CAPITOLUL VI
Comando prusac
(despre androidul proiectat de comisar şi despre sadamiţii blonzi răpuşi la Nicopole. Pe la mijloc, un eseu despre cele două chestii fără limită: spaţiutimpul şi prostia. Despre furtul unor perle unicat, cât oul de fazan, despre problemele care apar în cazul retragerii unui batalion, dar şi despre cele patru sonde, producţie Iţcani, ascunse pe barja „Potelu”.)
Comisarul dădu pe gât încă unul din cel de-al treilea teanc de pahare de gin.
― Măi, omule, şi-l bătu pe după ceafă pe Jerome Canon, zis Steppy, unul dintre cei mai faimoşi evadatori din Franţa, teoriile mele sunt atât de clare, atât de abstracte, încât dacă ţi le-aş dezvălui, n-ai avea ce să mai descoperi.
Steppy rânji. Rânji pentru că se putea număra printre puţinii cărora comisarul li se destăinuia. Şi mai rânji o dată pentru că, généralement, făcea ceva pe confidenţe.
― Canoane, îţi dau una, te fac mortar! făcu comisarul înţelegându-i compasiunea.
Steppy îşi înfundă nasul în pahar.
― Şi cum îţi spuneam, Corcoduşă se sprijini de bar ca să nu i se vadă privirea tulbure, unii îşi trăiesc viaţa, alţii o gândesc, dar printr-o curiozitate a speciei, dureros este că şi unii, şi alţii… şi poate chiar şi eu, învăţăm să înotăm, dar nu vom putea traversa niciodată o – cea – nul! Pricepi, năpârcă?
Observând că Jerome se strânge în jurul paharului aruncând priviri speriate în jur, îl pocni în frunte cu ceasul de mână, made in Guyana franceză. „Cedezi energie reintrând pe orbita ta, în puţinătatea ta!” Băi, Steppy, Noi-ca Cos-tică!
― Poate dumneavoastră, eu nu… se scuză Canon, presimţind că îl paşte o primejdie.
― Băi, lipici, tu ştii că ai mutră de cascador? şi Corcoduşă îi dădu una prin rotaţie, de-i mută centrul de greutate la vreo opt metri.
Îl înhăţă pe barman de cioc şi îl trase mai aproape:
― Louis, iubesc pentru a treisprezecea oară… Ce mă sfătuieşti, ştii doar că femeile sunt sexul tare în iubire, ce să fac?
― Ştiu şi eu… luaţi-i nişte flori… bâdâgâi barmanul îngrijorat şi-i umplu din nou paharul.
― Băi, muşama, Aziza e soprancă versată! îi băgă cu delicateţe un pumn, de-l cuplă la Simfonia despărţirii de Haydn şi se întoarse cu prudenţă la gândurile sale: „Fericirea a două râme nu poate schimba echilibrul universal!”. Îşi scoase fularul de buzunar. „Visul şi gândirea sunt dăunătorii!”, îi mai trecu lui un gând puţin ebrietat.
Drumul spre uşă îi fu barat de Amélie Lancet, tipa care participase la atentatul de la Sofia şi avea o cicatrice subraţ, de când încercase să se sinucidă.
― Corcoduşă, Sadap te aşteaptă!…
― Vax! răspunse comisarul într-un sictir japonez, de ascuţit katane; îşi puse fularul. Transmite-i că nu-mi plac diversiunile!
Scârbit instantaneu de frizura individei, i-o aranjă cu patul Schmeisser-ului, „Ce ţi-e şi cu estetica asta a urâtului!”. Îşi strânse cureaua. „Şi, în genere, orice diversiune descoperită e idioată!”, mai murmură el încercând să dibuie uşa.
― Trec anii ca stafidele! încercă să-l ajute un tânăr cu brichetă verde.
Comisarul se întoarse spre el; aproape că-i venea să plângă:
― Atunci, atunci, … au chemat-o pe Pliseţkaia să voteze! Înţelegi?
Tânărul căzu.
*
În dormitor, Aziza îl aştepta dezbrăcată în cel mai pur stil victorian.
― Aziza! Corcoduşă se clătină. Am băut, Aziza!
Aziza tăcu.
― Aziza, te iubesc! Înţelegi? Dar… trebuie să ne despărţim, satisfacţiile mărunte mă lasă-n glacial! Pentru un OM, iubirea e o capcană! „Aquila non capit muscas.”, pricepi? Asta e chestia, Aziza, nu putem încăpea amândoi în aceeaşi fotografie!
Aziza tăcea.
― Aziza! Găseşti vreo fisură? o atenţionă Corcoduşă cu un orologiu care-i stătea la îndemână. Aziza! urlă comisarul.
Dragă cititorule, bagă-ţi un „The Dark Side of Mona” şi concentrează-ţi mutra de fluşturatec, urmează Fatalul Eveniment: Aziza, Ultima Iubire a comisarului, era moartă!
