Florin Purluca– „1944 – Ein Freak”
2017, editura Pavcon, colecția Science Fiction #28, 152 pag.
Florin Purluca este unul dintre autorii prolifici ai literaturii SF autohtone. A publicat și publică în revistele de profil cu o constanță admirabilă. Mai mult, cu răbdare și perseverență, a bătut și la porțile publicațiilor de afară, reușind să pășească în spațiul anglo-saxon, un fel de Promised Land al autorilor de gen.
Producția mare de texte scurte îi permite, astfel, să adune periodic materialul necesar umplerii unei cărți. Așa se face că, în 2017, autorul focșănean le-a oferit cititorilor două volume de povestiri: Progradia și 1944 – Ein Freak.
Prima impresie pe care mi-a lăsat-o cel din urmă volum este una de tristețe de sfârșit de lume, de atmosferă sumbră, apăsătoare. Nu ajunge la stadiul de insuportabilitate, ci doar lasă impresia unui destin inevitabil, de care ești conștient încă de la primele pagini că protagonistul nu poate scăpa. Nu știu dacă intenția autorului a fost să adune în acest volum textele de această factură sau a fost o simplă întâmplare, dar această armonie întunecată dă o unitate volumului, sporindu-i impactul.
Cred că piesa de rezistență a cărții o constituie Conu’. Nu tema, ideea, este cea care-i conferă această calitate. Dacă menționez că este vorba despre un tânăr ce merge la țară pentru a-și face ucenicia alături de un doctor renumit, ocazie cu care descoperă că în zonă se petrec fenomene misterioase, ce implică transformări ale locuitorilor, devine extrem de clar unde bate autorul. Totuși, atmosfera creată este superbă, fiind susținută de un limbaj arhaic atent ales și bine dozat pentru a nu îngreuna lectura, ci a-i da savoare. Povestirea de față este un exemplu elocvent că nu trebuie neapărat să cauți originalitatea unor idei, ci să știi cum să scrii un text ca să fie plăcut lecturii.
Dacă în romanul de debut Cum să fabrici un semizeu autorul a apelat la recuzita SF formată dintr-un loc și un viitor îndepărtate, majoritatea textelor din volumul acesta transcriu în cheie fantastică evenimente din trecut sau care s-ar putea petrece chiar acum într-un loc anume de pe glob. Povestirea care dă titlul volumului trimite clar la perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, combinând-o cu un Frankenstein adus mai aproape de zilele noastre. Blocada, După douăzeci de ani sau O noapte fără regină sunt povești triste care ar putea fi declanșate în orice clipă de un Breaking News. Așa cum precizam anterior, încă din primele rânduri sunt sădite semințele finalului deprimant, dar cititorul se lasă dus de scriitura frumoasă, de ritmul ce amintește de fado-ul portughez.
În această atmosferă tristă, de iarnă cenușie, există o oază – asemenea unui ghiocel ce-și scoate capul la lumină de sub stratul gros de zăpadă. Legea azilului politic civil este genul de povestire scurtă, cu poantă, care-ți aduce zâmbetul pe buze. Dacă se potrivește gura de aer proaspăt oferită de ea, ori dacă sună distonant în melodicitatea volumul, cred că depinde de gustul fiecărui cititor.
Există și povestiri care mi-au lăsat impresia că ar mai fi trebuit șlefuite pentru a-și atinge potențialul. Mai ales spre final, impresia mea a fost că volumul își pierde puțin suflul. Poate fi de vină atmosfera sumbră menționată anterior, una cu care eu nu pot rezona o perioadă prea lungă. Sau poate autorul ar fi trebuit să dozeze altfel aranjarea povestirilor în volum, dispersând cele mai bune povestiri, în loc să le așeze la început. Nu știu cum li se va părea altor cititori, dar, pentru mine, impresia a fost de scădere spre finalul cărții.
Per total, 1944 – Ein Freak mi se pare un volum bun, cu sclipiri pe alocuri. Citindu-l de atâta vreme pe Florin Purluca, impresia e una firească. Autorul se maturizează și chiar dacă alternează – firesc, aș zice – unele proze foarte bune cu unele nu chiar atât de reușite, ștacheta scrierilor sale este mereu deasupra mediei, iar impresia generală pe care o lasă e una bună. Conform criteriilor mele, se numără, la ora actuală, printre cei mai buni scriitori SF de la noi din țară.
