Despre Silvia Chindea am aflat recent, când am ajuns întâmplător pe pagina romanului ei de debut, „Șase păpuși Matrioșka” (2015). A lucrat o bună perioadă de timp în publicitate, după care a devenit antreprenor, iar acum este scriitoare de literatură polițistă.
Bună, Silvia, îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră!
Bună, Cezarina! Eu îți mulțumesc pentru ideea de a-mi lua acest interviu, sunt onorată să stăm la povești!
Spune-ne câteva lucruri despre tine. Ce hobby-uri ai, dacă ai animale de companie sau animale preferate, ce lucruri îți fac ziua mai bună, în ce locuri neobișnuite ai fost?
Iubesc orașele vechi, încărcate de emoții, pași și suflete pierdute. Iubesc aventura, vântul în păr când mă plimb cu bicicleta și serpentinele când sunt la volan. În fiecare oraș vizitat am descoperit ceva neobișnuit, dar “nebunia” lui Gaudi din Barcelona, cea a lui Leonardo da Vinci din Roma sau opulența regalității din Londra mi-au rămas în suflet.
Mi-ar fi greu să aleg câteva lucruri din cele o mie care îmi fac ziua mai bună, așa că le voi alege pe cele evidente: zâmbetele copiilor mei. Iar când ei sunt la școală și la grădiniță, aș alege o cafea, “I put a spell on you”, mirosul de bujori și o conversație spumoasă.
Ești o cititoare împătimită de literatură polițistă. Ce autori te-au captivat și te-au influențat de-a lungul timpului?
Pur și simplu am avut noroc! Miile de cărți din biblioteca tatălui meu mi-au deschis apetitul pentru citit. Am trecut prin toate cărțile pe care trebuie să le citești la o anumită vârstă, prin stiluri diferite, am citit autori români, francezi, englezi, americani sau nordici.
Dar ochii îmi sclipeau de fiecare dată când îmi pica în mâini o carte polițistă. Și de data aceasta voi da un (alt) răspuns previzibil: Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu rămân de referință pentru mine. Nu vor avea rival din simplul motiv că nimeni nu va mai scrie la fel.
Ce ingrediente trebuie să aibă un roman polițist memorabil?
Eu cred cu tărie că ideea este totul. Dacă ai o idee excelentă, restul se învață. Însă impactul unui roman, fie el polițist sau nu, constă în momentul ales pentru lansare, epoca în care scrii, susținerea din partea unei edituri pentru tipărire și promovare și, nu în ultimul rând, norocul de a te afla la locul și timpul potrivit.
Particular pentru romanul polițist clasic, ideea trebuie îmbrăcată într-o frazare potrivită personajelor, trebuie construit un suspans în crescendo, iar autorul trebuie să aibă abilitatea de a ascunde indiciile în gesturi banale sau cuvinte lipsite de importanță. Un autor de romane polițiste clasice trebuie să aibă o dorință reală de a păstra caracterul genului și de a nu devia povestea către thriller, doar de dragul unei audiențe mai largi.
La începutul lui 2016 ai debutat cu un roman polițist, „Șase păpuși Matrioșka”, la care ai muncit mai mulți ani. Cum a fost pentru tine experiența scrierii și definitivării acestui prim volum? Cu ce probleme te-ai confruntat pe parcurs și ce te-a ajutat să le depășești?
Uitându-mă în urmă, nu îmi pot aminti vreo problemă cu care m-am confruntat, cu toate că sunt convinsă că au fost. Dar probabil nu le-am acordat importanță, dorința de a termina cartea și de a o publica fiind mult prea puternică.
Cea care sunt eu astăzi este, de fapt, suma tuturor oamenilor ce mi-au trecut prin suflet, întâmplărilor și deciziilor luate, deci probabil nu aș fi lansat anul acesta prima mea carte fără ca anul 2014 să existe. Însă dacă aș avea o baghetă magică, l-aș șterge complet din viața mea. În martie 2014 l-am pierdut fulgerător pe tatăl meu și șase luni mai târziu am luat cele treisprezece mii de cuvinte scrise cu doi ani înainte și am început să le transform într-un roman. Pe care i l-am dedicat. Mi-ar fi plăcut să îl citească, iar eu să fi așteptat cu sufletul la gură părerea lui. La cum îl cunosc, cred că ar fi fost mândru de mine.
Crezi în inspirație? Lucrezi doar atunci când îți vine câte o idee sau, dimpotrivă, ai un program riguros?
Nici-nici! Sau și-și! Depinde de zi. Cred în inspirație, cred în planificare riguroasă, cred în momente spontane, cred într-un program fix, dar și într-unul fragmentat. Astăzi cred într-o zi liberă, de exemplu.
