Bogdan Ispas – Atingerea (Fiicele Lunii #1)
Editura Eagle, București, 2015
Colecția: Fantasy
Număr pagini: 202
În şirul aparent nesfârşit de thrillere străine care-şi aşteaptă rândul la lectură a reuşit să se strecoare cumva şi un roman fantasy scris de unul „de-al nostru”. Mai exact, este vorba despre romanul „Atingerea” scris de Bogdan Ispas. Nu este o premieră, ci mai degrabă o excepţie rar întâlnită pentru cititorul din mine. Este necesar să menţionez asta, şi veţi vedea imediat de ce.
Până atunci, cîteva cuvinte despre carte:
Ana Dumitriu se hotărăşte să îşi petreacă cele trei luni de vară în orăşelul Fortuna, unde a fost angajată drept bonă pentru o fetiţă de şapte ani, Miruna. Ana a luat această decizie deoarece, la 23 de ani, simte că ar trebui să înceapă să se descurce singură, iar această slujbă temporară i se pare perfectă. Fiind în alt oraş, îşi poate testa cu adevărat puterile, fără ca părinţii şi prietenii să îi fie la îndemână în orice moment.
Fortuna, cu aerul tipic de orăşel provincial liniştit, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, îi place de la bun început. La fel şi familia pentru care va lucra: între ea şi Miruna există o simpatie instantanee, iar Andrei, tatăl fetiței, îi trezeşte rapid sentimente ceva mai profunde decât s-ar fi aşteptat. Ana încearcă să îşi controleze aceste sentimente, şi nu doar din reticenţa de a avea o relaţie cu cel care a angajat-o. Ea posedă un dar: în momentul în care atinge o persoană, îi poate „vedea” trecutul. A păstrat cu străşnicie secretul acestui dar, fiindu-i teamă de percepția celor din jur, însă folosindu-l pe Andrei a văzut o poveste de iubire cu final tragic, o poveste pe care acesta încă nu a uitat-o.
Atmosfera liniştită este curând tulburată de evenimente ciudate: Miruna povesteşte despre cum cineva o vizitează în fiecare noapte, Ana primeşte mesaje aparent fără noimă de la diverşi localnici mai mult sau mai puţin ciudaţi, iar zvonurile despre fantomele care bântuie conacul în care locuieşte încep să se adeverească.
Ana este prinsă fără voia ei într-o luptă ce durează de sute de ani, luptă ce are loc între două clanuri de iele. Evenimentele se desfăşoară mult mai alert pe ultima sută de metri a romanului, când aflăm cine ce vrea şi din ce tabără face parte. O trădare şi o pistă falsă ce ne distrage atenţia fac ca finalul să nu fie previzibil. Nu în totalitate, cel puţin.
Revin la menţiunea cu care începusem această recenzie. Eu, cititorul de „poliţiste”, am fost uşor dezamăgit de carte. Dar e foarte posibil să fie o senzaţie extrem de subiectivă, sunt obişnuit cu alt gen de personaje şi cu alt tip de desfăşurare a acţiunii, ceva mai rapid. Mă aşteptam ca unele personaje secundare să aibă un rol mai consistent. De asemenea, credeam că Ana îşi va folosi puterea mai des decât a făcut-o. Mai ales că în unele situaţii i-ar fi fost de ajutor. Dar, pe lângă subiectivismul meu, posibil uşor distorsionat, mai există un motiv care să explice aceste „minusuri” aparente: romanul este primul volum din trilogia intitulată „Fiicele Lunii”, aşadar se prea poate ca toate semnele mele de întrebare să îşi găsească răspunsul în celelalte volume.
Am apreciat în schimb faptul că autorul a apelat la resurse mitologice autohtone. În avalanşa de vampiri „made in USA” şi de zombi, să citeşti despre iele e o chestie cu adevărat inedită.
Până la următorul volum, spor la lectură!
