Cristopher Reich ―
Traducere de Patricia Neculae
Colecția Thriller
Editura Litera, București, 2011
605 pagini
Ca de obicei, înainte de a începe recenzia de față, am căutat informații despre autor. Spre surprinderea mea, nu am găsit mai nimic: născut în Tokio, mutat în SUA, unde trăiește și acum, o soție, doi copii, nouă romane și un premiu în 2006. Cam atât despre Cristopher Reich. Pe pagina sa oficială, Reich dezvăluie exact aceleași informații, doar că în ceva mai multe cuvinte. Dar, la urma urmei, vreau să vă povestesc despre una dintre cărțile lui, nu despre el, așa că sper să vă mulțumiți cu atât.
Legea răzbunării mi-a picat în mână într-un moment potrivit. Voiam să ies puțin din propria-mi zonă de confort reprezentată de literatura polițistă, iar romanul lui Reich se încadrează mai mult în categoria „spionaj”.
Jonathan Ransom este personajul principal. De profesie chirurg, activând în cadrul organizației Medici fără Frontiere, a aflat în urmă cu câteva luni că soția sa, Emma, lucrează în cadrul unei divizii secrete americane (cunoscută chiar sub denumirea „Divizia”). Deoarece Emma a trădat Divizia, împiedicând în ultima clipă un atac terorist plănuit de organizație, este acum urmărită asiduu de ceilalți agenți și este obligată să se ascundă permanent, inclusiv față de Jonathan.
Cei doi soți încearcă să organizeze o întâlnire clandestină în Londra, oraș unde lucrurile scapă complet de sub control: o crimă executată într-un mod extrem de competent o pune pe Kate Ford, inspector-șef al Poliției Metropolitane, pe o pistă care se intersectează la un moment dat cu un atentat terorist împotriva primului-ministru rus, ambele incidente părând a avea drept element comun prezența Emmei. Jonathan este surprins de camerele de luat vederi la locul și în momentul atentatului și devine principalul suspect, mai ales după identificarea Emmei pe imaginile surprinse în momentul atacului. Pe parcursul derulării anchetei și a acumulării de noi informații, în investigație sunt atrase tot mai multe servicii secrete, iar Jonathan ajunge să fugă de-a lungul și de-a latul Europei, încercând să o regăsească pe Emma și fiind din acest motiv urmărit de toate forțele implicate. Toți vor să o găsească pe Emma, care este cheia rezolvării cazului, iar acest lucru se pare că poate fi realizat cel mai ușor prin intermediul lui Jonathan.
Medicul se dovedește însă a nu fi o țintă chiar atât de ușoară. Aplicând tot ceea ce învățase de la Emma și fiind ajutat și de o doză substanțială de noroc, Jonathan reușește să scape în mod constant de urmăritorii săi.
Spre finalul cărții acțiunea devine tot mai alertă, iar piesele care completează puzzle-ul apar tot mai rapid și surprinzător. Există mai multe răsturnări de situație pe care nu le pot dezvălui aici fără a vă strica plăcerea de a le afla voi înșivă, însă pentru a vă stârni curiozitatea vă pot spune că ultima surpriză apare chiar pe ultima pagină a cărții.
Volumul de față face parte din categoria cărților care, odată începute, te obligă să le citești pagină după pagină într-un ritm tot mai alert, în ton cu desfășurarea acțiunii. Însă, privind retrospectiv, remarc un lucru puțin deranjant, anume faptul că Jonathan devine foarte repede un mic expert în tacticile și tehnicile pe care profesioniștii serviciilor secrete le învață în ani de zile. E adevărat că fiind chirurg are o inteligență peste medie; e adevărat și că știa deja anumite lucruri de la Emma, precum și faptul că circumstanțele îl forțează să se adapteze rapid. Dar am rămas cu impresia că dacă aș ajunge într-o situație similară, aș reuși să mă descurc cel puțin la fel de bine. Îmi asum riscul de a mă fi supraapreciat în fraza precedentă, așadar e mai bine să vă urez spor la lectură și apoi să îmi dați sau nu dreptate.
