Alain Berenboom — Primejdii în regat
Traducere de Ileana Cantuniari
Editura Crime Scene Press, Bucureşti, 2014
Alain Berenboom a fost o surpriză plăcută atât datorită faptului că este un scriitor belgian de romane poliţiste (nu mai ştiu altul, în afară de Simenon), cât şi datorită faptului că romanul în sine a venit la fix după seria de romane dark citite în ultima vreme. Primejdii în regat este într-adevăr roman poliţist, însă e şi foarte amuzant, aducând pe alocuri cu o parodie la adresa detectivilor particulari „veritabili”.
Acţiunea are loc în anul 1947, la Bruxelles, într-o perioadă cu o situaţie politică extrem de confuză, cu naţiunea împărţită în grupuri dictate de preferinţele politice, grupuri care sunt în pragul unui război civil. Faptul că urmările războiului mondial erau încă prezente peste tot, cu vânătoarea colaboraţioniştilor în toi, cu piaţa neagră încă funcţională, toate acestea contribuie la o atmosferă unică în care se desfăşoară acţiunea romanului.
Michel Van Loo a considerat că ar fi nimerit să devină detectiv particular în această perioadă. Existau sute de persoane dispărute încă din timpul războiului, ale căror familii încercau acum să le dea de urmă. Michel crezuse că această activitate „de nişă”, găsirea celor dispăruţi, îi va aduce succes şi bani. Dar s-a înşelat, şi, în plus, nu a ţinut cont că nu are toate calităţile necesare pentru a fi un bun detectiv particular. Însă suferă de un optimism incurabil şi nu se lasă învins.
În momentul în care este angajat să dea de urma unui fost luptător în rezistenţă, care se angajase ulterior ca funcţionar la un minister, se avântă cu elan în rezolvarea cazului. Însă cazul devine tot mai complicat pe măsură ce faptele ies la iveală, iar bietul Van Loo trece printr-o serie de întâmplări nu tocmai fericite: este ameninţat, este bătut crâncen, apartamentul îi este spart şi scapă în ultimul moment de un atentat la adresa lui.
Dar trece cu nonşalanţă peste toate aceste obstacole, ajutat de optimismul său, de simţul umorului şi de echipa ciudată care colaborează cu el, echipă formată din iubita lui, coafeza Anne, patronul acesteia, frizerul Frederico, şi cei doi amici ai acestuia, doi fraţi italieni care fac parte din „sindicat” şi care sunt „muşchii” echipei. Anne îi sugerează de multe ori, direct sau indirect, ce trebuie să facă în continuare, iar Frederico este entuziasmat să facă muncă detectivistică şi are la rândul lui idei, unele chiar bune. Unul dintre pasajele care mi-a plăcut în mod deosebit este cel în care această echipă de antieroi plănuiesc până la cel mai mic detaliu o acţiune de filaj, care până la urmă are succes doar datorită norocului, nu strategiei extraordinare puse la cale de aceşti detectivi începători.
Van Loo va reuşi până la urmă să rezolve acest caz complex, chiar dacă pe parcursul lui este rănit nu doar fizic, ci şi în orgoliu: va afla că a fost angajat exact deoarece era un detectiv de mâna a doua, de la care nimeni nu se aştepta să aibă rezultate.
Este o carte relaxantă, uşor de citit şi care combină cu succes raţionamentele detectivilor cu replici şi momente amuzante. Singurele pasaje ceva mai derutante sunt cele iniţiale, în care e descrisă situaţia politică din ţară la momentul respectiv, situaţie care va avea o oarecare relevanţă pentru justificarea acţiunilor unor personaje. Dar şi aceste subtilităţi sunt clarificate pe parcursul romanului, aşadar nu vă lăsaţi speriaţi şi perseveraţi cu lectura. Merită.