Victoria Aveyard – Regina roșie
Traducător: Shauki Al-Gareeb
Editura Nemira, seria Young Adult, 2016
” – Voi vă credeți stăpânii lumii, însă domnia voastră ca suverani și zei a ajuns la final. Până ce nu ne veți recunoaște ca oameni, ca egali, lupta va fi la ușa voastră. Nu pe un câmp de luptă, ci în orașele voastre. Pe străzile voastre. În casele voastre. Voi nu ne vedeți, așa că noi suntem peste tot.
Și vom răsări, roșii ca zorii zilei.”
Unul dintre lucrurile care m-a atras cel mai mult la această lectură îl reprezintă premisa pe care lumea imaginară creată de Victoria Aveyard a fost clădită. Mă refer la divizarea profundă a societății pe criteriul culorii sângelui. Cei cu sânge roșu nu au nimic al lor, pot spera doar să fie servitori dar, dacă nu au nici o abilitate care să le fie de folos celor cu sânge argintiu, vor lupta în războaiele nesfârșite pentru dominarea între regiuni. Cei cu sânge argintiu, care au puteri speciale, sunt clasa conducătoare, cu drepturi absolute. Am citit păreri potrivit cărora această serie este o distopie și am zâmbit amar, pentru că sunt multe locuri în lume nu prea departe de cruda realitate descrisă în acest roman. O parte a celor cu sânge roșu se răzvrătește împotriva acestei stări de fapt, formând Garda Sacojie, o grupare teroristă, de fapt, care-i atacă pe cei privilegiați.
Aceasta este lupta despre care Mare, o adolescentă dintr-un sat roșu, nu știe nimic la început, și în care probabil nu ar fi avut nici o implicare dacă unul dintre prietenii ei din copilărie, Kilorn, pierzându-și statutul de ucenic, nu ar fi fost recrutat de argintii. Mare nu are nici un talent deosebit, se îndeletnicește cu furtișaguri pentru a-și ajută familia, părinții și o soră pricepută la brodat, în vreme ce frații ei mai mari sunt la război. La începutul romanului, am plăcut-o pe Mare, aducea cu o pisică vagaboandă, iar revolta ei interioară împotriva sistemului opresiv era lesne de înțeles. Hotărâtă să-și ajute prietenul să scape de încorporare, ea încearcă să găsească ceva valoros de furat la locul de muncă al surorii ei pentru a plăti pe cineva să-l ajute să fugă. Astfel este prinsă mai întâi într-un atac al Gărzii Sacojii în oraşul argintiilor, iar mai apoi în Queenstrial – înfruntarea celor care-și doresc să se mărite cu prinți din casa regală, să devină regine. Un fel de concurs al puterilor speciale de care aminteam în prima parte, care practic înseamnă o manipulare a elementelor – posibilitatea de a citi gîndurile, de a distruge piatra cu o lovitură, de a mânui apa, focul etc.
În timpul competiţiei, lui Mare i se declanșează accidental propriile puteri, de care nu fusese conştientă că le deţine, deoarece are sânge roşu, nu argintiu. Dorind să ascundă această anomalie, regina îi creează o nouă identitate, îi schimbă trecutul şi numele în Mareena, și o introduce la curtea regală, logodind-o cu fiul ei, Maven. De aici, Mare se trezește într-o plasă de intrigi și de lupte pentru putere, cărora nu le face față foarte bine. Altfel spus, mi s-a părut destul de ușor de dus de nas, lucru care e plauzibil în context, ținând cont de faptul că este tânără și lipsită de experiență. Firul epic urmărește povestea de dragoste incipientă între ea și cei doi prinți (cel cu care e logodită, dar și fratele lui cel mare, Cal), dar mai apare și prietenul ei din sat, cu care se sugerează posibilitatea unei idile.
Cum spuneam, m-a atras contextul acestei povești, însă romanul urmărește mai mult evoluția lui Mare la castel, ea, veșnic temătoare să nu fie demascată drept o impostoare cu sânge roșu, iar celalalte personaje, ca o gașcă de liceeni tipici. Au fost momente în care am simtit că mă uit la un serial tipic cu adolescenți, și acesta e singurul minus major din punctul meu de vedere. În rest, cartea nu este foarte originală (a fost numită un Games of Thrones varianta Young Adult), dar asta nu e supărător într-atât încât să îndepărteze cititorul complet de lectură. Cei doi prinți mi s-au părut bine creionați ca personaje. Cal este energic, sigur pe sine, preocupat de a conduce regatul, în vreme ce Maven e cel din umbră, un personaj despre care nici după final nu poți spune cu certitudine daca e pozitiv sau negativ, și care îmi pare că are potențial de a fi dezvoltat în următoarele volume.
Victoria Aveyard a scris Regina roșie, romanul ei de debut, după terminarea studiilor de scenaristică – de altfel, drepturile de ecranizare deja au fost cumpărate, așa că probabil nu va dura mult până când fanii vor avea și filmul. Seria este formată din două nuvele, Queen Song și Steel Scars, o a doua carte, Glass Sword, și încă două romane în pregătire, care sunt anunțate pentru următorii doi ani. Deși nu mă alătur entuziasmului cu privire la această primă carte, probabil că voi urmări seria pentru că mi se pare că lasă loc de dezvoltare a acţiunii într-o manieră interesantă, nemaivorbind de faptul că, la final, două dintre personajele principale își șoptesc din priviri dorința de a-l ucide pe al treilea, astfel multe se pot întâmpla în continuare.
