literatură, pentru a deveni oameni întregi și sănătoși, și pentru a aduce ceva bun în lumea în care vor trăi mâine. Și literatura, la rândul ei, are mare nevoie de tineri. De entuziasmul lor, de pasiunea pe care oamenii maturi o pun mult mai rar în lectura unei cărți bune. De felul proaspăt și original în care înțeleg ceea ce citesc. Nu în ultimul rând, de bucuria pe care i-o fac scriitorului arătându-i că este iubit și motivându-l să scrie mai mult, mai bine, mai responsabil.
Foarte interesant!
Sunt de aceeasi parere.Este nevoie de schimbare,de libertatea de a alege,etc.