Cu ceva vreme în urmă am asistat la o discuţie tare-tare animată. Purtată în special între bibliotecari, să precizez dinainte pentru a nu fi acuzat de vreo tentativă de discriminare. Şi ce anume se susţinea în acel grup de discuţie (care, să recunoaştem, era animat mai ales de unele interese cu caracter pur personal)? Cică apariţia cărţilor electronice va ucide setea de lectură a tinerelor generaţii. Adică o va ucide de tot pentru că, să recunoaştem, pasiunea pentru lectură cam trage să dea colţul, dacă nu cumva e moartă şi-ngropată şi numai unii dintre noi se încăpăţânează să creadă că fantomele, totuşi, există.
Şi, de asemenea, se mai susţinea sus şi tare că numai cartea în format tipărit mai poate salva… ce se mai poate salva (dacă se mai poate salva!). Inutil să precizez că am încercat să intervin cu niscai argumente în favoarea faptului că nu e chiar aşa. Oamenii erau porniţi, ambalaţi, erau pe poziţie. ’Geaba încerci să porţi o discuţie cu oameni care, prin natura meseriei şi prin definiţie, ar trebui să fie mai deschişi, mai receptivi la anumite treburi. Vina acestei situaţii? Nu a precizat nimeni dintre cei prezenţi, dar treaba transpira prin toţi porii. Frica de a-şi pierde locurile de muncă, pentru că ce alte „beneficii” mai poate aduce cartea asta electronică? I-am înţeles şi am dat-o la pace.
Totuşi, în discuţii cu alte categorii socio-profesionale am remarcat aceeaşi mentalitate, cum că apariţia cărţii electronice şi mai ales a pârdalnicului de internet o să omoare ce mai este de omorât în privinţa cititului. Delicios, ce să spun?
Acest unghi de vedere ignoră o realitate cu care omenirea se confruntă de mii şi mii de ani, încă din clipa în care unui strămoş proaspăt coborât din copac i-a venit ideea să-şi facă o listă de priorităţi despre ce şi cum o să lase el moştenire generaţiilor ce vor veni. Aşa a apărut scrisul; obsesia pentru cultură s-a născut mai târziu.
Iar primul text, prima carte, nu a fost tipărită, dragii mei, ci a fost pusă în pagină pe un material mult, mult mai dificil de manipulat decât hârtia de azi, indiferent că face parte din categoria paperback sau very paperback. Asta se ignoră, pentru că pe cititor nu suportul îl interesează, ci informaţia ca atare. Şi nu e mai comod să o poţi citi de pe un dispozitiv dedicat decât de pe, să zicem, o ţiglă bine arsă, aşa cum se scriau cărţile prin Mesopotamia? Pentru că dacă ne înrădăcinăm în tradiţii, trebuie să admitem că informaţia pe hârtie, cartea pentru care bocim înainte să moară, nu e decât o etapă a evoluţiei suporturilor pe care ni se vinde informaţia. Să ne aducem aminte, dacă am citit asta prin vreo carte tipărită de vremurile când informaţia se scria pe tăbliţe de lut (ţigla de mai sus). Să ne imaginăm o bibliotecă „cu greutate” formată din câteva sute de tăbliţe de lut ars şi (poate) niciun volum. Sau să ne aducem aminte să prin China antică filozofii itineranţi utilizau pentru transportul câtorva volume, scrise pe plăcuţe de bambus, o ditamai căruţa. O căruţă trasă de doi boi, de obicei filozoful şi încă unul (scuze, chiar dacă discuţia e serioasă, nu m-am putut abţine).
Cu aşa vremi se-vredniciră… Nu cronicarii şi rapsozii, ci cititorii. Şi apariţia cărţii tipărite nu a fost decât un pas. Care, la vremea lui, a stârnit ceva valuri. Pentru că existau copişti de manuscrise care-şi vedeau ruinată afacerea, mica sursă de venit. Iar faptul că prima tiparniţă a lui Gutenberg a dat faliment se poate pune şi pe seama protestelor şi ofuscării pe cartea tipărită. Dar atunci erau alte mentalităţi, tiparniţa era pusă în mişcare de Diavol, după părerea unor autorizaţi în domeniu.
Acum însă trăim alte timpuri. Gadgeturile nu mai sunt invenţia celui rău, ci a unor deştepţi care se străduiesc să facă bani, să fie cu un pas înaintea concurenţei. Şi nu cred că aprecierile negative şi păcatele ce i se pun în cârcă vor fi un pas în calea cărţii electronice. Pentru că e mai comod de manipulat, de depozitat. Şmecheria pe care se poate citi e adorabilă şi, în plus, poate fi cărată pe oriunde. Câteva sute de grame sunt echivalentul unei întregi biblioteci. O să se impună, fiţi sigur de asta. Pentru că, la urma-urmei, nu e decât o etapă de evoluţie, impusă de progresul tehnic. O evoluţie care simplifică lucrurile, nu le complică. Cât despre ce anume ucide setea de lectură, am mai spus ce şi cum într-un alt editorial. Şi o să mai revin, fiţi siguri. Drum bun şi gândiţi-vă la o eventuală posibilitate. Cu ce e mai comod să arunce soţia/ prietena/ soacra după dumneavoastră? Cu un e-reder sau cu o antică tăbliţă de lut?
Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul The Woodlings Summon de Cristina Schek/ Cristofor.
Intr-adevar, cartea electronica nu este decat o dovada a evolutiei tehnologiei si, de ce nu, a literaturii. Pe un mic gadget poti depozita biblioteci intregi pe care le ai la indemana in orice moment al zilei, oriunde te-ai afla. Cartea electronica nu este altceva decat un format digital al unui volum tiparit. Mi se pare absurda ideea ca acestea ucid setea de lectura a tineretului.
De asemenea, cartile electronice sunt si mai usor de procurat. Cateva click-uri si un link de download primit in casuta de e-mail te scutesc de asteptarea tensionata a coletului, de orele libere luate de la servici pentru a astepta curierul.
Cu toate acestea, oricat de mult iubesc tehnologia, nu cred ca voi apela foarte des la cartile electronice. Eu sunt mai old school. Imi place sa simt hartia in mana, sa adulmec mirosul unei carti nou cumparate. Imi place sa imi privesc colectia, sa streg volumele de praf. Poate este un vis copilaresc dar ador sa vad rafturile bibliotecii pline de carti.
Pe langa asta, starea mea de sanatate nu imi permite sa petrec multe ore concentrata in fata calculatorului sau al unui e-reader si de aceea incerc sa evit acest lucru pe cat de mult posibil. Am procurat carti electronice, nu are rost sa fiu ipocrita, insa pentru a le citi am fost nevoita sa le printez.
Si acum, legat de ultima ta intrebare: “Cu ce e mai comod să arunce soţia/ prietena/ soacra după dumneavoastră? Cu un e-reader sau cu o antică tăbliţă de lut?” cred ca ar fi mai dureros sa vezi e-reader-ul pe care ai dat “o caruta de bani”, cum spune romanul, facandu-se bucati si toata biblioteca ta virtuala distrusa decat tablita de lut care este destul de grea si de care, daca esti rapid (si norocos ca venerabila doamna sa nu aiba o tinta prea buna) te poti feri.