Teodora Matei și Lucian Dragos Bogdan – „Sindromul Charlotte”
2017, Editura Tritonic, București
Un om plin de imaginație a contemplat progresul tehnic susținut al ultimelor două secole și s-a întrebat: oare cum va arăta viitorul? A început să-ți imagineze în scrs. Așa trebuie să se fi născut SF-ul.
Cu seria Omul Fluture, Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan ridică cortina asupra unui viitor în care realitatea și universul virtual se întrepătrund, devenind aproape imposibil să le mai separi. Oamenii încearcă să uite de amarul vieții de zi cu zi, plonjând în realitatea virtuală. Cu cât ești mai bogat, cu atât iluzia cibernetică este mai sofisticată. Mulți sunt atât de captivați de acest univers, încât uită să se-ntoarcă în realitate. Sau nu-și mai doresc asta.
În acest teatru al viitorului cu mai multe universuri virtuale pe post de scene, joacă o gamă largă de tipologii umane. Avem hoții cu ambiții (cei doi hackeri), businessman-ul fără scrupule (Christian, asistentul Madonnei), avem fata săracă care se visează scriitoare, sau năpăstuita care-și găsește alinare și scop în credință, cuplul de polițiști cu o relație complicată. Oamenii își creează existențe virtuale, dar sfârșesc prin a se comporta ca în viața reală.
Povestea este extrem de dinamică, autorii se joacă frumos cu perspectivele, iar evoluția personajelor este alertă. Un alt plus este modul în care Teodora și Lucian leagă acțiunea de întâmplările din cele două volume anterioare ale seriei (Omul Fluture și Maya), astfel încât să-ți amintești despe ce e vorba, sau să poți să-ți faci o idee dacă se întâmplă să începi lectura direct cu Sindromul Charlotte.
Recunosc, viiotrul descris de Teodora și Lucian mă sperie. În special când vine vorba de posibila existență a unor entități care au fost cândva oameni, dar tot ce a rămas din ei este o prezență în spațiul virtual. Modul în care identitățile virtuale interacționează una cu alta este parte a dinamismului cărții.
Dincolo de spectaculozitatea acestor universuri artificiale și a personajelor care le animă, sunt aceleași caracteristici profund umane care le motivează faptele și evoluția. Lăcomia, gelozia, curiozitatea, disperarea, răzbunarea sunt stimuli la fel de valabili și în viitorul descris de cei doi autori ca și în lumea în care trăim noi astăzi.
Mi-a plăcut modul cursiv în care se desfășoară acțiunea. Am întâlnit multe răstunări de situație pe care nu le-am anticipat. M-a amuzat pasiunea unora dintre personaje pentru venodrame (un fel de telenovele de pe la noi) și modul în care factori de decizie de la diferite niveluri le foloseau pentru a manipula. În această viziune a viitorului nu lipsesc nici isteriile media, dependența de jocurile virtuale sau știrile false. Recunosc, uneori diferitele postări ale personajelor au fost cam eliptice pentru mine. Și câteva interacțiuni ale acestora în mediile virtuale m-au derutat întrucâtva. Una peste alta, însă, a meritat să aștept volumul care încheie trilogia.
Am ales să vorbesc în încheierea impresiilor mele despre finalul cărții. Lucian m-a avertizat că deznodământul a fost ales în urma unei mici dezbateri între cei doi coautori și că aveam fie să-l iubesc, fie să-l urăsc. Fără să desconspir nimic, căci nu-mi plac spoilerele, voi spune atât: din punctul meu de vedere este exact ce trebuie.
O să abandonez orice tentativă de obiectivitate și mărturisesc: sunt un fan al seriei. Motiv pentru care nu numai că o recomand, dar o dăruiesc cu drag prietenilor, de câte ori am ocazia.
