Ken Bruen – „Martirele de la Magdalen”
Crime Scene Press, 2015, 258 pagini
Pe Ken Bruen l-am descoperit la sugestia unui prieten. Știam de ceva vreme că irlandezii încearcă să repete fenomenul Nordic Noir și să pună astfel pe o hartă a literaturii crime scriitorii irlandezi. Bruen este deja un autor consacrat pe plan internațional, doua dintre romanele sale bucurandu-se de ecranizări cinematografice de succes.
„Martirele de la Magdalen” este parte a unei serii, avându-l ca personaj central pe Jack Taylor, fost polițist irlandez pus pe tușă de problemele sale cu drogurile și alcoolul, dar care se dovedește a fi un detectiv particular eficient. Spun „eficient” și nu „bun” pentru că, dominat de excesele sale, de multe ori Jack face greșeli sau ignoră lucruri care sunt la îndemână.
Rețeta nu e nouă. Fostul polițist care nu reușește să facă față dramelor personale și ajunge în mod forțat detectiv particular este omniprezent în peisajul crime. Bruen ia tipologia și o duce la extrem. Prea mult alcool, prea multe droguri, prea multe decizii proaste. Ai impresia că unicul scop în viața lui Taylor e să meargă pe sârmă și să bage bățul prin gardul demonilor morții. Detectivul este pasionat de literatură, folosind cititul ca pe o evadare, un fel de drog mai puțin dăunător. Motiv pentru care Bruen a umplut cartea de citate din diverse opere. Unele inspirat alese, altele mai puțin. Dar categoric mult prea multe. Și mie imi plac referințele literare și le folosesc în scrierile mele, dar, ca orice exces, exagerarea e dăunătoare și în această sferă.
Intrigantă, în „Martirele de la Magdalen” este lipsa influenței personajului principal în evoluția faptelor. Jack pare a fi veșnic off topic, alții află informații pentru el, iar el nu pare a fi în stare să pună prea bine lucrurile cap la cap.
Cartea pornește de la o istorie veche cu final urât. În Galway-ul anilor ’50 o spălătorie patronată de biserca catolică era locul de ispășire a păcatelor unde erau trimise mamele fără soți, adolescentele rebele, femeile considerate a avea o moralitate îndoielnică. Tratamentele inumane la care călugărițele le-au supus pe tinere au făcut din Magdalen o legendă urbană detestată în oraș. Taylor este forțat de circumstanțele vieții lui dezordonate să accepte misiunea de a găsi o femeie care făcea parte din administrația locului. Cercetările în această istorie dureroasă aduc tușe groase de noir romanului.
Pentru mine, ușor frustrant este faptul că Bruen face referire la diverse obiceiuri, locuri, mituri specific irlandeze pe care nu întotdeauna le explică și pentru necunoscători. Evident, omul scrie pentru irlandezi…
Dincolo de asta, însă, păstrând sistemul Goodreads, în lista mea cartea are 3 stele din 5, ceea ce face din „Martirele de la Magdalen” un partener bun de drum lung sau de mers cu metroul.