Silvia Chindea, Șase păpuși Matrioșka
București, 2015
Păpușile Matrioșka sunt o găselniță nu doar interesantă, ci și una deosebit de populară în ultimul timp, dacă ne gândim la miile de forme și de „chipuri” (de la clasicele țărăncuțe cu năframă, la personaje de bandă desenată și politicieni) sub care acestea sunt comercializate pe tarabele din tot estul Europei ca suveniruri. Totuși, când zic „Matrioșka”, în minte îmi vin „mama și cele cinci fete” rumene în obraji, cu ochi mici, conturați cu negru, și cu zulufi blonzi scăpați de sub baticurile verzi, pe care le îndrăgeam nespus pentru că le puteam strânge foarte ușor – le vâram una într-alta și gata, scăpam de nesuferita datorie de a pune la loc jucăriile după ce terminam de jucat cu ele. Și, de câteva zile, mă mai gândesc și la romanul Silviei Chindea, care surprinde foarte bine simbolistica păpușilor Matrioșka – un eveniment din care se declanșează un alt eveniment care, la rândul său, declanșează o serie de evenimente în cascadă.
Într-un parc din Sibiu este descoperit cadavrul unei tinere lovită mortal de o mașină și târâtă apoi în spatele tufișurilor. Comisarului Dumitrache și adjunctului său le revine anevoiasa sarcină de a găsi autorul crimei. Cei doi nu sunt singurii implicați în acest caz, căci medicul legist Panait și ajutorul său, prin munca pe care o depun autopsiind cadavrele, descoperă indicii foarte valoroase pentru desfășurarea anchetei.
Un roman polițist clasic ca intrigă (deși amplasat în zilele noastre), construit prin tehnica „povestirii în ramă”, autoarea inserând în firul epic al investigației povestirile pe care medicul legist Panait le scrie, inspirat de moartea personajelor implicate în anchetă.
Limbajul este concis și direct, capabil să contureze scene puternic vizuale, însă fără a evidenția amănuntele grotești (sânge, răni, traume fizice etc.) cu care ne-au deprins literatura și cinematografia americane. Acțiunea se desfășoară într-un crescendo susținut, ceea ce face ca povestirile medicului legist să vină ca niște binemeritate pauze de respiro între evenimentele cheie. Și, ce consider un mare atu al unui roman polițist (deci și al celui de față) – descoperirea și confruntarea criminalului este cu adevărat revelatoare pentru cititor.
Un aspect care, din păcate, nu m-a mulțumit pe deplin este economia cu care personaje importante pentru narațiune (precum comisarul Dumitrache și adjunctul acestuia) au fost dezvoltate pe parcursul romanului. Totuși, trebuie să recunosc că este și o parte bună în această „zgârcenie” – personalitatea medicului legist Panait capătă amplitudinea necesară unui personaj principal (îi cunoaștem temerile, interesele și aspirațiile, îi înțelegem reacțiile și stările, putem empatiza cu el). De altfel, acesta este și personajul meu preferat, nu doar fiindcă este pasionat de scris și de statistici, ci pentru că pare a fi cel mai viu, cel mai veridic dintre toate personajele prezente în acest roman. Genul de personaj pe care mi-ar fi plăcut să-l reîntâlnesc, într-o variantă mai tănără, în paginile unei noi cărti polițiste semnată de Silvia Chindea. Poate chiar o serie care să-l aibă ca protagonist? Asta ar fi ceva.
Finalul, deși revelator, mi-a dat impresia de grabă, autoarea omițând (voit sa accidental?) să ne ofere cheia prin care să înțelegem motivația pentru cea de-a doua crimă. Sigur, se pot face niște presupuneri, dar mi-ar fi plăcut ca anchetatorii să nu se bazeze pe asta. Totuși, ținând cont că vorbim despre un roman de debut, și încă unul publicat în regim self-publishing, consider că este mai curând o scăpare, deci lesne de corectat într-o ediție ulterioară, decât un neajuns.
Am citit „Șase păpuși Matrioșka” cu acel amestec de nerăbdare și curiozitate pe care mi-l stârnesc toate romanele bine construite, ceea ce vă doresc și vouă.
