James Lee Burke — Ploaia electrică
Traducere de Oana Chiţu
Editura Paladin, Colecția Paladin Black Pocket, București, 2014
Văzusem numele lui Dave Robicheaux menţionat de câteva ori în diverse contexte şi personajul ocupa un loc pe lista mea de viitoare „cunoştinţe” literare. În sfârşit, s-a ivit şi ocazia potrivită, materializată în romanul „Ploaia electrică” al lui James Lee Burke. Acest roman este primul dintr-o serie care a ajuns acum la al 19-lea volum şi este considerat printre cele mai bune din această serie. Există şi o serie de voci care susţin că Burke şi-a cizelat următoarele romane, „Ploaia electrică” fiind într-adevăr bun, dar prezentând şi unele greşeli datorate în mare parte entuziasmului excesiv al autorului. Nu am citit deocamdată vreo altă carte cu Robicheaux, aşadar nu mă pot hazarda în astfel de comparaţii. Voi trata, de aceea, acest roman drept unul de sine stătăror.
Dave Robicheaux este locotenent în exoticul New Orleans. Este un poliţist bun, dar care trebuie să lupte în primul rând nu cu infractorii, ci cu demonii lui interiori. Este veteran al războiului din Vietnam, de unde a revenit cu amintiri şi imagini de care nu poate scăpa. A divorţat, fratele lui vitreg face afaceri cu gangsterii locali, iar el încearcă să îşi ţină sub control alcoolismul.
Pe lângă aceste probleme de natură personală, nici pe plan profesional lucrurile nu bat spre culoarea roz. În timpul unei partide de pescuit, Robicheaux găseşte cadavrul unei tinere prostituate. Poliţiştii cărora le revine cazul reacţionează ca mulţi alţi poliţişti din multe alte oraşe: cu indiferenţă. Cazul nu avea cum să constituie o prioritate, din cauza statutului social al victimei. Dar Robicheaux este intrigat, fata nu murise din cauza unei supradoze accidentale, ci mult mai probabil fusese ucisă. Iar, pentru Dave, un caz este un caz, nu face discriminări. Poliţiştii locali nu îşi schimbă atitudinea nici după ce Dave începe să pună întrebări, dimpotrivă, încearcă să îi dea de înţeles că şi-a băgat nasul într-o oală care nu doar că nu e a lui, ci e şi mult mai mare decât pare la prima vedere.
Desigur, Robicheaux nu este descurajat, ci motivat şi mai puternic să descopere ce se ascunde în spatele acestei crime. Lucrurile se precipită: apare în scenă Julio Segura, un lord al drogurilor refugiat din Nicaragua care colaborează cu gruparea Contras. Dave fusese anunţat că cineva îi vrea capul, şi în urma investigaţiilor efectuate cu metode mai mult sau mai puţin legale, informaţiile adunate îl indică pe Segura drept cel care îl doreşte mort pe detectiv.
Clete Purcell, partenerul lui Robicheaux, îl împuşcă pe Segura. Acţiunile lui Dave îi determină pe cei de la Afacerile Interne să iniţieze o investigaţie, iar Dave este suspendat temporar din funcţie. Fapt ce nu îl împiedică să îşi continue ancheta, după cum nu este împiedicat nici de atentatul împotriva lui, nici de faptul că şi puţinii lui prieteni îşi pierd treptat încrederea în el.
Tenacitatea de buldog cu care ţine să rezolve acest caz în ciuda tuturor piedicilor îl ajută să reuşească asta, finalul dând răspunsuri tuturor semnelor de întrebare şi reabilitându-l pe Robicheaux.
Din dorinţa de a evita să spun ceva ce v-ar strica plăcerea lecturii şi satisfacţia momentului în care vinovatul este descoperit, mă limitez să spun doar că, în primele momente după terminarea romanului, nu am realizat faptul că finalul este uşor forţat. Prea multe personaje şi prea multe indicii care se combină în prea multe moduri pentru a se ajunge la soluţia corectă. Asta mi s-a părut a fi punctul slab al romanului. La un moment dat am avut impresia că Burke avea prea multe idei şi voia să le expună într-un spaţiu impus mult prea mic pentru tot ce avea de spus. Nu înseamnă că romanul nu este bun, însă sper ca următoarele să fie într-adevăr cu ceva deasupra acestuia.
De citit, merită citit, fără îndoială. Dar, dacă aş folosi o altă metodă de evaluare, aş spune că e un roman care mă aşteptam să fie de cinci stele, însă căruia eu nu îi acord decât patru. Fie, patru şi jumătate.
