Informația înseamnă putere

Jeffery Deaver ―

Traducere de Liviu Radu

Editura RAO, București, 2012

544 pagini

Am recunoscut şi în alte ocazii, sunt fan Jeffery Deaver şi, implicit, fan al seriei Lincoln Rhyme. Dar acest fapt nu mă împiedică să fiu obiectiv în privinţa ultimului volum apărut, Fereastra spartă, şi să afirm că este – poate – cea mai reuşită carte de până acum din seria amintită.

Înainte de a aduce argumente, voi prezenta pe scurt principalele personaje, pentru cei care încă nu au făcut cunoştinţă cu Lincoln & Co.

Lincoln Rhyme este un fost detectiv criminalist din cadrul NYPD, rămas tetraplegic în urma unui accident survenit în timp ce analiza locul unei crime. Accidentul l-a imobilizat în apartamentul său, însă doar fizic. Intelectul îi funcţionează la capacitate maximă şi, cu ajutorul asistentului său Thom, al aparaturii medicale şi ştiinţifice „ultimul răcnet”, al foştilor săi colegi poliţişti şi, nu în ultimul rând, al Ameliei Sachs, Lincoln rezolvă în continuare cazuri complicate în calitate de consultant criminalist.

Amelia Sachs este o poliţistă recrutată (mai bine spus, convertită) de Lincoln, iniţial pe post de „prelungire fizică” a sa la locul crimelor. Această colaborare temporară va deveni una permanentă, atât pe plan profesional, cât şi personal. Pentru eventualii doritori, primul caz din seria Lincoln Rhyme, pe parcursul căruia are loc şi întâlnirea detectivului cu Amelia, este descris în Colecţionarul de oase (da, filmul cu acelaşi titlu este ecranizarea cărţii).

Introducerea fiind făcută, să trec la Fereastra spartă. Volumul (al optulea din serie) m-a impresionat în sens pozitiv din două motive: primul este acela că Lincoln trebuie să rezolve un caz în care vărul său e direct implicat. Prezenţa unui membru din familia detectivului ne oferă ocazia ca prin intermediul amintirilor lui Lincoln să aflăm mai multe detalii despre viaţa sa personală, inclusiv circumstanţele care l-au împins să ajungă detectiv criminalist, în loc să se dedice carierei de om de ştiinţă, cum dorea iniţial. Al doilea motiv este ideea în jurul căreia se centrează acţiunea: accesul tot mai facil şi aproape nelimitat la informaţie poate fi extrem de periculos.

Lincoln şi echipa lui se ocupă de cazul unui criminal care, pe baza informaţiilor colectate atât din lumea reală, cât şi din cea virtuală (incluzând date despre utilizarea cardurilor de credit şi date postate pe reţele de socializare), reuşeşte să plaseze la scena crimelor dovezi care învinovăţesc fără nicio umbră de îndoială persoane absolut nevinovate. Unul dintre aceşti prezumtivi vinovaţi este şi Arthur, vărul lui Lincoln, a cărui soţie apelează în disperare de cauză la serviciile criminalistului, rugându-l să demonstreze că, în ciuda absolut tuturor probelor, aparent de necontestat, Arthur este nevinovat.

Personajul negativ este evident psihopat, însă periculos de inteligent. Se referă la oameni folosind termenul de „şaisprezeci”, de la codul numeric de 16 cifre pe care îl foloseşte în locul numelor (există mii de John Smith, însă doar o singură persoană cu un anumit cod numeric), este un colecţionar obsesiv-compulsiv şi are o gândire extrem de întortocheată, însă asta nu îl împiedică să îşi premediteze crimele până în cel mai mic detaliu.

Confruntarea dintre cele două inteligenţe, cea „bună” şi cea „rea”, este aşadar extrem de captivantă şi tensionată. Apar inevitabil situaţii ce par fără ieşire, soluţii care se dovedesc greşite, piste extrem de promiţătoare, dar care nu duc nicăieri… Chiar şi după identificarea principalului suspect, îndoiala persistă. Este într-adevăr vinovatul real sau e doar un alt pion din planul complex al criminalului? Asta rămâne să aflaţi singuri.

În încheiere, o mică paranteză, subiectivă de data asta: pe parcursul lecturilor mele, am avut ocazia să „mă întâlnesc” cu o multitudine de ucigaşi, violatori, criminali în serie, psihopaţi, sociopaţi… lista poate continua. Însă scenariul volumului de faţă este printre extrem de puţinele care au reuşit ca, la finalul lecturii, să mă lase cu senzaţia că aşa ceva (mi) se poate întâmpla şi în viaţa reală. Este destul de puţin probabil să fiu victima unui maniac, în schimb după ce citesc că: „Oamenii cred ce le spun calculatoarele. Dacă spun că datorezi bani, atunci datorezi bani. Dacă spun că reprezinți un risc major pentru a fi asigurat, atunci reprezinți un risc important. Dacă raportul spune că nu trebuie să primești credit, atunci nu primești credit, chiar dacă ești multimilionar. Noi credem în informații, nu ne pasă de adevăr.”, încep să simt o anumită doză de disconfort…

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 37 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

• Vezi toate articolele scrise de ROIS Roger →
• Site personal