John Grisham – Nevinovatul
Traducător: Ana Veronica Mircea
Editura RAO, București, 2014
Despre John Grisham s-a spus adeseori că este pentru thrillerul juridic ceea ce este Stephen King pentru genul horror. Sunt complet de acord cu această părere, Grisham știe să descrie sistemul juridic american, imperfecţiunile acestuia şi oamenii care sunt implicaţi în aplicarea legii într-un mod unic, o combinaţie ideală de inteligenţă, suspans şi umor.
Talentul scriitorului se face simţit şi în cartea de faţă, deşi ea face parte dintr-un registru oarecum diferit. Deşi vorbeşte tot despre justiţie, este primul roman non-ficţiune al lui Grisham. Acest fapt se dovedeşte înspăimântător, la urma urmei, deoarece cazul prezentat m-ar fi revoltat şi dacă ar fi fost pură invenţie de la un capăt la altul. Ştiind însă că aşa ceva s-a întâmplat (nu doar o singură dată) în realitate şi se întâmplă în continuare, am rămas în urma lecturii cu un gust amar şi cu încrederea în împărţirea dreptăţii (încredere ce nu era nici înainte la cote prea înalte) zdrucinată la modul serios.
„Nevinovatul” este povestea reală – simt nevoia să subliniez din nou acest aspect – a lui Ron Williamson, un locuitor tipic dintr-un orăşel de provincie american. Ron visa în copilărie să ajungă jucător profesionist de baseball, un scop nu tocmai uşor de atins în Statele Unite, dar era talentat şi a astfel a fost selectat într-un final pentru a juca în Liga profesionistă. Odată ajuns la acest nivel, lucrurile încep să o ia pe o pantă descendentă şi, după șase ani, Ron este nevoit să revină în orăşelul natal cu visele spulberate şi cu o grămadă de vicii. Din erou local ajunge ratatul oraşului, iar această titulatură nu îl ajută deloc să îşi revină, dimpotrivă, îi alimentează stilul de viaţă haotic, plin de băutură, droguri şi femei.
În iarna anului 1982, locuitorii oraşului sunt zguduiţi când află că o tânără chelneriţă a fost găsită ucisă cu bestialitate într-o locuinţă situată în apropierea casei lui Ron (amănunt aparent nesemnificativ la prima vedere). Poliţia locală este complet depăşită de situaţie, iar investigaţiile făcute nu au niciun rezultat vizibil. Presiunea publicului pentru rezolvarea cazului ce devenea tot mai mediatizat pe măsura trecerii timpului duce ca, aproape aleatoriu, Ron să ajungă suspectul principal în comiterea acestei crime, alături de amicul său, Dennis Fritz.
Ceea ce urmează este de-a dreptul halucinant. Kafka ar fi stupefiat să vadă cum realitatea îi depăşeşte în acest caz imaginaţia. În urma unor procese în care s-au folosit probe circumstanţiale, în care martori şi probe relevante au fost ignorate cu desăvârşire, în care s-au folosit mărturii false, obţinute de la deţinuţi ce ar fi declarat practic orice pentru a obţine anumite avantaje, în care starea psihică a lui Ron (care se deteriorase vizibil până la punctul în care era imperios necesar un tratament psihiatric) a fost de asemenea ignorată cu seninătate, ambii suspecţi au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi. Faptul că locuinţa lui Ron era pur întâmplător situată în apropiere de locul crimei a fost considerat de o importanţă crucială. De asemenea, visul pe care Dennis i l-a povestit unui gardian a fost considerat drept o mărturisire clară a crimei. Da, am spus vis. Pentru a nu vă spulbera complet plăcerea lecturii, vă mai pot spune că Ron şi Dennis au fost încarceraţi 12 ani, fiind absolut nevinovaţi, fără nicio urmă de îndoială. Şi nu au fost singurii în această situaţie, pe parcursul cărţii mai sunt amintite câteva cazuri similare.
Însuşi Grisham menţionează la finalul volumului că nu ar fi putut scrie din imaginaţie un caz precum acesta. Bănuiesc că doar şi acest motiv este unul suficient pentru a vă convinge că „Nevinovatul” trebuie citit. Dar pregătiţi-vă sufleteşte.