Jeff Lindsay – „Dragul și devotatul Dexter”
în traducerea lui Răzvan Năstase
Paladin, colecția Crime Masters, București, 2016
Dexter Morgan a cunoscut celebritatea mai ales după apariția serialului care îl are drept protagonist. Dar să nu uităm că la început a fost cartea. Așadar, ne reîntâlnim cu Dexter în acest al doilea volum tradus în limba română. Seria numără în total opt volume, ultimul fiind apărut în 2015. Până acolo însă avem drum lung de parcurs, pe măsură ce (sper) că vor fi traduse toate titlurile.
După cum probabil știți, Dexter este criminalist la Departamentul de Poliție din Miami. Mai exact, se ocupă cu analiza petelor de sânge de la locul crimelor. Această slujbă este perfectă și pentru Călătorul Întunecat, numele cu care Dexter își alintă partea ascunsă, cea de criminal în serie. În urma îndrumărilor primite de la tatăl vitreg, Dexter are niște principii morale stricte și nu ucide decât monștrii care reușesc să eludeze justiția. Mai mult, el strânge dovezi de necontestat înainte de a-și satisface setea de sânge, pentru a fi absolut sigur că victima primește ceea ce merită.
Pentru Dexter, viața pare perfectă: reușește să se comporte corespunzător în societate, iar Călătorul Întunecat tocmai își găsește următorul candidat, un pedofil în serie. Însă, brusc, totul se întoarce cu 180 de grade: Dexter începe să fie supravegheat zi și noapte de sergentul Doakes, al cărui fler de polițist versat îi spune că ceva nu e în ordine cu colegul său și face din demascarea lui Dexter o chestiune personală. Pentru a spulbera suspiciunile sergentului, Dexter trebuie să își controleze dorința tot mai puternică de a-l „hrăni” pe Călătorul Întunecat și, în plus, să simuleze la perfecție o viață normală, ceea ce înseamnă mai mult timp petrecut cu prietena lui, Rita, și cu cei doi copii ai acesteia.
Conform zicalei că o nenorocire nu vine niciodată singură, în oraș încep să apară victime ale unui ucigaș în serie al cărui modus operandi îl face pe Dexter extrem de curios și în același timp ușor invidios pe tehnica folosită, aproape ireproșabilă. Ba, mai mult, în cercetarea acestor cazuri este implicată și Deborah, sora vitregă a lui Dexter.
Deși valul de evenimente, nu neapărat plăcute, pare inițial copleșitor, Dexter reușește să se adapteze acestei schimbări de viteză a ritmului și împacă într-un final pe toată lumea. Reușește să își satisfacă chiar și propriile nevoi, deși pentru a se ajunge la acest rezultat sunt necesare anumite sacrificii, mai mari sau mai mici, făcute intenționat sau nu de toți cei implicați. Dar totul e bine când se sfârșește cu bine, chiar dacă „binele” lui Dexter nu corespunde exact definiției acceptate de aproape toată lumea.
Punctul forte al romanului – și bănuiesc că al întregii serii – este că Lindsay a reușit să creeze un antierou simpatic, un psihopat care, în ciuda semnalelor de alarmă trase de conștiință, te face să râzi de mai multe ori decât ți-ar permite morala. Fiind scrisă din perspectiva lui Dexter, cartea conține multe pasaje în care Dexter descrie cum încearcă, în ciuda lipsei totale de empatie și de sentimente, să se integreze în societate așa cum ar face-o un om normal. Aceste pasaje, deși tragice în esență și, poate, înfiorătoare pentru unii, sunt totuși amuzante. Este o plăcere vinovată să citești această carte și să îți și placă, dar accentul cade pe plăcere, nu pe vinovăție. Eu am râs cu Dexter, sper să o faceți și voi.
