Marian Coman – „Haiganu.Fluviul șoaptelor” (2015)
Marian Coman – „Haiganu.Furia oarbă” (2017)
Editura HAC!BD, București
Se spune că fiecare dintre noi purtăm în suflet ceva din copilul care am fost. Probabil de aceea ne întoarcem, într-un fel sau altul, la povești. Fie că ne uităm la un film din seria Harry Potter, ne bucurăm de un episod de desene animate cu Tom și Jerry de parcă l-am vedea prima oară sau răsfoim o carte de povești înainte de a o dărui copilului sau nepotului nostru.
Probabil acesta a fost unul din motivele entuziasmului cu care am întâmpinat proiectul Haiganu al scriitorului Marian Coman. În opinia mea de cititor neprofesionist de literatură fantastică, el aduce un suflu nou în creația românească de gen prin valorificarea nu numai a miturilor, ci și a atmosferei basmelor românești vechi.
Haiganu este unul dintre Cei Mari, un zeu, dar unul osândit. Blestemul care apasă asupra sa îl ține prizonier în lumea oamenilor și îl face
să le audă gândurile. Astfel, drumul său se împletește cu cel al muritorilor. În ambele volume ale seriei Haiganu, „Fluviul șoaptelor” și „Furia oarbă”, avem de-a face cu mai multe călătorii inițiatice: a zeului osândit care vrea să se întoarcă în luma Celor Mari, a copilului Zourazi care ar vrea să scape din sclavie și să se întoarcă la părinții săi, a grifonului care schimbă stăpân după stăpân absorbind anintirile fiecăruia și călătorind, practic, în sens invers. Și mai sunt mulți alții. Toată aceste căutări sunt dublate de războiul provocat de un zeu malefic, care dorește să stăpânească lumile. Respectând legea ticăloșiei universale, Marian Coman face în așa fel încât numeni nu ajunge acolo unde și-a dorit și nimeni nu se eliberează prin trecerea în neființă. Moartea, în cărțile seriei Haiganu, este, de fapt, o transformare, începutul unui nou drum.
Fascinat, din punctul meu de vedere, este modul în care autorul folosește atmosfera basmelor copilăriei noastre pentru a depăna aventurile. Citind Haiganu, ai impresia că ești din nou copil și cineva iți povestește în timp ce tu savurezi o cană de lapte și o plăcintă. M-a impresionat și ușurința cu care Marian Coman se joacă cu prsonajele. Povestea se așterne în straturi, fiecare dintre acestea fiind, de fapt, perspectiva unuia au altuia dintre eroii cărții asupra evenimentelor. Descoperim astfel că, deși o întâmplare o generează pe alta, actorii sunt limitați în percepție de univrsul lor strâmt, așa cum era în timpuri imemoriale când, pentru cei mai mulți dintre oameni, universul se limita la satul unde trăiau și, poate, târgul sau cetatea cea mai apropiată.
Mărturisesc că a fost o reală plăcere să citesc cărțile din seria Haiganu. Într-o lume în care tindem să ne plasăm poveștile pe meleaguri cât mai îndepărtate de granițele noastre, Marian Coman ne propune o aventură care ne ține pe meleagurile autohtone prin atmosfră și obiceiuri. Dar călătorim în timp, dincolo de începutul lumii.
