Anamaria Ionescu – „Nume de cod: Arkon”, editura Tritonic, septembrie 2014
Anamaria Ionescu – „Zodiac”, editura Tritonic, iulie 2016
Sergiu Manta e un tânăr atletic, atrăgător, specialist în IT. Are o soție frumoasă și un băiețel adorabil. Cam taciturn de felul lui, dar nu mai mult decât majoritatea bărbaților. Asta se poate datora secretului ce ține de nașterea sa, precum și mediului în care și-a petrecut primii ani din viață. Întors în țară după un contract într-o țară exotică, alege o meserie complet străină de specializarea sa, într-un loc izolat. Are o relație specială cu câinele Arkon, preferându-l pe acesta oamenilor de care e înconjurat.
La un moment dat, apropiindu-se de persoane ce i-au influențat trecutul, decide să se răzbune, vrând să-și facă dreptate de unul singur. Înțelege și acceptă consecințele faptelor sale. Numai că undeva sunt oameni care au nevoie de determinarea sa. Devine agentul cu indicativ Arkon, membrul unei Agenții secrete. Asta îl îndepărtează pentru totdeauna de familie și de prieteni, dar îi oferă viața în libertate.
Personajul nu e un robot supus unor reguli stricte. Le respectă, însă, uneori, le adaptează propriilor nevoi, atât cât să nu depășească granițele impuse de noii angajatori.
Dacă „Nume de cod: Arkon” face legătura între lumea veche și cea nouă a lui Sergiu Manta, punându-l în postura de vinovat și victimă, aducând argumente în favoarea ambelor ipostaze, „Zodiac” e o anchetă alertă în care agentul secret pleacă pe urmele unui criminal în serie. Colaborează cu polițiștii, păstrându-și propriile piste pe care înaintează în ritm susținut.
Spre final, ițele se încurcă destul de mult, însă asta nu face decât să solicite imaginația și atenția cititorului, ținându-l cu sufletul la gură. Deși ar părea că moartea lovește prea des și prea crunt, faptele nu sunt departe de realitate. Acesta e un atu al celor două volume apărute până acum din seria Sergiu Manta: ancorarea în real. Personajele nu sunt strict pozitive sau strict negative, ci au calități și defecte. Sar unul în apărarea celuilalt la nevoie, dar când apele se liniștesc stau la un pahar de whisky și la o țigară. Se îndrăgostesc, iubesc, au amintiri plăcute și regrete, sunt intransigenți atunci când trebuie să apere dreptatea, dar neputincioși în fața destinului.
Eu cred că Anamaria Ionescu e genul de autor care, atunci când creează personajele, le primește nu numai în minte ci și în viața de zi cu zi. Se gândește la ele ca la oameni reali, se bucură sau plânge alături de ele. Asta se simte din adaptarea stilului, în funcție de ritmul pe care vrea să-l imprime sau de trăirile ce se vor transmise. Aduce în povestire personaje care au influențat, la un moment dat, viața celor implicați în acțiune, creionându-le personalitatea prin doar câteva fraze concludente. Imaginează, astfel, un jurnal, din care cititorul află, odată cu anchetatorul, secrete din trecut: „George spune că o femeie adevărată este capabilă de orice ca să-și vadă iubitul fericit. Spune că eu nu-l iubesc cu adevărat. Iar asta doare, pentru că îl iubesc dincolo de cuvinte.”
Prin fraze scurte sau propoziții eliptice de predicat ilustrează succint impresiile lui Sergiu la vederea unei noi locuințe: „Garsoniera era spațioasă. Geamurile dădeau către teatrul Odeon. O clădire albă și frumoasă. Manta urmări câteva clipe jocul luminilor de la mașini pe suprafața imaculată a clădirii. Se întoarse apoi și începu să își analizeze locuința temporară. Ușor supraîncărcată. Mobila părea a fi reciclată din hoteluri vechi.”
Același gen de fraze e folosit pentru a sugera viteza unei urmăriri: „Femeia alerga prin pădure. Întunericul și rădăcinile copacilor o făceau să se împiedice la fiecare pas. El îi vedea părul negru fluturând. Nu reușea să-i vadă fața. De câte ori se întorcea spre el, pletele bătute de vânt îi acopereau figura. (…) Departe, printre copaci, se zărea lumina soarelui.”
Deși cărțile au apărut la un interval de doi ani, citindu-le împreună le-am perceput ca pe o parte a unui întreg. Am apreciat ritmul așezat al acțiunii din primul volum, necesar pentru familiarizarea cu lumea personajului. Neputând a fi descrisă doar în alb și negru, Anamaria Ionescu și-a calculat atentă proporțiile de culoare pentru găsirea nuanțelor de gri ce planează asupra vieții agentului secret. Am apreciat, de asemenea, viteza imprimată acțiunii din a doua carte, indiciile strecurate fin, precum și pistele false sau reale pe care cititorul era tentat să pășească.
Recomand cu căldură seria de personaj Sergiu Manta, scrisă după rețeta policierului clasic și aștept continuarea aventurilor.
