Fenomenul Poltergeist IV

Bombardamentul cu pietre

 

De obicei, proiectilele sunt azvârlite în zidurile exterioare şi acoperişul casei „bântuite“, activitate extrem de zgomotoasă şi stresantă pentru cei dinăuntru. Dacă în 1682, dezlănţuirea „demonului“ aruncător de pietre din Newcastle (Irlanda de Nord) a fost acceptată cu resemnare, în contemporaneitate, abordarea ştiinţifică a unor astfel de fenomene nu a reuşit să atenueze nici şocul, nici panica martorilor.

În anul 1974, strada Thornton, aflată la periferia oraşului englez Birmingham a fost bombardată cu pietre şi bolovani; manifestarea, de o durată şi amploare fără precedent, a dus la deteriorarea mai multor clădiri. Inspectorul-şef John Turley şi echipa lui de genişti au sosit în zonă pentru a investiga incidentul. După 3.500 de ore de supraveghere, înregistrări şi analize, bombardamentele nu încetaseră, iar specialiştii poliţiei nu puteau fi mai departe de rezolvarea misterului – când, fenomenul s-a oprit la fel de brusc cum începuse. Pe pietre nu s-au găsit amprente digitale, urme de fibre, nici măcar de pământ: erau atât de curate încât păreau spălate cu grijă…

În afara faptului că provenienţa lor rămâne o enigmă, proiectilele pot să sfideze legile fizicii: ale impenetrabilităţii materiei, termodinamicii sau gravitaţiei. S-au consemnat cazuri în care pietrele trec prin acoperiş şi plafoane fără să lase găuri, se rostogolesc cu încetineală prin văzduh, au o temperatură superioară corpului uman, ori nu pot fi prinse până ce nu ajung pe podea.

Pietrele căzute în 1962 peste o casă cu verandă din Big Bear City (statul California – SUA) erau calde la atingere şi nu se izbeau cu zgomot de obstacole, ci pluteau lent spre pământ.

În 1937, pietre şi alte proiectile au lovit timp de aproape o săptămână locuinţa unei familii din Port Louis (Insula Mauritius), trecând prin tavane, ferestre şi uşi închise (John, Anne Spencer, „Beyond Us“, Simon&Schuster Ltd, 1997).

În 1878, în Amherst (Peninsula Noua Scoţie), bubuiturile ce răsunau sub patul tinerei Esther Cox (19 ani) au fost urmate de nişte incidente terifiante: chibrituri aprinse căzând din tavan, o rochie ce a luat foc singură, incendii inexplicabile izbucnite în subsolul casei.

Doctorul venit să o trateze pe fata aflată în stare de şoc a văzut cum pătura şi cearşafurile erau smulse de pe pat de o forţă invizibilă, apoi a fost el însuşi împroşcat cu sfărâmături de ipsos şi lovit cu bucăţi de lambriuri ţâşnite de pe pereţi… Familia Cox a fugit, abandonându-şi căminul, după ce pe un zid a apărut – scrijelit parcă de o mână nedeprinsă cu scrisul – următorul mesaj: „Esther Cox, eşti a mea şi te voi ucide“.

 

Agresiuni sonore

 

Ciocăniturile în zidurile casei pot varia de la o intensitate moderată (asemănătoare unui cod Morse), la bubuituri cumplite, ce zguduie din temelii construcţia şi sunt, de obicei, doar un preludiu al manifestărilor ulterioare, sonore sau de altă natură.

În 1762, Samuel Johnson, Horace Walpole (acesta va publica, în 1764, romanul gotic „The Castle of Otranto“, în care unul dintre personaje, Conrad, moare zdrobit de un coif gigantic ce cade, inexplicabil, peste el) şi Oliver Goldsmith s-au numărat printre zecile de martori ai unor misterioase ciocănituri şi scrâşnete ce răsunau continuu într-o casă din Cock Lane (Londra).

La Syderstone Rectory (Norfolk), gemete neomeneşti, uşi trântindu-se singure, paşii cuiva nevăzut răsunând pe coridoare şi bubuituri care făceau să vibreze zidurile apartamentelor au fost raportate de-a lungul a patru decenii (1793-1833) de mai multe familii ce locuiau în aceeaşi clădire. Nimeni nu a putut da vreo explicaţie straniilor fenomene.

 

Deplasarea telekinetică a obiectelor

 

Mutarea sau aruncarea mobilelor şi obiectelor este asociată cu distrugerea acestora prin izbire, cădere sau (în cazul celor din sticlă, porţelan, ceramică) prin explozie. Amploarea deplasării variază, la fel şi viteza imprimată obiectelor. Unele ţâşnesc cu forţă prin cameră, provocând rănirea martorilor; altele se mişcă lent, parcă filmate cu încetinitorul. Traiectoria poate fi dreaptă, curbă, sinusoidală sau urmând un traseu în zig-zag.

În 1721, locuinţa din Groben (Germania) a profesorului Schupart a fost invadată de o făptură invizibilă care arunca mobila dintr-un loc în altul. Doamna Schupart a fost muşcată, lovită şi doborâtă la pământ, iar profesorul s-a pomenit atacat de un adversar nevăzut, totul sub privirile vecinilor, care asistau neputincioşi la scena de coşmar.

