Dan Doboș – „Eu 2.0”
2017, Editura Media-tech
Cred că am ridicat niște sprâncene când am zis sus și tare că, din punctul meu de vedere, un volum SF este, înainte de orice altceva, o carte și o supun criteriilor mele de lectură așa cum fac cu literatura din orice alt gen.
În aceeași cheie am lecturat și volumul de povestiri „Eu 2.0”, cel mai recent al scriitorului Dan Doboș. Citind cele șapte proze, am avut senzația că am de-a face cu imagini în diferite oglinzi ale aceluiași personaj masculin, singuratic și dezamăgit de propria genialitate. Fie că vorbim despre un scriitor, un cercetător, un specialist în informatică sau un critic de artă, Eu este același bărbat implicat în dezvoltarea sau în criticarea tehnologiei dintr-un viitor al clișeelor. Un om care, în ciuda succesului profesional este condamnat la dezamăgire. Și la singurătate. Căci o altă oglindă este Cassandra. Nevastă, iubită platonică, robot înțelept sau copie virtuală al unui original pierdut, EA este depozitarea extazului în amor și al înțelepciunii. Singura problemă este că, odată atins momentul amorului perfect, sau iluziei acestuia, femeia dispare, este pierdută, lăsând un gol al nemulțumirii în urmă.
Viitorul imaginat de Dan Doboș este unul al tehnologiei sofisticate, cu valențe estetice și apetență pentru confort. Ai de toate, la un click distanță, universul virtual este creat cu atenție pentru frumusețe și detaliu, pentru funcționalitate și confort. Singura problemă a eroilor noștrii este pierderea umanului, a originalității. În cazul lor, obsesia pentru vintage nu mai este un trend, ci o căutare a fărâmei de umanitate care tinde să se piardă.
Urăsc spoilerele – și asta am mai zis, așa că voi evita să mă refer prea mult la fiecare povestire în parte. Voi spune doar că, de departe, preferata mea este Corsetul Julietei, pentru că întraga intrigă gravitează în jurul teatrului, ceea ce este, pentru mine, dătător de speranță. Înseamnă că și într-un viitor tehnologizat, va exista artă, litertură, creație și că aceste elemente vor suscita dezbaetri aprinse. Cel mai amar gust mi-a lăsat ultima nuvelă, Zahanaua Șapte Stele, deoarece aruncă asupra iubirii perfecte o perspectivă la care umanista din mine nici nu vrea să se gândească.
Nu am rezerve în a spune că mi-a plăcut să îl descopăr pe Dan Doboș 2.0. Este o lectură romantică, meditativă, ușor tristă, dar, în același timp, provocatore. Deși nu se dorește a fi o carte de acțiune, scriitura este dinamică, captivantă. Dacă aș avea ceva de reproșat volumului este existența, pe aici pe acolo, a unei melancolii exagerate. Uneori personajele se pierd în filosofări un pic prea arpofundate despre iubire și sentimente, uitând parcă să le trăiască. Împreună cu ele vine și un limbaj voit sofisticat, poate prea încărcat de elemente stilistice.
Una peste alta, „Eu 2.0” este o carte care, odată citită, rămâne în minte și te lasă cu întrebări și gânduri. Ceea ce este tocmai ceea ce trebuie să facă o carte.