Aurelia Chircu este una dintre tinerele scriitoare pe care le urmăresc cu interes încă dinainte de a-mi fi venit ideea de colabora la Revista de suspans. Recent, ea a debutat în volum cu romanul „Din ștreang”, astfel că evenimentul mi s-a părut un bun prilej de a o cunoaște mai bine.
Pentru cititorii care încă nu au apucat să intre în contact cu textele tale, te rog să ne vorbești despre tine. Ce hobby-uri ai, ce lucruri îți fac ziua mai bună, în ce locuri neobișnuite ai fost?
Sunt o nativă a zodiei vărsătorului și, asemeni multora, sunt atrasă de tot ce e nou, original sau tabu. Obişnuiesc să mă plimb prin parcul Cişmigiu, citesc cărţi poliţiste, fantasy şi de aventuri, vizionez cu plăcere filme de comedie. Ascult muzică relaxantă în timp ce scriu. Îmi plac animalele, în special pisicile şi iepurii. N-am prea ieşit din Bucureşti, deşi mi-ar fi plăcut să fac înconjurul lumii, dar am vizitat Sighişoara, loc care a devenit oraşul meu de suflet. Aşa că, dacă aş putea părăsi spaţiul urban, mi-ar plăcea să locuiesc într-un mic castel, undeva la poalele munţilor.
Cum a început pentru tine această aventură a scrisului și ce anume te-a făcut să te îndrepți tocmai spre latura fantastică a ficțiunii?
„Omul invizibil” de H.G.Wells a fost printre primele cărţi pe care le-am citit în copilărie, iar „Interviu cu un vampir” de Anne Rice i-a urmat în anii adolescenţei, ele clasându-se în top 5 al cărţilor mele preferate. Ca o paranteză, locul întâi e ocupat de „Crimă şi pedeapsă” de Dostoiesvki. Prima mea povestire am scris-o când aveam cincisprezece ani, un love story dintre o româncă şi un rocker american care se continua în SF, fiindcă personajul principal călătorea în timp, unde încerca să-l salveze pe J.F.Kennedy. Pe vremea aceea, nu ştiam de „11.22.63” a lui Stephen King, dar de mică mă intrigase atentatul asupra preşedintelui american.
Înainte de debutul în volum, pe hârtie, ai publicat numeroase povestiri și nuvele în reviste online. Dacă ar trebui să alegi o singură povestire dintre cele pe care le-ai scris, care ar fi aceasta?
Greu de ales doar una, dar m-aş opri la „Blestemat” fiindcă este povestirea cu care am debutat. Îmi amintesc că l-am rugat pe domnul Oliviu Crâznic – căruia îi mulţumesc din nou deoarece mi-a îndrumat paşii în lumea literară – să se uite peste o proză pe care o scrisesem pentru un concurs de fanfiction şi apoi am făcut pasul decisiv şi am trimis-o domnului Mircea Pricăjan la revista Suspans.ro. Ziua când am primit răspunsul pozitiv a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.
Romanul tău „Din ștreang” a fost inițial publicat online, în foileton, apoi la începutul anului a apărut pe hârtie. Este această variantă diferită de cea dintâi?
Da, este diferită. După ce am terminat povestea în foileton, am crezut că asta a fost tot, pot trece la altă lucrare. Dar, din fericire, m-am înşelat. Mi-am dat seama că mă ataşasem prea mult de personaje ca să-mi pot lua adio de la ele şi că acestea mai aveau ceva de spus. Am reluat povestea şi am scris secvenţe noi, personaje noi au apărut şi întâmplările lor au schimbat cursul acţiunii. Am renunţat la secvenţa în care comisarul merge să-i vorbească ţarului pentru graţierea lui Alexander. Am păstrat ideea din finalul cărţii, dar am adus multe modificări.
Personajele principale ale romanului „Din ștreang” sunt situate la limita dintre real și fantastic, dintre vechiul nobiliar și noul vintage. Ce te-a inspirat în crearea lor?
Basmele ne aduc personaje bune şi rele, dar, în realitate, un personaj bine creionat este unul complex. Nu mi-a fost greu să scap de capcana bidimenionalităţii, cu care m-aş fi putut confrunta în procesul creativ întrucât caracterul personajelor mele se creiona pe măsură ce le descopeream poveştiile. Am evitat să aduc moşierul clasic, rigid şi, inspirându-mă din cotidian, am încercat să construiesc personaje atractive prin atitudine şi limbaj, care să fie mult mai accesibile cititorului de astăzi.
Cât de important este realul în construcția textelor tale fantastice?
Pentru mine, realitatea este destul de banală şi ştiu că nu aş putea să scriu niciodată un text cu adevărat nonficţional. Deci, aş putea spune că ea contează, dar într-o proporţie mai mică.
Pe lângă fantasy, ai scris și literatură SF și literatură polițistă. De care dintre acestea te simți mai apropiată
Literatura poliţistă este o dragoste mai veche, datorită cărţilor Agathei Christie care m-au introdus în lumea misterelor, însă genul fantasy îmi este cel mai drag. Acolo pot face orice doresc fără să mă împiedic de limitele raţiunii şi ale logicii. Şi, neavând reguli, pot fenta realitatea oricât de mult vreau, fără nicio problemă.
Ce noutăţi ai în pregătire?
Lucrez la un nou roman, intitulat „Caleidoscop din chipuri de măşti”. Povestea este compusă din cinci fire narative şi se întinde pe mai multe secole şi locuri; din Scandinavia aniilor 1490, trece prin Roma lui 1700 şi prin Parisul lui 1800 pentru a ajunge la Kongvingerul anului 2007. Numele este cel al unei comune norvegiene şi oraş imaginar din prima carte. Bucle temporale, călătorii în timp, dragoste, intrigi şi… continuarea poveştii lui Rex Alexander Korda. Nu este neapărat şi o continuare la „Din ştreang”, ci un fel de omagiu pentru acest personaj pe care îl ador.