Romanul tău de debut a fost publicat în regim self-publishing. Ai făcut această alegere bazându-te pe experiența pe care ai acumulat-o în domeniul publicitar sau a fost un experiment?
Cochetam cu ideea de a-l publica în regim self-publishing, fiindcă eram deja obișnuită cu spiritul antreprenorial. După o perioadă lungă petrecută în publicitate, am început o afacere pe cont propriu. De atunci au trecut șapte ani. Experiența în marketing și promovare m-a ajutat, însă nu a fost suficientă.
Atunci când te decizi să te ocupi de tot, de fapt înseamnă că ai nevoie de un prieten care să te tragă de mânecă atunci când pui prea multe adjective sau ai lacune de logică, de un altul care să îți creeze coperta și design-ul interior al cărții, de un al treilea care să îți realizeze site-ul și fotografiile pentru media. Și de unul care să te promoveze. Sunt recunoscătoare că i-am avut pe toți alături, putând astfel să public în regim independent.
Ce așteptări aveai când ai publicat „Șase păpuși Matrioșka” și în ce măsură acestea ți-au fost îndeplinite?
Dacă m-aș întoarce în timp, aș lua-o de la capăt. Mi-am dorit să am 80 de oameni prezenți în ziua lansării și să vând 150 de cărți. Am avut 120 de prieteni și am vândut peste 350 de cărți în primul tiraj (acum sunt la al doilea), peste 500 de like-uri pe pagina de scriitor de pe Facebook și, cel mai important, lansarea mi l-a adus pe Bogdan Hrib, cel care este în spatele Editurii Tritonic. Și cu care am semnat pentru apariția celui de-al doilea roman.
În prezent lucrezi la un nou roman, „Moarte în Peru”. Ce ne poți spune despre acesta?
Ideea acestui roman mi-a venit anul trecut, în primăvară, când am urmărit un documentar despre faimoasele Linii de la Nazca. Momentul în care am „lăsat pixul pe hârtie”, am terminat “Șase păpuși Matrioșka” și l-am trimis la editare, a fost momentul în care am deschis un nou document în Scrivener și am început “Moarte în Peru”. Sunt fericită că lui Bogdan Hrib i-a plăcut ideea și că am susținerea lui în vederea lansării la Gaudeamus pe final de an.
Acțiunea romanului are loc în deșerturile din îndepărtatul Peru, unde își face apariția un grup de vânători de comori care se ghidează după artefacte și însemne vechi ale triburilor Nazca și Paracas. Doar că planurile de acasă nu coincid cu cele din târg! Unul câte unul, aventurierii încep să moară în accidente bizare, iar singurul căruia îi pasă suficient de mult pentru a se implica și a afla adevărul din spatele deceselor, este un jurnalist aflat acolo din întâmplare.
În cazul în care descrierea “sună” bine, vă ofer cu drag vouă și cititorilor revistei, primele nouă pagini din roman, într-o variantă editată, dar care nu este cea finală. Romanul este în lucru, am scris până acum 25 de mii de cuvinte și probabil va avea aproximativ 80 de mii.
În afară de roman, ai scris și o povestire, Jinx. Ai în plan un volum de proză scurtă?
Proza scurtă mă atrage într-o măsură mare, însă doar ca o completare a activității mele de scriitor sau, altfel spus, ca o completare a personajelor din romanele mele. „Jinx” este o povestire scurtă, cu final fericit de data aceasta, despre o tânără ghinionistă.
Jinx, ca și personaj, ar fi trebuit să fie una dintre păpușile Matrioșka din primul meu roman. Am preferat să îi ofer un rol principal… Iar cu ajutorul vostru, îi oferim chiar propriul spectacol: “Jinx” este în “Revista de suspans” și poate fi citită aici.
Cea de-a doua povestire scurtă o va urmări pe protagonista romanului “Moarte în Peru”, Angela, într-o cursă contra-cronometru pe străzile Bucureștiului.
Mi-ar plăcea ca una sau mai multe povestiri să apară în volume colective de proză scurtă, însă nu este o direcție pe care să o urmăresc în acest moment.
S-au terminat întrebările, așa că voi scrie…
SFÂRȘIT
De fapt, am revenit cu un cuvânt de încheiere. Fiind primul interviu la care am răspuns în calitate de scriitoare, vreau să îi mulțumesc Cezarinei Nicolae, Redactor-Șef al „Revistei de suspans”, pentru că a spart gheața și m-a îndemnat să vorbesc despre mine și scriiturile mele. Știu sigur că îmi va purta noroc, fiindcă 13 este numărul meu norocos.
Iar pe voi, cei care ați ajuns la finalul interviului, vă invit să ne cunoaștem față în față sau în social media!
Silvia Chindea
13 Iunie 2016
