Toamnă rece şi mohorâtă. Cerul ascunde timid razele subţiri ale soarelui anemic. Ziua scade atât de deprimant, încât nu ai chef să-ţi părăseşti culcuşul. Complexul studenţesc se întinde pe coama dealului ca o caracatiţă cu braţe inegale. Căminele, văruite cochet fiecare într-o altă culoare, pentru a te descurca mai uşor în labirintul aleilor întortocheate, sunt ochii holbaţi ai uriaşei moluşte. Copacii desfrunziţi, nişte paznici blazaţi, veghează asupra locului. Pe un geam deschis, răzbat acordurile stridente ale hiturilor verii demult sfârşite. Tineri grăbiţi cu rucsacuri străbat în pas alert dealul pe pavajul alunecos şi umed. Fetele, mai precaute, poartă agăţate de umăr umbrele multicolore. Florărese înfrigurate cu fuste roşii, creţe te îmbie cu buchete uşor sărutate de brumă. Toţi se mişcă fantomatic în perdeaua lăptoasă a ceţii rare de început de noiembrie. Piaţa Universităţii, vegheată de lupoaica cu gemenii săi flămânzi se aglomerează treptat. Râuri de studenţi curg în flux continuu spre sediile celor cinci facultăţi din apropiere. Câte un întârziat se opreşte închinându-se scurt în faţa impunătoarei catedrale, privind spre turnurile înalte de unde se revarsă şuvoi dangătul profund al clopotelor. Maşini de lux, motoare de firmă, maşini… Şoferi nervoşi claxonează, rostind mai tare sau încet sudalme pitoreşti, înghesuindu-se în parcările neprimitoare.
Alesia Mincu, studentă în anul I la Istorie, priveşte uşor descumpănită forfota unei dimineţi obişnuite, cu pietoni adormiţi şi porumbei nesătui, gata să-ţi ciugulească din palmă. A venit de o lună în oraş, însă nu se poate obişnui cu camera strâmtă şi paturile suprapuse, cu gălăgia perpetuă, cu viaţa de student. Acum, micul ei univers este adunat pe o poliţă din debaraua pe care o împarte cu colegele de cameră. După borcanele de zacuscă şi dulceaţă şi-a ascuns jurnalul de care nu vrea să ştie nimeni. Probabil cineva ar râde dacă ar citi paginile în care descrie neliniştea din ultimul timp sau dacă ar vedea pozele la care ţine aşa de mult şi la care se uită zilnic. În mod deosebit, priveşte la Daria, sora ei geamănă. Ar fi atât de bine dacă ar avea-o alături. Întotdeauna s-au considerat două jumătăţi identice ale aceleiaşi fiinţe. Aşa a fost să fie! Daria s-a măritat renunţând cu uşurinţă la ultimul an de liceu. În fotografia 6/9 de la nuntă i se vede burtica sub rochia de mireasă, degeaba încerca s-o mascheze cu un buchet de trandafiri îmbobociţi, surâzând timid. Neliniştea nu-i scade, deşi vorbeşte zilnic la telefon cu cea care a devenit mămică de o săptămână. Azi, Puiu, cumnatu-său, a asigurat-o că toate-s OK, atât Daria, cât şi micuţa Maria.
Încearcă să nu ţină cont de senzaţia ciudată a panicii ce i se cuibăreşte tot mai adânc în suflet. Muşcă fără chef dintr-un covrig tare ca piatra, cumpărat de la un vânzător ambulant ce-şi lăuda marfa strident. Azi nu are cursuri. Va studia ceva din imensa bibliografie indicată la specialitate. Biblioteca universitară o întâmpină cu un aer obosit. Sesiunea e încă departe, aşa că puţini studenţi interesaţi de studiu îi deschid uşile la această oră matinală. Holul lung, cu portrete ale unor personalităţi care şi-au purtat paşii pe aici, e dominat de chipul lui Blaga. Te captează ochii adânci, inteligenţi, melancolici. Parcă-ţi vine să calci smerit, pe vârfuri, să nu-i tulburi adânca meditaţie. Despovărată de rucsac şi de geaca albastră, cu un vraf de cărţi sub braţ, Alesia pătrunde în sala de lectură. Ici-colo e ocupat câte un loc. Nimeni nu ridică privirea. Parcă cititorii sunt nişte marionete înţepenite în faţa pupitrelor albe. Se îndreaptă spre fereastra unde o masă, retrasă de privirile celorlalţi, o îmbie cu lumina unei raze de soare fugare. Va începe cu studierea cursului de istorie antică, preferatul ei. E bucuroasă că a găsit câteva din titlurile indicate la bibliografia obligatorie. Încet-încet, se cufundă în lectură, uitând de toţi şi de toate. Din când în când privirea îi alunecă pe geam. Vede foarte bine aleile cimitirului catolic din apropiere. Maldăre de crizanteme albe, galbene sau mov, coroniţe împletite din cetină verde şi flori uscate de pai, lumânări şi candele sunt achiziţionate de cei care vin în această seară să-şi cinstească morţii. E Luminaţia!
