Assassin’s Creed: Revelations – cartea, nu jocul!

Oliver Bowden – Assassin’s Creed: Revelations
Penguin Books, Londra, 2011

Deși știu că-i voi supăra pe unii, nu le prea am cu jocurile pe calculator. Dar nepotul meu este pasionat de ele. Schimbul de experiență cu frații gameri de la școală a adus pe masa negocierii cu părinții cunoscuta franciză Ubisoft, „Assassin’s Creed″. Violența explicită a jocului a provocat un NU hotărât din partea acestora din urmă. Copil cuminte, Ștefi al nostru a oftat și a-ntrebat: „Dar cartea pot s-o cumpăr?″ Nu se-ntâmplă de multe ori ca un puști de 11 ani să vrea o carte, așa că acceptul a venit imediat. Și uite-așa m-am pomenind răsfoind „Assassin’s Creed: Revelations”, cel de-al patrulea roman bazat pe seria de jocuri, scris de Oliver Bowden.

Recunosc că am pornit lectura cu prejudecata legată de producțiile bazate pe jocuri, fie că vorbim de filme, fie de cărți. Iar acum sunt în postura de a recunoaște că am fost nedreaptă. Autorul a luat personajul, bine conturat grafic (da, mi-am băgat nasul pe net și am văzut trailer-ul) și a conturat cu talent și atenție la detalii contextul geografic și istoric. Bowden ne poartă pe ulițele Istanbulului de altădată și nu se zgârcește cu descrierile. Personaje și intrigile din cartea de istorie intră firesc în acțiune. Cât despre Ezio Auditore, mentorul Assassin-ilor, Bowden a reușit o frescă atractivă a unui erou puternic și totuși uman, care nu ezită în a face tot ceea ce trebuie pentru a-și atinge scopul. Poate un pic prea erou și un pic prea uman, dar… La apusul vieții acesta are parte de o călătorie ințiatică, presărată de lupte feroce, pe care Bowden le descrie în detaliu. Scopul final al călătoriei este cunoașterea absolută, înțelepciunea universală. Deși lupta se dă între bine și rău, scriitorul creează tonuri de gri. La final înțelegem că nu există nici rău, nici bine absolut.

Poveste cu eroi fără un pic de romance nu există. Avem și aici o femeie frumoasă, inteligentă și generoasă cu spirit de aventură și înclinație către necunoscut în persoana Sophiei, un negustor de cărți cu înțelepciune și farmec. Cartea se adresează în principal iubitorilor jocului. Este de presupus că majoritatea acestora sunt adolescenți, ceea ce explică lipsa scenelor amoroase din roman. La nivel literar, însă, li se cam simte lipsa.

Tot publicul țintă este explicația și pentru limbajul modern, uzual și replicile ieșind din tiparul exprimării medievale pe care Bowden le folosește în carte. Emblematică, în acest sens, mi se pare scena în care, în timpul unei urmăriri cu trăsurile, Ezio și Sophia spulberă standul unui vânzător de păsări vii și o găină le aterizează în poală, iar bărbatul remarcă, în glumă, că au trecut printr-un drive – through.

Avem și un touch fantasy, Ezio comunică cu fantoma unui mentor din vechime al ordinului, fiecare viziune aducându-l cu un pas mai aproape de descoperirea bibliotecii secrete unde este ascuns artefactul cunoașterii. Povestirea în povestire nu este o tehnică nouă, dar Oliver Bowden o folosește cu efect.

Între noi fie vorba, am fost ușor dezamăgită de ultima parte a cărții. În opinia mea, tot ceea ce se întâmplă, sau mai bine zis nu se întâmplă după îndeplinirea misiunii autoimpuse de către Ezio ar fi putut fi sugerat și nu descris cu amănuntul. Oare ăsta să fie mptivul pentru care Bowden a fost ales să scrie romanele bazate pe seria de jocuri și nu eu?

Lăsând gluma la o parte, ‟Assassin’s Creed: Revelations″ nu va avea, probabil, o pagină proprie în istoria literaturii universale, dar este, fără doar și poate o lectură agreabilă, fascinantă chiar. Iar dacă puștii pasionați de jocurile pe calculator descoperă astfel plăcerea cititului, atunci ‟jos pălăria″ Ubisoft și Oliver Bowden!

Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 108 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *