Bernard Knight – „Căutările coronerului John”
Traducător: Gabriel Stoian
2007, Editura RAO, București
Colecția: Seria Mistere medievale
Uneori simt că m-am săturat de mirosul de praf de puşcă şi de poliţişti ce rezolvă cazuri dificile ajutaţi de inteligenţă şi de tehnologie de ultimă generaţie. În astfel de momente, fac o pauză şi trec fie la alt gen literar, fie, aşa cum e cazul acum, la altă perioadă istorică.
John de Wolfe este printre primii ocupanți ai funcţiei de coroner în Devon, Marea Britanie. Participarea la cruciade alături de Richard Inimă-de-Leu, pentru care John şi-a păstrat loialitatea absolută, a avut fără îndoială un rol important în această numire. Mathilda, soţia lui John, a acceptat cu bucurie noul titlu al soţului ei, fiind convinsă că astfel familia lor va urca semnificativ pe scara socială. Însă această bucurie a fost de foarte scurtă durată: John se implică trup şi suflet în noua lui meserie, ceea ce înseamnă deplasări şi absenţe îndelungate. Chiar şi în ajunul Crăciunului din anul 1194, când John este nevoit să plece de la petrecerea organizată de soția lui pentru a constata decesul unui canonic.
Şeriful de Revelle, care este în acelaşi timp şi cumnatul lui John, nutreşte faţă de acesta o profundă antipatie pe care nu încetează să şi-o manifeste inclusiv pe plan profesional. De această dată, consideră că bietul canonic găsit spânzurat s-a sinucis, deşi John este convins că acesta a fost omorât, iar scena crimei a fost astfel aranjată încât să indice o sinucidere. Coronerul face aceste afirmaţii atât pe baza unor deducţii logice, cât şi pe baza unor constatări care astăzi ar fi numite medico-legale.
În timp ce John face cercetăria profundate asupra acestui caz, ajutat de o echipă formată din Gwyn, un războinic uriaş şi de Thomas, un fost popă ale cărui principale calităţi sunt inteligenţa şi faptul că ştie să citească şi să scrie, relaţia sa cu Mathilda se deteriorează simţitor. Coronerul nu este foarte deranjat: această căsătorie a fost una din interes şi, în plus, stă bine la capitolul amante (o are pe Nesta, patroana unei cârciumi, în rol de amantă „oficială”, dar nu ezită să aibă câte o aventură ocazională cu Mary, slujnica, ori cu Hilda, o pasiune din tinereţe care nu a fost complet uitată). Aşadar, faptul că investigaţiile îl pun pe drumuri nu are decât avantaje: îl ţine departe de atmosfera îngheţată de acasă, îi oferă ocazia de a-şi vizita amantele şi, nu în ultimul rând, îl ajută să rezolve misterioasa moarte a preotului.
Un alt deces, cel al unui nobil local, survine după câteva zile. John întrezăreşte o legătură între aceste două crime, iar eforturile tot mai lipsite de subtilitate ale şerifului de Revelle de a-l determina să închidă rapid ambele cazuri nu fac decât să îl ambiţioneze şi mai tare. Această ambiţie va ajunge să îi pună viaţa în pericol, investigarea celor două crime relevându-i o conspirație în care sunt implicate multe personaje puternice.
Acest volum este al treilea din seria de opt cărţi cu de Wolfe în rolul principal, dar este primul pe care l-am citit. Unul dintre punctele bune ale poveştii – subiectiv – este perioada istorică în care se derulează acţiunea (îmi place ideea de detectiv în Anglia secolului XII). Dar exact acest aspect este contestat de cei ce au aprofundat istoria respectivei perioade, această categorie de cititori spunând că în carte există multe inadvertenţe şi greşeli de natură istorică. Nu contest opinia lor, dar declar sincer că am citit cartea pentru partea de mister şi aventură, nu pentru a învăţa istorie. Dacă ţin cont doar de acest criteriu, „Căutările coronerului John” este o lectură plăcută şi sunt hotărât să mai hotărât să mai citesc măcar încă o carte din această serie.citesc măcar încă o carte din această serie.