Licărul lumânărilor împrăştiate pe morminte îi atrage atenţia. Seara şi-a lăsat umbrele parcă mai repede ca oricând. Abia acum, Alesia îşi dă seama că îi este foame. A trecut mult timp de când trebuia să se întâlnească la o agapă cu câţiva colegi la barul din apropiere. În sală nu mai este nimeni. Îşi strânge înfrigurată fişele şi-şi lăsă cărţile la ghişeu unde, curios, bibliotecarul lipseşte. Paşii săi sună gol pe coridoarele cu geamuri negre, înalte. Uşa de la intrare se trânteşte zgomotos în urma-i. Din nou se simte ciudat. Flash-uri orbitoare îi aduc din când în când în faţă chipul speriat al Dariei. Măreşte pasul neplăcut impresionată de ora târzie. La intrarea în cimitir mai este un singur comerciant. Se vede că şi-a vândut toată marfa. Foarte înalt, cu o mantie grea, lucioasă, îi iese înainte, îndesându-i în palmă ultima candelă aprinsă. Fascinată, derutată, Alesia intră pe o alee laterală, căutând la lumina palidă un mormânt stingher unde s-o aşeze. Din faţă se apropie, parcă plutind, un şir nesfârşit de femei, copii şi bărbaţi, orbecăind printre cruci.
Toţi sunt atât de tăcuţi, încât croncănitul lugubru al unui corb sparge în mii de ţăndări liniştea adâncă. S-a lăsat întunericul cu totul. Coloana se mişcă haotic. Alesia întinde timid mâna spre silueta cea mai apropiată. Aceasta se întoarce încet. În mână ţine delicat un buchet de trandafiri îmbobociţi. Chipul de ceară abia i se distinge sub pletele însângerate. Daria?! Fără să scoată un cuvânt, cu ochii ficşi, plini de o infinită tristeţe şi cu mişcări fantomatice îi întinde buchetul, suflând anemic, ca un oftat, în lumânare. De peste tot se lăsă o ceaţă vâscoasă, curgând că o lavă printre morminte. Alesiei i se pare că este ţinută în loc de bucăţile grele de întuneric ce năvălesc deodată. Lumânările licăresc din ce în ce mai rar. Buchetul primit ascunde parcă o povară vie, mişcătoare. Abia găseşte drumul de întoarcere. Poarta de piatră cu cei doi îngeri imenşi cu aripi deschise, ieşirea dintr-un spaţiu rece şi ostil, scrâşneşte jalnic în urmă.
Ceasul din turnul catedralei bate miezul nopţii. Şocată, cu inima bătând nebuneşte, fata vrea să iasă din acest coşmar. Cu siguranţă totul este un vis urât. Cu picioarele nesigure intră în barul în care au întârziat colegii, probabil, la agapă. În localul pustiu, într-o linişte profundă, un crainic anunţa patetic la TV un alt accident rutier, alte victime inocente ale şoselei: un cuplu de tineri căsătoriţi şi copilul lor nou născut au fost spulberaţi într-un BMW la o trecere de cale ferată. Îi atrage atenţia numele localităţii natale. Obosită, lasă pe bancheta bocceaua cu trandafiri. Un scâncet firav sună ireal făcând-o să iasă din transă. De după o draperie groasă apare barmanul. Foarte înalt, cu o pelerină imensă şi cu o mască ciudată îi şopteşte abia auzit:
― Ai grijă, e Maria! Ţi-a lăsat-o Daria! E cadoul tău de Halloween!