CAPITOLUL VII
Acatiste şi catizme
(despre revendicările ultimului druid şi despre lecturile în paralel. Despre ciudatul Barutan Süleymanoğlu şi despre doctrina paramilitară la care visa Mao Zedong în ’37. Aburelile şi marafeturile care dictează mersul istoriei. Patru – cinci dezvăluiri babane în privinţa greutăţii de a arbora pavilionul panamez în largul insulelor Canare).
Funerariile Azizei îl obosiseră pe comisar. Incinerarea, procurarea unui bon pentru Fontainebleau, anunţul în Cahiers du Cinema, salvele de Katiuşă, „Eroica” lui Beethoven, dar şi calul acestuia, şerveţelele, pomenile, dulceaţa de crini, bocetele, O.Z.N. – urile, toate îl dăduseră peste cap… Aşa vine treaba că de-aiurea faci moaca asta, cititorule, şi scoţi rictusul ăla care ţi-a rămas de la tetanos, Corcoduşă era un supraom care se baza în filosofia durerii. Blazat şi demn avea să le ducă pe toate.
E lesne de închipuit mutra pe care o făcu atunci când auzi un ciocănit uşor la uşă. Se ciocăni de trei ori. „Banditism!”, îi trecu fulgerător printre auditivele comisarului, „Dacă nu înţelegi durerea altuia, măcar respect-o!”. Cu antiaeriana de cameră ciurui uşa. Clanţa se mişcă uşor şi legătura de molotoave de sub uşă explodă în jerbe verzui.
În golul din perete apăru Pierre Comma, în genunchi.
― Comma, mârâi de-a surda comisarul, ce deranj!
― Andros Maleca! şi Pierre, rănit mortal, îşi urmă cursul firesc, se aranjă zvâcnind pe mochetă.
În sufrageria spaţioasă săriră şapte puşlamale trase la negru, cu pălării şi arme albe.
― Hai că-i rost de gimnastică! mormăi Corcoduşă cu ochii scânteindu-i întruna.
După un „Kiai” de adevărat tora, comisarul îşi finaliză treaba cu lovituri de box thailandez aplicate în cerc budist. Băgă în gură o scoruşă, „Superficialitate, acesta este cuvântul!”. Tocmai dădea să se reaşeze în pătuc, când auzul său fin remarcă zgomotul făcut de placheurile a doi bocanci grei pe pragul uşii. „Kuadoua!”, se concentră comisarul şi dintr-un salt tehnic, pe spate cu şurub, fu pe gatul musafirului. Pumnul său se opri la o grosime de măr pădureţ de nasul agresorului:
― Sadap!!!
― Brichetarule! îi răspunse zâmbind Andros.
Dintr-un dos de cot, comisarul îl vârî în perete.
― Nu-mi spune pe poreclă, Sadap!
― Dar…
― Fără dulceţuri de-astea de cercetaşă, Sadap! şi Corcoduşă sparse o vază cu el. De Ce?
― Corcoduşă, m-am gandit să încheiem un pact! Ţie îţi las Statele de Sud şi Franţa, iar…
Comisarul îl pocni cu bo-ul rezervat pentru zile festive:
― La ce mi-ar folosi emoţia forţată a americanilor sau ieftinul intelectualism francez?! Şi mai schimbă persoanele, generale! Corcoduşă îşi sublinie îndemnul plurivalent cu o palmă ce-i mai întinse niţel ridurile frunţii.
― Domnule Corcoduşă, vă rog, e tot ce pot face, Planul e pornit…
― Nu umbla cu baloane, Sadap! dintr-un mae-gheri biciut comisarul îl aduse în faţa telefonului. Maleca, ai circa câteva secunde să-l foloseşti… Una… a doua…
De la etajul doi al Ritz-ului, se auzi răcnetul lui Sadap:
― Les gars, arrêtez le projet „La Petite Mirabelle”! Sérieux, je vous demande de l’arrêter!
Cu o grea de dreapta, Corcoduşă îl ascunse în rufăria dulapului:
― Ei, şi acum să revenim la lâna noastră, De Ce tocmai fiica lui Nahbar?
CAPITOLUL VIII
Sub lampadar
(despre stiletul găsit la Orăştie şi despre rebelul ochit de comisar. Despre drama de la Cape Canaveral şi despre minele marine din Creta. Despre Girolamo Putti şi despre spusa lui: „Întâi gândirea se bazează pe cuvinte, apoi pe idei”. Despre problematica renunţării în iubire.)
Când se trezi, Corcoduşă aprinse un cartuş de Gauloises şi trase fumul puternic în piept. „Biga – biga, biga – biga…”, fredonă el cântecelul despre copilul părăsit în arondismentul 7. „O nouă zi de lucru!…”, îşi mai spuse el, dar fără prea mult chef… Îl coborî pe Maleca de pe lustră:
― Ei, cum ai dormit?
― Corcoduşă, am reflectat adânc…
― Mda, pari obosit! şi comisarul îi aprinse o ţigară, dar nu i-o dădu. Explicaţia, Sadap! Sunt în criză de timp!…
― Aziza era o profesionistă, Corcoduşă… ea trebuia să te scoată din joc. Îmi dau seama că te doare, dar acum iubirea se foloseşte în scopuri murdare…
― Poate că mă doare, poate că nu… De Ce, totuşi?
