Nic Dobre este autorul a două romane SF, „Căldura Ghețarilor” (2016, editura Smart Publishing ) și „Un polițist în spațiu” (2017, Tritonic), prezent cu proză scurtă în reviste ca: Ştiinţă şi Tehnică, Cervantes, Gazeta SF, fictiuni.ro.
Spune-ne câteva lucruri care te caracterizează în afara scrisului. Ce hobby-uri ai, ce obișnuiești să faci în timpul liber, dacă ai animale de companie…
Meseria de scriitor este şi va rămâne un miraj pentru 99% dintre autorii români, prin urmare scrisul în sine este un hobby. Alături de citit, fireşte. „Dacă nu ai timp pentru citit, atunci nu ai timp (şi unelte necesare) pentru a scrie” spune Stephen King şi are perfectă dreptate. Animale de companie nu am, dar visez la ziua în care mă voi muta la o căsuţă mică, departe de agitaţia urbană. Acolo voi avea, fără dar şi poate, un ciobănesc german.
De curând ai lansat al doilea roman, „Un polițist în spațiu” care, așa cum ne sugerează și titlul, îmbină policierul cu SF-ul. Care este povestea din spatele acestuia?
La început a fost o povestire care ar fi trebuit să facă parte din proiectul „Exit.Povestiri de dincolo”. Pe măsură ce firul narativ se maturiza mi-am dat seama că nu pot respecta condiţiile proiectului. Povesteam altfel de lucruri şi în mai mult de 10.000 de cuvinte.
Aşa a luat naştere „Un poliţist în spaţiu”, romanul care urmăreşte peripeţiile pe o planetă îndepărtată ale unui inspector de poliţie spaţială, originar de pe Terra. Cititorii vor afla că pe Ethoryia există două civilizaţii, aflate într-o relaţie conflictuală; unii susţin că evoluţia trebuie să se desfăşoare exclusiv în plan spiritual, religios, iar ceilalţi sunt convinşi că ştiinţa, tehnologia, artele reprezintă o alternativă mai bună. Sună cunoscut, nu-i aşa? Îşi vor da seama că adevărul e undeva la mijloc doar atunci când vor fi puşi în faţa unei ameninţări externe declanşată de crima pe care o investighează Arun, inspectorul de poliţie spaţială.
Primul tău roman, „Căldura ghețarilor”, lansat în 2016, este și primul dintr-o serie, seria Ancestorilor. Când ne putem aștepta la o continuare?
În vara acestui an. Lucrez la el aproape zilnic, ştiu „ce şi cum” se va întâmpla, dar vreau să mă asigur că voi reuşi să transmit mai departe povestea în cele mai bune condiţii literare de care sunt capabil. Îmi cer scuze pe această cale cititorilor pentru timpul îndelungat scurs între cele două apariţii.
În ambele romane pe care le-ai publicat până acum („Căldura ghețarilor” și „Un polițist în spațiu”), pe lângă tematica și universul SF, poveștile de dragoste ocupă un rol central în desfășurarea evenimentelor. Este o coincidență sau mai degrabă un crez personal pe care încerci să îl transmiți cititorilor?
Coincidenţă. Sau poate crez personal, dar mă încăpăţânez să nu recunosc. :)
Ambele volume sunt centrate în jurul valorilor umane. Există o vorbă în popor: „dacă vrei să cunoşti un om, dă-i bani şi putere”. Fals, primitiv, disgraţios de mercantil. În opinia mea, dacă vrei cu adevărat să cunoşti un om, studiază-i comportamentul atunci când e îndrăgostit.
Pe lângă romane, ai publicat și povestiri SF în câteva reviste online. În care dintre cele două ipostaze te regăsești cel mai mult ca autor?
Sunt romancier până-n măduva oaselor. Ca să scrii o povestire trebuie să ai un talent desăvârşit în dozarea scriiturii. Să ştii să spui lucruri multe în cuvinte puţine. La naiba, eu când mă pun la masa de scris, imaginaţia îmi şopteşte necontenit la ureche. Nu am descoperit încă metoda prin care să o învăţ să tacă.
Dar în calitate de cititor, ce preferi: povestirea sau romanul?
Amândouă. O povestire bine scrisă e un regal literar. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, prefer mai mult romanul. Şi ştii de ce? Tot din cauza imaginaţiei. Când citesc o povestire bună, fac plecăciuni imaginare autorului. Dar în acelaşi timp, îi transmit un gând: „Felicitări! Faină povestire, dar ce carte ar fi putut să iasă…”
Cum se prezintă, în cazul tău, procesul scrierii unui text literar? Ai o structură pe care o urmezi cu sfințenie, te lași condus de inspirație sau câte un pic din fiecare?
Există lucruri pe care nu le poţi lăsa la voia întâmplării. Personajele, de exemplu, trebuie să existe undeva „pe altă hârtie” cu descrierea clară, completă, a trăsăturilor de fizionomie şi caracter. La fel şi locurile în care se petrece acţiunea; armele, mijloacele de deplasare şi toate cele. Nu e recomandabil ca tânăra blondă senzuală de la pagina 14 să fie menţionată peste câteva pagini ca fiind „o brunetă disgraţioasă care pare că se rostogoleşte atunci când merge”.
Dincolo de consistenţa personajelor, locurilor şi obiectelor înconjurătoare nu sunt adeptul unui sinopsis pentru firul narativ. Mi se întâmplă deseori ca personajele să preia frâiele scrierii. Mă rezum să fac ceea ce ele vor, nu ceea ce mi-am propus iniţial.
Spune-ne câteva titluri pe care le-ai descoperit recent și care ți-au plăcut.
Astăzi am terminat de citit „Oraşul Nouă în flăcări”, de J. Patrick Black. Mi-a reamintit de „Jocul lui Ender”, altă carte superbă. Aş mai aminti „Epoca inocenţei” de Adrian Mihălţianu şi „Tenebre. Cazul Laura” de Daniel Timariu, lecturi recente de care-mi aduc aminte cu plăcere.
Nu pot încheia interviul fără să dau glas curiozității celei mai mari: ce planuri literare ai pentru 2018?
Volumul al doilea din Seria Ancestorilor e pe primul loc.
Pe locul al doilea, planurile pentru piaţa anglo-saxonă: o nuveletă scrisă în limba engleză care e aproape gata, precum şi continuarea promovării către agenţii literari pentru „The Warmth of Glaciers” – traducerea romanului meu de debut.
