Nic Dobre – „Un polițist în spațiu”
2017, editura Tritonic,
colecția Sci-Fi, 184 pag.
După ce am citit primul roman scris de Nic Dobre, am tras anumite concluzii și mi-am exprimat curiozitatea de a vedea cum va evolua autorul în următorul volum. Printre plusuri remarcam acuratețea laturii științifice și modul natural în care aceasta era inserată în carte, fără a afecta ușurința lecturii. De asemenea, cartea avea ritm, fără ca asta să dăuneze părții descriptive. Partea de minusuri era reprezentată de personaje, care mi s-au părut prea schematice, cu reacții care nu m-au convins și cu un mod de relaționare ce nu mi-a stârnit empatia. Am notat și unele exprimări stângace, ori anumite erori, pe care însă le-am considerat rezultatul faptul că autorul încă „își forma mâna”. Și desigur, unele rezolvări deus ex machina, la care însă îmi exprimam rezerva, deoarece era vorba de o serie și mă puteam aștepta ca explicațiile să vină în următoarele volume.
Ca impresie generală, romanul mi s-a părut optimist, un lucru remarcabil în literatura actuală, și încadrabil în genul de SF din perioada anilor 60-70. Dacă-mi amintesc bine, am zis că are un iz de Cireșarii, de „Clubul Temerarilor” – comparație făcută în mod apreciativ, nu pentru discreditare.
Cu alte cuvinte, cartea mi s-a părut ceva cu totul diferit de ceea ce apare în ultima vreme pe plan local (incluzând aici și traducerile). Și am fost curios să văd în ce direcție va merge autorul mai departe.
Mă așteptam ca următorul pe lista de lecturi să fie al doilea volum al seriei Ancestorilor. În loc de asta, Nic Dobre a publicat un alt roman – și remarc aici pasul făcut de la self publishing la colaborarea cu o editură.
Trebuie să recunosc că titlul Un polițist în spațiu m-a dus în primă fază cu gândul la un roman scris în cheie comică. Ceea ce am găsit între coperți a fost… dar mai bine să încep cu începutul.
Inspectorul de poliție spațială Arun Semock este trimis pe Ethoryia pentru a ancheta o crimă făcută cu o armă foarte veche, de origine pământeană. Planeta cu pricina este cunoscută pentru licoarea extrem de apreciată, distribuită în univers prin intermediul Ghildei Negustorilor, printre ale cărei efecte se numără posibilitatea de a părăsi corpul fizic, în anumite condiții (da, ideea seamănă cu cea din Dune, dar doar atât). Pe suprafața Ethoryei se află două popoare aflate în conflict. Cel de pe Continentul de Vest, s-a dedicat științei și artelor, în timp ce cel de pe Continentul de Est preaslăvește Ziditorul și trece totul prin filtrul unei religii duse la nivel de habotnicie.
Arun ajunge în mijlocul celui din urmă popor, deoarece în sânul său s-a produs crima. Evident, încalcă regulă după regulă într-o lume în care și simpla privire aruncată unei femei e o crimă. Descoperă apoi persoane care încalcă legile, dar pe care nu le poate denunța deoarece îi pot furniza informații utile anchetei. Și, când începe să creadă că toată acea șaradă nu e decât o mascaradă menită să dea impresia că sunt respectate niște formalități, lucrurile se complică. Dintr-un inspector plictisit trimis într-un colț de univers, Arun se trezește în mijlocul unor alegeri de care va depinde viitorul său.
Nic Dobre știe să mențină un ritm alert și o atmosferă luminoasă. Nu, nu e o comedie, așa cum am crezut din titlu. Cartea se citește cu plăcere, „cu inima ușoară”, ca să zic așa. Știința e prezentă și, la fel cum remarcasem în precedenta carte, este presărată în doze perfecte pentru a completa lectura, nu a o încărca. Stângăciile și erorile s-au estompat, romanul e echilibrat de la un capăt la celălalt, semn că autorul deja și-a mai format mâna. Pe alocuri, sunt strecurate scene ce duc cu gândul la deus ex machina, dar se dovedește ulterior că făceau parte dintr-un plan bine pus la punct, care-și capătă explicațiile la vremea lor.
Ceea ce rămâne în continuare un minus – cel puțin din punctul meu de vedere – este partea reprezentată de personaje, unde am exact aceleași observații ca la Căldura ghețarilor. Cartea m-a lăsat cu același sentiment ca romanele lui Asimov – o stare plăcută, de lectură reconfortantă, idei interesante prezentate frumos, ritm plăcut și personaje cu care nu interacționez decât la un nivel strict rațional.
Dacă vă place cum scrie Asimov, atunci vă recomand să încercați Un polițist în spațiu. Nic Dobre spune o poveste SF care se citește ușor, cu plăcere, una în care nu apuci să te plictisești. În mod cert, are o abordare complet diferită de ceea ce se găsește în SF-ul autohton, iar asta consider că reprezintă un mare plus. De asemenea, îmi place foarte mult faptul că văd o creștere față de precedentul roman, o maturizare artistică. Ca atare, nu pot decât să aștept cu bucurie următoarea carte.
