Conform Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (da, aceiaşi care au făcut raportul despre nunta lui Cristi Borcea – „între notorietate, audienţă şi percepţie”) românul e mai degrabă nefericit (47%), ba mai mult, mai nefericit decât înainte de 1989 (41%). E mai degrabă ghinionist (57%) şi, în acest mediu vitreg, mai şi încearcă să profite de pe urma celorlalţi (78%). Pe de altă parte românul e mai inteligent decât majoritatea europenilor (70%) şi, dacă nu merge nici cu isteţimea, atunci măcar ştie că se poate baza pe ajutorul lui Dumnezeu (54%), în care crede devotat şi susţinut (95%).[*] Iar când îl întrebi care sunt cele mai importante probleme ale noastre, îţi spune despre lipsa locurilor de muncă, starea economiei şi conducerea deficitară, îţi spune despre corupţie şi îţi mai spune şi despre salariile şi pensiile mici. Acestea sunt fricile românilor. Lipsa banilor şi sănătatea sunt principalele preocupări, departe de ultimele clasate în topul înregistrat de IRES: învăţământul şi mentalitatea concetăţenilor. Dar oare nu de acolo, de la umbra topului, pornesc necazurile şi oare nu acolo am putea lucra mai mult pentru a mătura prin volbura fricii ce ţine de mâncare şi şale?
Nu ştiu. Zic şi eu. Mă întreb. Şi mă întreb chiar acum, pentru că a ajuns pe piaţă (cum care piaţă?) prima antologie horror cu autori români, care doreşte să-şi trateze tema – zombii – în subsidiar. Ceea ce e bine. Aşa şi trebuie. Ba mai mult, se vrea a fi un instantaneu al societăţii româneşti în prag de criză. Pentru că ce reprezintă un zombi în primul rând, dacă nu o criză socială? În jurul blocului sute, mii de cadavre reanimate dau târcoale, aşteptând să-ţi sugă energia vitală, şi tu ai, în sfârşit, ocazia să nu mergi la serviciu şi să te gândeşti la viaţa ta. Încă nu am citit antologia, dar se pare că meritul ei este de a trata tematica menţionată prin lentile româneşti. Cu alte cuvinte vorbeşte despre frica românului, pentru că domnul zombi nu este un simplu sac de carne şi oase animat de pofta de nestăvilit pentru creier (şi abia asta mi se pare dezgustător; cum să mănânci creier?! – şi totuşi unii confraţi o fac; oare asta îi face zombi?), ci este mesagerul unei crize, şi această criză poate fi oricum. De asta sunt eu curios să văd ce crize identifică şi prelucrează artistic autorii de horror din România. E cazul să privim la acum şi aici, ca să putem privi mai abitir în viitor. E bine şi cu vampiri. Fain şi cu evul mediu, vrăjitoare şi magie. Cavaleri şi domniţe. Dar, gata, hai şi cu zombii ăştia, să vedem ce ne doare pe noi acum, care sunt monştrii noştri de astăzi şi ce ne paşte mâine. Hai cu criza şi cu lupta în faţa ei!
Horror-ul este – simplu! – de două feluri: de afară (străinul, vecinii, cataclismul etc.) şi de dinăuntru (nebunia, boala, posedarea etc.). Răul vine ori din tine, ori din mine şi, în funcţie de sursă, trebuie să te informez că unul dintre noi o va păţi! Mă uit în jur şi văd că zombii câştigă teren: seriale prin State, Brad Pitt urmează să apară într-un nou film despre apocalipsa zombii, cărţi etc. Şi, întrebându-mă cum se explică asta, m-am gândit că poate eficacitatea groazei în faţa unui mort-viu se datorează pandemiei virusului zombi în structura groazei după modelul de mai sus: zombii vin de afară – ceilalţi mă atacă, vor să mă omoare, să împrăştie boala – şi de dinăuntru – văd pe chipurile lor omul, vecinul meu, familia mea şi, în cele din urmă, pe mine. De aici, cred eu, din dublul efect provine forţa acestor monştrii. Iar acum aceşti monştrii ne oferă ocazia de a afla mai multe (poate chiar extrăgând din substraturi mai profunde) despre noi, românii.
Aşadar: de ce ne temem şi cum ştim să luptăm? Om trăi şi-om vedea.
Dacă ne lasă zombii.
*http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_romania-marilor-nelinisti_2011.pdf (accesat la 27.03.2013)
