Petru Berteanu – „Efectul Mandela”
2017, editura Tritonic, București
Poate că nici unui roman nu i se potrivește mai bine termenul de ficțiune, decât celui mai recent volum semnat Petru Berteanu.
Andrei și Iura sunt un profesor de română, respctiv un expert in lingvistică a căror existență este una boemă, care deși se desfășoară în mijlocul orașului, pare a fi prinsă într-un spațiu atemporal, în care totul se întâmplă în slow motion. Mai mult decât atât, reperele realității care pătrund în universul celor doi par mai degrabă factori de agresiune.
Dar s-o iau cu începutul. Se dau doi prieteni, Andrei și Iura. Primul, profesor de română și truditor la o fundație care luptă să adune fonduri pentru putea păstra vie istoria unor colțuri ale capitalei. În cadrul acestui organism, Andrei organizează Orășelile, adică plimbări tematice în diferite zone ale Bucureștiului, prilej pentru a descoperi crâmpeie din istoria Micului Paris. Al doilea, Iura, este un expert al trecutului și prezentului limbii și custode al Bibliotecii de lingvistică, instituție care se luptă cu veșnica lipsă a unui spațiu corespunzător, cărțile odihnindu-se cuminți pe treptele unui edificiu din zona parcului Ioanid. Din când în când, realitatea strică echilibrul existenței eterice a celor doi: un conflict cu un elev și mama acetuia, o întâlnire cu un avocat pentru o sponsorizare a fundației, un cititor rătăcit în căutarea unei cărți, un simpozion de lingvistică. Traiul celor doi este de-a dreptul dat peste cap atunci când devin implicați fără voia lor în trecerea în neființă a unor persoane mai mult sau mai puțin apropiate.
Farmecul cărții constă, din punctul meu de vedere, în faptul că acțiunea, personajele, crimele și modul lor de rezolvare sunt total neverosimile. Profilul complex al personajelor – fie ele principale sau secundare, ițele încurcate ale unor crime puțin probabile, dar mai ales modul abstract și enigmatic prin care Iura dezleagă enigmele oferă volumului un aer de Arsene Lupin. Fascinante sunt și istoriile despre trecutul capitalei, care își fac loc în poveste într-un mod firesc. Citind, am avut impresia că am de-a face cu un profesor de istorie isteț, care s-a gândit să-și facă lecțiile mai digerabile, presărând informațiile cu niște crime care să-i atragă pe elevi și să-i facă să fie atenți. Petru Berteanu comunică direct cu cititorul, ca și cum ar sta la un pahar de vorbă, atât prin confesiunile lui Andrei, personajul narator, cât și prin notele de subsol care sunt și ele scrise la persoana întâi.
Ceea ce m-a intrigat a fost lipsa unei tensiuni erotice. Există două vagi tentative pe care însă Andrei le înnăbușă din fașă, ca și cum o astfel de istorie ar fi o nouă agresiune la adresa traiului său liniștit.
Mărturisesc că am așteptat cu interes această carte a lui Petru Berteanu, fiind cucerită și de romanul său de debut, Cumsecade. Celor care au citit-o pe prima, le spun că vor recunoaște stitlul autorului, dar acest nou volum este altceva, fiind și primul din viitoarea serie Biblioteca de pe scări. Personal, îmi este foarte greu să îmi închipui cum va continua autorul aventurile celor doi literați, fără ca atemporalitatea lor să devină cumva redundantă. Ceea ce mă face și mai curioasă în raport cu viitoarea producție literară marca Petru Berteanu.
A, și dacă vă întrebați care este legătura cu efectul Mandela, ei bine, va trebui să citiți cartea. Am zis!