În 1890, proeminentul psihiatru italian Cesare Lombroso, chemat de proprietarii unui han din Torino, a fost martor la spectacolul incredibil al unor sticle de vin ce explodau singure, în vreme ce paharele începuseră să zboare prin aer…

Într-o casă „bântuită“ de un poltergeist, lucrurile mai au şi tendinţa neplăcută de a dispare: câteodată rămân pierdute pentru totdeauna, alteori reapar după o vreme. Adesea se înregistrează dispariţia unor obiecte, urmată de imediata lor rematerializare într-o altă parte a locuinţei – de obicei în locuri cu totul neaşteptate.

 

Manifestări atipice

 

Într-o zi din vara anului 1987, William Winston şi soţia sa au găsit pereţii impozantei lor reşedinţe din Atlanta (statul Georgia – SUA) stropiţi cu un lichid roşu, vâscos, ce acoperea şi o parte din podele: sânge. Soţii Winston aveau amândoi grupa A, în timp ce probele luate din locuinţă aparţineau grupei zero. Poliţia a fost incapabilă să explice fenomenul, preferând ipoteza unei glume macabre deşi, aparent, nimeni nu intrase în casă…

Integrabile acestui tip de manifestări poltergeist sunt şi izbucnirea unor incendii, becurile care se aprind sau se sting fără să fi atins cineva comutatorul, alarme, sonerii sau telefoane care se declanşează singure. Dar cea mai terifiantă este transmiterea unor mesaje (vizuale sau auditive), întotdeauna într-o limbă familiară martorilor, în care transpar ori sunt afirmate explicit intenţii malefice.

Despre Rodica BRETIN

Rodica BRETIN a scris 32 articole în Revista de suspans.

Rodica Bretin s-a născut în 1958, la Braşov. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie). A publicat zece volume personale de beletristică: „Efect Holografic“ (1985); „Şoimul Alb“ (1987); „Uriaşul cel Bun“ (1989); „Drumul fără Sfârşit“ (1991); „Cel care Vine din Urmă“ (1993); „Lumea lui Hind“ (1998); „Omul de Nisip“ (2000); „Fecioara de Fier“ (2002; 2006; 2014); „Cetatea fără trecut“ (2015); „Fortăreaţa“ (2016). În 1996 a primit „Premiul pentru cea mai bună proză străină“ la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela „Negura“. În 2001 a primit „Premiul Volaverunt“ (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela „Conquistadorul“. În 2005 a primit „Premiul pentru cel mai bun roman străin“ al Fantasia Art Association, pentru romanul „Fecioara de Fier“, publicat în serial de revista „The Historian“ din Truro (Cornwall – Marea Britanie). În publicistica istorică dedicată frontierelor cunoaşterii i-au apărut volumele: „Dosarele Imposibilului“ (2003); „Tunelul Timpului“ (2003); „Poarta Vrăjitoarelor“ (2004; 2015); „Poltergeist – atacatori invizibili“ (2005); „Misterul Lumilor Paralele“ (2006); „Naufragiaţi în Timp“ (2006); „Călătorii în timp şi lumi paralele“ (2015); „Războinicii Nordului“ (2015); „Cronicile Imposibilului“ (2015); „Ecouri din tenebre“ (2016). A realizat, în colaborare cu scriitorul Dan Apostol, seria „Antares“ – patru antologii dedicate literaturii fantastice şi culturii enciclopedice (vechi civilizaţii, fenomene neelucidate, cryptozoologie); a realizat şi tradus antologiile de literatură clasică fantastică „Cronici din lumi interzise“ (2003) şi „Vânătorii Lumii de Dincolo“ (2006). A tradus, din limbile engleză şi franceză, patru romane: „Dale Cooper“ de S. Frost, „Amantul doamnei Chatterley“ de D. H. Lawrence, „Leul uriaş“ de J. H. Rosny-Aîne (în colaborare) şi „În umbra ghilotinei“ de O. LeBaron. Realismul-fantastic, gen în care s-a specializat Rodica Bretin propune construcţii literare logice şi coerente, ducând la rezolvări ce ies din aşa-numita „normalitate“. Departe de a fi o eludare a problemelor contemporane stringente, alunecarea spre fantastic devine un exerciţiu ofensiv, mereu actual prin universalitatea mesajelor şi valorilor pe care le promovează. În toate cărţile sale Rodica Bretin reuşeşte să surprindă unul dintre crezurile dintotdeauna ale umanismului: „importantă nu este victoria, ci curajul de a lupta“. Fie că demască o impersonare a Răului ce posedă trupuri şi manipulează conştiinţe, o instituţie sau o grupare malefică ce încearcă să controleze destine, fie că descoperă fiinţe venite din alte lumi, fascinante şi terifiante, personajele autoarei demonstrează cititorului un adevăr imuabil: în infinitatea universului nostru şi a celor nedescoperite încă, există lucruri, fiinţe, fenomene pe care chiar dacă nu le putem înţelege, ni le putem imagina...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *