Ian Rankin ― Rebus: X şi zero
Traducere de Mircea Pricăjan
Editura Paladin
Colecţia Crime Masters
Bucureşti, 2013
228 pagini
Ian Rankin, scriitor scoţian, a profesat în mai multe domenii înainte de a-şi face debutul literar. Romanul X şi zero a fost publicat în timp ce Rankin era student şi iniţial nu a avut un impact prea mare, spre deosebire de ceea ce a urmat. Seria Rebus a devenit un succes mondial, în ciuda faptului că Rankin, la momentul apariţiei romanului, considera cartea de sine stătătoare şi nu avea absolut nicio intenţie de a continua în vreun fel aventurile inspectorului John Rebus, cu atât mai puţin de a ajunge la o serie formată acum din 18 titluri şi cu următorul volum anunţat să apară în curând.
În introducerea romanului, Rankin explică mult mai bine decât aş face-o eu cum a luat naştere personajul Rebus şi cum a avut ideea de a scrie acest volum, aşa încât vă recomand să nu săriţi peste această parte.
Rebus este inspector în Edinburgh în momentul în care oraşul este zguduit de două crime oribile, răpirea şi uciderea a două tinere fete. Posibilitatea apariţiei unui nou criminal în serie determină acordarea unei atenţii deosebite acestui caz, iar Rebus este numit la conducerea investigaţiei.
Ancheta este foarte dificilă, din foarte multe motive: vârsta victimelor, faptul că, aparent, ancheta nu înaintează absolut deloc, fapt confirmat de dispariţia altor două fete, lipsa oricărei legături între victime, un lucru frustrant pentru poliţiştii care astfel nu au nici măcar un punct de pornire viabil…
Iar John Rebus are, pe lângă problemele cauzate de anchetă, şi o viaţă personală extrem de zbuciumată, cu o familie destrămată, un trecut militar care îl bântuie în mod repetat sub forma unor frânturi neclare de amintiri şi un frate mai tânăr, Michael, care a urmat cariera de hipnotizator a tatălui şi care, prin comparaţie, îl face pe Rebus să pară oaia neagră a familiei.
De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Rebus începe să primească mesaje anonime criptice care reuşesc să îi distragă atenţia spre o nouă direcţie, deşi iniţial le ignoră, considerându-le doar o manifestare ciudată a vreunei persoane plictisite şi cu prea mult timp liber la dispoziţie.
În paralel, un jurnalist de investigaţie, Jim Stevens, este convins că Michael Rebus e implicat în trafic de droguri, precum şi că John este la curent cu această situaţie şi foarte probabil acoperă ilegalităţile lui Michael, dacă nu cumva o fi şi el implicat. Ancheta reporterului reuşeşte să încurce de câteva ori ancheta oficială, care oricum nu progresează aproape deloc.
Situaţia se schimbă în momentul în care fiica lui John devine următoarea fată răpită. Firele încep să se descâlcească, totul capătă brusc sens, legăturile înainte invizibile devin acum clare şi logice. John înţelege în urma unei şedinţe de hipnoză condusă de Michael că totul are legătură cu el, mai exact cu amintirile reprimate din timpul serviciului militar, şi că el este de fapt ţinta criminalului. Din cauza implicării sale directe în caz, John este îndepărtat din anchetă, dar decide să continue pe cont propriu, reuşind astfel să se confrunte cu criminalul şi să rezolve simultan şi cazul, şi o parte tulbure din trecutul său.
Cartea are ritm, îi lipsesc momentele „moarte” (sic!), personajele sunt credibile şi foarte bine conturate (mi-a plăcut, de exemplu, cum Rebus îşi depăşeşte constant limita autoimpusă de zece ţigări zilnic) şi, chiar dacă există mai multe planuri de acţiune, acestea sunt suficient de clar delimitate încât să nu creeze confuzie, reuşind să se intersecteze doar cât şi când e cazul. Şi toate astea sunt de bun augur, din moment ce următoarele volume cu Rebus sunt inevitabil mai bune, mai rafinate, mai „lucrate”, dacă vreţi.
Mie, unul, mi-a plăcut. Şi mai vreau Rebus. Sper să vă placă şi vouă!
