Ciprian Mitoceanu este scriitor de literatură SF, fantasy, thriller și horror. A debutat în 2017 cu thriller-ul „Colții” (Tritonic), urmând apoi romanul „Amendamentul Dawson” (Millennium 2011, Crux Publishing 2017), volumul de povestiri în limba engleză „Dark Tales of Sorrow and Despair” (2014), trilogia „Predestinare genetică” (Crux Publishing 2015-2016).
*
Cezarina Nicolae și Răzvan Giula: Salutări, Ciprian, îți mulțumim pentru prezență!
Mulțumesc și eu pentru atenție! Începem?
Cezarina Nicolae: Cinci romane publicate, texte apărute în numeroase antologii românești și povestiri traduse în limba engleză pentru Massacre Magazine și un volum propriu… o carieră literară solidă. Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-o aduce ocupația de scriitor?
Cărțile mele. Nimic nu se compară cu senzația pe care o oferă cărțile de pe rafturile librăriei. Și mai sunt și întâlnirile cu cititorii. E extraordinar să constați că există oameni care abia așteaptă să-ți citească romanele, care așteaptă cu sufletul la gură următoarea carte. Așa ceva nu se poate descrie; doar se poate trăi.
Cezarina Nicolae: Dar dezamăgire?
Sistemul editorial din România. Care ne duce undeva în Antichitatea Romană. În România scriitorul nu este respectat de către cei care își fac meandrele în sistem. E văzut doar ca o vacă bună de muls. Cu puține excepții, scriitorii habar nu au ce înseamnă să încasezi drepturi de autor pentru munca ta. Chiar dacă a scrie presupune mai întâi să te distrezi, totuși efortul este apreciabil.
Și există foarte mulți scriitori care trebuie să scoată bani din buzunar pentru a-și vedea editate cărțile. Adesea e vorba de sume colosale pe care de cele mai multe ori nu le pot recupera datorită tarelor sistemului.
Cât despre implicarea instituțiilor de cultură în sprijinirea autorilor, aceasta lipsește cu desăvârșire. Trebuie să devii mare autor pentru ca ICR sau alte instituții să se pună în mișcare pentru a te „promova”. De fapt, treaba e ca și făcută, ei doar mimează acea promovare.
Cezarina Nicolae: Scrii și proză scurtă, și proză de mare întindere. Care dintre cele două ipostaze este reprezentativă pentru tine ca autor? (Și de ce?)
Mult timp nici măcar nu mi-a trecut prin cap să scriu proză scurtă. M-am văzut de la început ca scriitor de romane. Însă, la insistența lui Michael Hăulică, am început să scriu și proză scurtă și am constatat cu surprindere că această ipostază mă prinde destul de bine. Totuși, în ultima vreme am cam lăsat deoparte proza scurtă și mă concentrez pe finalizarea unor proiecte mai vechi care stau de ceva vreme la sertar. S-au adunat cam multe și simt nevoia să termin câte ceva înainte de a mă apuca de ceva nou.
Cezarina Nicolae: Dar în calitate de cititor, ce preferi: povestirea sau romanul?
Prefer oricând un roman bun unei povestiri bune, dar nu și unei povestiri excelente.
Cezarina Nicolae: La începutul lunii, la Final Frontier, ai lansat a doua ediție a romanului „Amendamentul Dawson”, situat în același univers cu trilogia „Predestinare genetică”. Ce ne poți spune despre acest volum?
Este volumul cu care mi-am croit drum în lumea scriitorilor de SF deși a fost scris după trilogie. Sincer, nu mă așteptam la critici atât de favorabile, deși am avut și am încredere în tot ceea ce scriu. Un volum la care am început să țin foarte mult și care oferă o perspectivă foarte pesimistă asupra unui viitor ce e cât se poate de apropiat. Și, chiar dacă poartă amprenta pregnantă de SF, totuși e plin de un realism feroce. Pentru că lupta dintre cetățean și sistem nu poate avea decât un singur câștigător. Un roman pe care mi-a plăcut să-l scriu, dar care m-a umplut de pesimism. Însă nu orice speranță e pierdură.
Răzvan Giula: De unde a venit interesul tău pentru subiectul predestinării genetice?
Practic, de nicăieri. Urmăream într-o seară (mai bine spus, la ceas târziu de noapte) un documentar despre sistemul penitenciar american pentru o serie care încă așteaptă să fie scrisă și am vizionat cazul unui tânăr care a încercat să obțină o sentință mai ușoară pretinzând că moștenirea lui genetică este în mare parte responsabilă de ceea ce a făcut. Și nu făcuse puține. Probele nu au fost admise în instanță, dar pentru mine a rămas întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă…”, ținând cont de particularitățile justiției americane. Iar răspunsul la întrebare este trilogia. Unul dintre posibilele răspunsuri.
Răzvan Giula: Care a fost, pentru tine, cea mai mare provocare în conceperea și scrierea trilogiei „Predestinare genetică”?
Publicarea. Scrierea romanului nu mi-a ridicat probleme foarte mari, însă publicarea da. Eram la început. Nu mai publicasem nimic până atunci, prin urmare eram necunoscutul total. Seria a atras atenția, dar ideea de a publica o trilogie semnată de un necunoscut nu a încântat pe nimeni. A trebuit să scriu un alt roman din Universul Dawson dar, după ce am terminat de scris, editorul cu care am ținut legătura a plecat de la editura respectivă, ceea ce m-a adus iar la zero. A fost destul de dificil să-mi văd cărțile publicate.
Nu am dorit să public în regie proprie deoarece în România nu există cadrul legal care să ajute scriitorul, prin urmare a trebuit să am răbdare. Și să sper.
Răzvan Giula: Din perspectiva cititorului, senzația cu care lași din mână volumul „Față în față” este aceea că sigur va exista o continuare, dacă nu cumva aceasta a fost deja scrisă. Ce planuri ai în acest sens?
Deocamdată sunt decis să-i dau o pauză congresmanului Dawson. Am mult de lucru, iar el nu e un tip foarte în regulă, așa că… Există și alte personaje pe care le-am creat și care abia așteaptă să iasă la rampă; trebuie să le ofer și lor această șansă. S-ar simți nedreptățite să fie ținute în umbră și eu nu vreau ca personajele să se supere pe mine. Ar putea să nu mai colaboreze data viitoare.
Iar pentru restul anului 2017? Ce noutăți să așteptăm din partea scriitorului Ciprian Mitoceanu?
Deocamdată nu pot spune foarte multe. Nu știu exact ce proiecte voi finaliza – deși pot spune că primul roman din seria Sidney Eagle este aproape gata – și nu știu care va fi reacția editorilor. Poate voi mai comite câteva povestiri. Nu prea multe… Oricum, la Gaudeamus voi fi prezent cu ceva nou.
Un motiv în plus pentru a aștepta toamna. Mulțumim pentru acest interviu!
Mulțumesc și eu!
