Daniel Silva, Seria Gabriel Allon
Harper Collins Publishers, 2000 – 2016
Fără doar și poate sunt norocoasă. Primii pași în cariera mea literară nu mi-au adus doar bucuria de a-mi fi descoperit vocația. Mi-au adus și o „surată” blondă, o autoare despre care sigur ați auzit: Monica Ramirez. Ea este cea care mi-a spus: „Dacă vrei să vezi cum se scrie o serie mystery&thriller trebuie să-l citești pe băiatul ăsta”. Și mi-a pus un teanc de cărți în brațe. Băiatul s-a dovedit a fi Daniel Silva, unul dintre cei mai cunoscuți autori de romane de spionaj din Statele Unite.
Și așa l-am cunoscut pe Gabriel Allon. Restaurator de opere de artă. Și spion al Mossad-ului. Descendent al unei familii care a supraviețuit Holocaustului. Fost membru al echipei care a răzbunat sportivii israelieni omorâți în ceea ce astăzi numim „masacrul de la Munchen”. Silva ne dezvăluie o lume a serviciilor secrete și a relațiilor delicate dintre acestea. Iar pesonajele sunt un regal de sentimente, conflicte interioare, inteligență și aptitudini. Vă fac o mărturisire: după ce am citit 6 din cele 15 romane ale seriei (al 16-lea, „The Black Widow” urmează să apară în această vară), Daniel Silva a devenit, fără doar și poate, unul dintre autorii preferați. Scriitura plăcută, intrigile interesante, dinamice și faptul că autorul se documentează temeinic asupra contextului și locurilor unde își plasează acțiunea și eroii fac din aceste romane o delectare pentru iubitorii genului și nu numai. Iar personajul principal este uman și credibil. Poate un pic cam (prea) principial din când în când. Un atuu al seriei este faptul că nu prea are importanță care dintre romane vă pică în mână. Silva știe să aducă în context suficiente elemente din volumele anterioare încât să facă povestea accesibilă. Ceea ce este un mare plus, dacă ținem cont că în România a fost tradusă o singură carte din serie: „Asasinul englez”, apărută la Polirom în 2009. Pe de altă parte, dacă decideți să citiți romanele seriei unul după altul, este posibil ca la un moment dat să mormăiți în barbă ceva de genul: „da, știu, atentatul din Viena…”. Dar, credeți-mă, este un dezavantaj minor. Minuscul, chiar. Un alt lucru interesant este că, la finalul fiecărui roman din serie, Daniel Silva face câteva considerații și oferă câteva informții documentate despre contextul istoric al acțiunii. Ceea ce oferă o privire de ansamblu asupra realităților care îmbracă ficțiunea.
Să fim bine înțeleși, autorul are parti-pris-uri și opinii proprii pe care nu se sfiește să le evidnțieze în cărțile sale. Pe de altă parte însă, vorbim de niște opere literare de ficțiune, nu de niște reportaje sau articole documentare. Personal apreciez autorii care au curajul opiniilor priprii atunci când abordează în scrierile lor teme delicate.
Dacă mă întrebați care este romanul meu favorit din serie, mi-ar fi greu să spun. Poate „The Fallen Angel”, dar nu sunt 100% sigură… Oricum eu voi face săpături după volumele pe care încă nu le-am citit. Ceea ce vă sfătuiesc și pe voi.
