Philip Pullman — Pumnalul Tăinuit
Al doilea volum al trilogiei „Materiile Întunecate”
Editura Arthur, Bucureşti, 2014
Debutul celui de-al doilea volum al trilogiei „Materiile întunecate” mi-a provocat o senzaţie total diferită de cea oferită de „Luminile nordului”. Dacă în primul caz era am încercat senzaţia de „mi s-a mai întâmplat asta” după primele pagini din „Pumnalul tăinuit” am avut impresia că am greşit cartea. Ce-i drept, mi s-a mai întâmplat odată, să cumpăr o carte şi să găsesc între copertele corespunzătoare o alta. Credeam că — vorba celor de la Twin Peaks — se întâmplă din nou.
Nici urmă de Lyra, de urs împlătoşat sau de doamna Coulter ori daimoni. Mai ales daimoni; lipsa acestora chiar că mi-a întărit convingerea că am parte de altă carte.
Din fericire, după ceva pagini a apărut Lyra, Limbă de Argint însoţită de daimonul ei şi am putut respira uşurat. Nu era vorba de altă carte ci de altă lume. O lume în care lumina este electrică (citiţi primul volum şi-o să vedeţi ce fel de lumină artificială au). O lume în care, pentru început, personajul principal este Will Parry, al cărui tată a dispărut în mod misterios. Nici mama băiatului nu se simte prea bine şi acesta e nevoit s-o lase în grija bătrânei profesoare de muzică. Nici nu are altă variantă. Oameni misterioşi şi capabili de orice îi scotocesc casa şi, accidental, puştiul reuşeşte să-l omoare pe unul dintre ei. În aceste condiţii, fuga de acasă pare o variantă rezonabilă şi când găseşte o fereastră spre o altă lume, Will nu ezită să păşească dincolo. Unde descoperă că adulţii au dispărut datorită Spectrelor. Şi, desigur, apare Lyra. Cum să nu răsufli uşurat? Cel puţin pentru moment deoarece cei doi au parte de aventuri menite să te ţină cu sufletul la gură.
Reveniţi în lumea din care face parte Will, Lyra încearcă să dezlege misterul Materiilor Întunecate însă se vede implicată într-o situaţie care o depăşeşte. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, un bărbat misterios care ascunde un şarpe în mâneca hainei (ce să fie oare?!) îi fură aletiometrul. Şi nici măcar nu face un secret din asta. De fapt, le propune copiilor un schimb. Aletiometrul în schimbul pumnalului din Turnul îngerilor. Aflat în lumea bântuită de Spectre.
Avem de-a face cu o naraţiune deosebită, peste media celor ce se găsesc în librării. Comparativ cu primul volum, pot spune că „Pumnalul tăinuit” se află ceva mai jos. Nu foarte mult dar ceva mai jos. Deşi în primul caz ştiam despre ce este vorba din cauza neşansei de a urmări mai întâi filmul, adrenalina pentru cititor era la cote înalte. În cazul de faţă, lucrurile stau puţin diferit. Cel puţin în prima parte; evenimentele şi răsturnările de situaţie accelerându-se spre final. Încercările la care sunt supuşi eroii sunt depăşite destul de uşor, fără complicaţiile cu care ne-a obişnuit „Luminile Nordului”. De exemplu, recuperarea pumnalului care arată mai degrabă ca un cuţit de bucătărie e surprinzător de facilă, mă aşteptam la mai mult şi nici când Will a devenit stăpânul pumnalului nu-mi venea a crede că n-o să-l piardă în următoarele minute.
Treptat, o serie de iţe se descâlcesc, altele se încurcă şi mai rău. Nu-i nicio nenorocire, urmează volumul trei, Ocheanul de ambră!
Recomandat cu căldură tuturor amatorilor de lectură.