― Nu suntem copii, Corcoduşă! N-aveam niciun interes să omor ucigaşul profesionist care trebuia să te rezolve… Cred c-a lichidat-o Solych Olberschi, ultimul ei amant!
― Nu ţi se pare ciudat? Corcoduşă se apropie de Sadap. Prea se leagă toate!
Sadap se ghemui gemând şi comisarul ascunse capătul de scaun cu care rămăsese în mână.
― Prea se leagă toate!… rămase Corcoduşă cu acelaşi gând. Se îndreptă spre fereastră. Belea! se întoarse către Sadap şi-i dădu un şut la cofrajul de voiaj: Ai trişat, Andros!
Afară aşteptau oamenii lui Sadap.
*
Din patru lovituri cu rachete sol-sol, Corcoduşă distruse aliniamentul 7 al diviziei de lunetişti, divizie fidelă lui Maleca.
Văzând că structura de rezistenţă a hotelului cedează, îl luă pe Sadap de bocanci şi coborî spre Sacré-Coeur. Dibui o căsuţă conspirativă şi-l băgă într-un beci. Îi legă capul plin de lovituri cu trei pachete de T.N.T. şi legă toată improvizaţia de hidrofor.
― Sadap, dacă încerci să mişti un deget, sare toată fundătura în aer! îi plimbă prin faţa ochilor machiaţi o şurubelniţă. Cheia o am doar eu. Pe curând!
*
Ajunse la Orly exact când avionul Seattle – New Brunswick – Paris ateriza pe pista 13. Îl recunoscu pe Samuel Light, trimisul Marii Britanii, imediat, sub trenci i se zărea Cupa Bratej pentru dresură de cai.
― Bătrâne Sam, urmează-mă!
*
La 20:37, Corcoduşă intră în forţă la Ambasada americană şi-l aruncă pe Samuel pe-un birou:
― Kids, don’t play my game! şi dintr-o rafală le reaşeză arhiva. Marele meci nu va mai avea loc!
*
La 20:44, trimise telegrafic lui Rubbear Calippa o poză cu nevastă-sa şi c-un pistol aşezat lângă tâmpla ei. „În felul ăsta şi Stollzheimer e blocat!”
Comisarul se răsuci în loc şi începu să-şi calculeze deciziile următoare.
Un agent de circulaţie îi ceru paşaportul.
Corcoduşă surâse:
― Toate la timpul lor, nu?
Agentul bâlbâi ceva şi se aruncă în faţa unui autocar.
CAPITOLUL IX
Écoutez Patricia!
(despre numărul 16.217 care-i poartă noroc comisarului şi despre săbiuţa pe care o purtase taică-său la carnavalul dintr-a şaptea. Despre javrele care cutreieră Bucureştii şi despre somptuozitatea unei gravuri germane găsite de abatele Pelinas într-un loc neaşteptat. Contradicţii – susţinute de argumente ortodoxe – pe tema profitului obţinut în cafenelele din Innsbruck.)
Comisarul îşi suflecă dintr-o înghiţitură ceaiul de rostopască şi-şi spuse împăciuitor, „E totuşi un drum spre Socrate…”. Luă de pe măsuţa bufetului gutuia ce-i fusese servită la desert, îi scoase dinamita şi o mâncă. Stropi grei, de otravă, îi picurau în suflet, „E o dramă cu nucile în Noua Guinee şi ei mai mănâncă…”.
― Revistarilor! aruncă el din mijlocul restaurantului şi ieşi.
„Dacă aş scrie versuri în acest moment, aş da dovadă de slăbiciune.”, îşi aranjă mai bine Enciclopedia Academiei Franceze pe care o avea în sân, „God be with me!”. Tocmai la timp îşi spuse chestia asta, căci o dubiţă vişinie se opri lângă armamentul său. Dintr-un ghiont o mulatră îi sări în braţe.
― Tac, tac! murmură în ruseşte comisarul deloc impresionat.
Măsură faţa boantă a individei, dar parfumul Protection d’amour nu-i schimbă concluzia competentă:
― Urâte gloabe mai vâră aştia în agenturi! Ce-i, mititico?
― My name is Rebecca! Am un mesaj pentru tine…
― Pentru dumneavoastră! o corectă blând comisarul şi-i titulariză două cucuie pe mască. Să-l văd!
*
„M.U.G.C. – Leal Uvseat Nina E. 55”
*
― Iisuse, treaba-i hirsută! văzându-i expresia extatică, Corcoduşă o luă cu impenetrabilitate: Tai-o, că-ţi dau una de plângi cu dero!
„Dumnezeule, mugece-ul! Era de aşteptat.”
Deşi aici aş putea să te las, sărmane cititor, cu gura căscată cât vaporul, îţi voi explica pe scurt Mesajul:
L E A L U V S E A T N I N A E 5-5
1 1 2 2 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8
„Mesaj urgent. Garbo Corcoduşă. Lausanne – Elveţia. Pe data de 5, la ora 5.
P.S. Nu uita să-ţi iei haine groase.”
–Fragment din romanul absurd Corcoduşă ‘92
