John Grisham – „Avocatul rebel”
Traducerea: Lingua Connexion
2017, Editura RAO, București, 416 pag.
Un nou volum de Grisham: iată ce pentru mine înseamnă o veste foarte bună! În momentul în care „Avocatul rebel” a ajuns în mâinile mele, am dat la o parte cărţile pe care le începusem şi, anticipând plăcerea literară ce mă aştepta, am început să citesc. Surprizele nu au întârziat să apară.
Sebastian Rudd este avocatul marcă înregistrată Grisham: uns cu toate alifiile şi gata să facă aproape orice pentru a câştiga, chiar dacă asta înseamnă să interpreteze legea puţin mai nonconformist sau să apeleze la diverse trucuri. Nicio dilemă morală aici, toată lumea procedează la fel. Ce e mai neobişnuit la Rudd este că se ocupă în principal de cazuri refuzate de restul colegilor de breaslă: cazuri considerate pierdute din start sau cazuri în care clientul care trebuie apărat este mai păcătos decât însuşi păcatul. Dovedit cu probe irefutabile. Dar Rudd este de părere că absolut oricine are dreptul la un proces cât de corect posibil, fie că e vorba de un mafiot ce a căzut, în sfârşit, în mâinile justiţiei, fie că e vorba de un criminal condamnat practic la moarte încă înainte de începerea propriu-zisă a procesului, graţie prejudecăţilor şi a puterii de convingere pe care o are mass-media.
Aceste cazuri i-au adus lui Rudd notorietate atât în lumea juridică (unde e urât de mai toată lumea, de la poliţişti la judecători), cât şi în lumea interlopă (unde e urât de infractorii care, în ciuda eforturilor uneori nu tocmai ortodoxe ale lui Rudd, nu au reuşit să fie achitaţi sau să primească sentinţe mai uşoare). Iar genul acesta de notorietate i-a adus mai multe probleme decât beneficii: Rudd e divorţat, trăieşte şi lucrează într-o camionetă transformată într-un birou mobil deoarece biroul „adevărat” i-a fost incendiat de nişte clienţi nemulţumiţi, doarme uneori în camere de hotel ieftine şi trebuie să fie mereu cu ochii în patru la foştii clienţi nemulţumiţi şi la poliţiştii cărora nu le convine cum înţelege Rudd să aplice legea.
Surpriza, iniţial neplăcută, a fost să constat că romanul este structurat sub forma a şase capitole principale, fiecare descriind câte un caz aparte. Pe la al treilea capitol mi-am dat seama că acestea se succed cronologic şi apoi m-am convins, spre finalul cărţii, că există un liant pentru aceste părți aparent disparate: conflictul etern dintre Rudd şi fosta lui soţie, precum şi lupta pentru băiatul pe care îl au împreună se desfăşoară constant şi fluent în paralel cu fiecare caz. De asemenea, unele dintre personajele pe care le credeam dispărute din acţiune odată cu încheierea cazului respectiv reapar ulterior pe scenă, continuându-şi rolul din povestea în care apăruseră iniţial. Finalul de capitol nu înseamnă, aşadar, şi final de poveste. Acest fapt a transformat radical gustul uşor amărui lăsat de primul sfert de volum; Grisham a reuşit din nou să nu mă dezamăgească, de această dată inclusiv cu ajutorul unui mic artificiu tehnic care a reuşit să mă inducă în eroare pentru o scurtă perioadă.
Subiectiv, nu cred că e cea mai bună scriitură a lui Grisham. Însă e departe de a fi (cea mai) proastă. Dacă vă întâlniţi cu acest volum, nu îl daţi la o parte, merită citit cu siguranţă.
