Lavinia Călina, Zona zero
Editura Herg Benet, București, seria Cărțile Arven, 2015
De pe coperta cărții pe care am ales-o, mă fixează cu privirea o tânără pistruiată, cu o figură serioasă, încadrată de păr arămiu. ”Lupta pentru supraviețuire a început”, stă scris în josul coperții. Simt o tensiune incipientă încă din grafică și din subtitlul promițător care o însoțește.
Zona zero începe din momentul în care totul se termină pentru personajul principal, o tânără recent căsătorită pe nume Elena. Întreaga lume este în derivă, pradă unui virus care transformă oamenii în paraziți, ființe care seamănă cu clasicii zombie. Soțul Elenei moare în timpul unui atac, dar ea este salvată. Dorința de răzbunare o ajută să supraviețuiască, să devină din ce în ce mai puternică, iar povestirea ne-o readuce peste 3 ani, conducătoare a uneia din ultimele Baze în care oamenii încearcă să supraviețuiască. Elena salvează la rândul ei doi frați, Vlad și Vanessa. Senimentele ei față de cei doi par a fi la poli opuși, este permanent iritată de Vlad, în același timp empatizează cu tinerețea și inocența Vanessei, pe care încearcă să o protejeze.
Povestea continuă cu o serie de răsturnări de situație (nu toate previzibile pentru cititor), într-un stil extrem de alert. Romanul acesta, care abia îți dă voie să respiri, m-a dus cu gândul la ritmurile unei piese hardcore concentrată în 2:41 minute. În Bază se duce o permanentă luptă pentru putere împletită cu intrigi și dominare sexuală. Ceea ce mi-a plăcut, poate cel mai mult, la Zona zero a fost faptul că personajele se poartă într-o manieră veridică raportat la situația de criză în care se află. Omenirea, sau mai bine zis ce a mai rămas din ea, nu dă dovadă nici eroic, nici cu un egoism feroce. Autoarea îmbină manifestarea celor două atitudini într-un mod echilibrat. Nu am simtit nici o notă falsă din acest punct de vedere, deşi e vorba de poziţii antagonice. Desigur, instinctul de conservare primează și fiecare caută să se salveze, dar din când în când câte un personaj mai dă dovadă de omenie sau de prietenie.
Zona zero nu are un final fericit, deși e un roman în care dragostea învinge. Dragostea fraternă, dragostea pentru cineva vulnerabil, care nu se poate proteja, îi face pe protagoniști să uite de ei, să-l pună pe celălalt pe primul plan. Pe lângă aspectele cu o tentă ușor psihologică pe care le-am punctat, este și un roman de acțiune bine scris pentru genul în care se încadrează, ușor de parcurs, o lectură lejeră. Situația prezentată mi se pare mai memorabilă decât vreunul dintre personaje, are darul de a te pune pe gânduri o vreme, după ce lași volumul din mână. Deşi nu m-am identificat cu niciunul dintre protagonişti, m-am întrebat cum aş proceda dacă m-aş afla într-o situatie limită. Oare ar ieşi la suprafaţă partea altruistă din mine, sau cealaltă? Sper că nu voi fi pusă în situaţia de a afla răspunsul la această întrebare…
Lavinia Călina a mai publicat ”Ultimul avanpost” (volumul 1 și 2), și ”Copiii întunericului” (volumul 1 din seria ”Neamul corbilor”), toate la aceeași editură, Herg Benet. O regăsiți și pe blogul ei, Cărți și aromă de cafea.
