International Mystery and Thriller Festival 5 – sau adunarea autorilor și iubitorilor de crime fiction

IMTFDespre festivalul „Mystery and Thriller” am aflat în momentul în care am început să colaborez cu editura Tritonic. Exista deja de ceva ani. La debut, în 2011, s-a desfășurat la București, apoi Râșnovul a fost, pentru mai multe ediții la rând, gazdă primitoare a acestuia.

Pentru mine a fost prilejul de a-mi cunoaște colegii de editură. Cu unii m-am și împrietenit. Iar cu Monica Ramirez m-am făcut soră de-a dreptul. Cea mai importantă experiență a fost cea a contactului direct cu publicul. Zilele petrecute la stand m-au învățat câteva lucruri esențiale. Primul ar fi importanța contactului direct cu cititorii. Anual apar mii de cărți și autori români și străini. Autorul care are șansa întâlnirii cu potențialii cititori, are avantajul (sau dezavantajul!) contactului uman. Un zâmbet, un răspuns la o întrebare, un autograf, pot convinge un om să cumpere o carte. Dincolo de asta – depinde de talentul autorului și gusturile cititorului. O a doua lecție – cărțile nu sunt beri! Nu se vor vinde niciodată la fel de mult. Omul trece pe lângă stand, privește, răsfoiește și poate cumpără o carte. Există și oameni care te bucură și cumpără mai multe, dar cazurile sunt rare. Și e normal să fie așa.

Am stat de vorbă cu Bogdan Hrib – autor și editor implicat în organizarea festivalului și l-am întrebat care este scopul și care este câștigul unei astfel de manifestări. Este important, dacă vrem să atragem atenția asupra noastră, a răspuns el, să ne facem simțită prezența. Nordic Noir-ul s-a născut pentru că țările scandinave și-au unit eforturile și s-au coalizat în formarea mișcării. Au reușit astfel, pe de o parte, să atragă cititori pe plan intern și apoi cei mai buni autori au fost promovați pe plan internațional. Stieg Larsson nu a apărut chiar de nicăieri… În România mișcarea SF & F a început să prindă contur. Ce-și propun organizatorii International Mystery and Thriller Festival speră să reunească o comunitate a autorilor și cititorilor literaturii de gen de pe la noi. Nu e lucru ușor, dar… Cât despre câștig, el nu este unul cuantificabil imediat. Ideea e că oamenii te cunosc ca om și ca autor. Poate cumpără o carte. Sau poate nu. Dar te rețin și poate comandă cărțile pe net, sau le cumpără dintr-o librărie.

IMTF2
în fotografie: Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib, Quentin Bates, Petru Berteanu, Michael Haulică și Daniel Timariu
într-un panel al conferințelor Mystery and Thriller

Ediția din acest an a avut loc la final de august la Târgu Mureș. Acolo se desfășoară, de ani buni, SIMFEST. Acesta este un festival destinat producțiilor realizate de televiziunile regionale și producătorii independenți. În timp, manifestarea a devenit un fenomen cultural, implicând expoziții de artă, lansări și un târg de carte. Așa că s-a născut un experiment. Autorii prezenți la Mystery and Thriller – printre care Bogdan Hrib, Silvia Chindea, Lucia Verona, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Daniel Timariu, subsemnata, dar și invitați din străinătate – Quentin Bates si Raymond Clarinard au discutat cu studenții școlii de vară SIMFEST, aceștia au venit la lansările noastre, am vizionat și noi filmele, iar producătorii de filme au aruncat un ochi asupra cărților. Mai mult decât atât, Târgu Mureșul este un oraș viu și dinamic. Târgul de carte de pe esplanada teatrului a atras mulți cititori. Una peste alta, experimentul a fost unul reușit.

O comunitate nu se naște ușor. Încercăm să le arătăm amatorilor de literatură mystery and thriller că se scrie și la noi literatură de gen. Și că unele cărți sunt chiar bune. Tot ce ne trebuie este o șansă…

Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 108 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *