antologia „Noir de București”, editor Bogdan Hrib
2017, editura Tritonic,
colecția Mystery&Thriller, 536 pag.
Am mai spus-o și cu alte ocazii că, după părerea mea, antologiile sunt un demers bun, deoarece permit publicului să-și facă o imagine despre un anumit grup de scriitori (aranjați sau nu pe anumite criterii, cum ar fi apartenența la o anumită zonă, ori generație), sau despre reprezentarea unui anumit gen literar la noi ori în alte părți. În ceea ce ne privește, dacă la capitolul SFFH stăm relativ binișor cu antologiile și volumele colective, în domeniul crime lucrurile diferă. Prin urmare, ideea de a realiza o antologie de gen cu autori autohtoni mi s-a părut o inițiativă binevenită.
Noir de București nu este doar o antologie de gen, ci are și o temă. După cum spune și titlul, textele din cuprinsul său au, toate, acțiunea în capitala țării. Volumul se alătură, astfel, unor inițiative similare de peste hotare. Cele optsprezece texte incluse – unele aparținând unor autori cu state vechi, altele unora ajunși mai recent pe scena literară – sunt împărțite pe patru secțiuni, după tipicul lor. Unele țin de acțiuni polițienești, alții de povești ale orașului, unele sunt cu detectivi și, în fine, altele istorisesc diferite acțiuni civile. Dar toate au în comun orașul București și mistere, enigme care rămân mai mult sau mai puțin neelucidate.
Antologia este deschisă de Dănuț Ungureanu. În Câteva zile cu Angel, autorul își demonstrează (dacă mai era nevoie) ochiul fin pentru detalii și ascendența jurnalistică, oferindu-ne un text alert, dur, dar bine ancorat în realitatea zilelor noastre, în care un polițist încearcă să descâlcească ițele unei afaceri de tip mafiot.
Dacă într-o seară, vreun zid a lui Daniel Octavian Bejan iese din cotidian și virează spre fantastic, relatând cazul unor decese inexplicabile ce au drept victime persoane care, aparent… încă mai trăiesc. În altă parte, sub altă identitate. Un text psihotic, de atmosferă, menit să te facă mereu să privești peste umăr. Sau, mai exact, la intrarea în sinagogă.
Michael Haulică oferă o anchetă clasică în Gâtul din Tei. Totul pornește de la o bucată de gât descoperită în parcul menționat în titlu. Urmele sunt greu de deslușit, mai ales când nimic nu pare să indice vreun suspect. Și totuși, pas cu pas, adevărul se devoalează, sub pana plină de lirism, duritate, dar și umor a autorului, într-unul dintre cele mai bune texte ale volumului.
Ștefan D. Guță este unul dintre scriitorii aflați la început de drum. În Noapte în Gara de Nord, el caută să dea de capătul unei povești petrecute într-un decor perfect pentru nelegiuiri. Autorului pare să-i place să se joace, mintea cititorului fiind victima perfectă. Avem suspecți, avem răsturnări de situație, avem ritm – cu alte cuvinte, toate ingredientele agreate (mai ales) de publicul tânăr actual.
Antologatorul-editor-scriitor Bogdan Hrib contribuie și el la volum cu Crimă de cartier, un text care-l are ca erou principal pe Tony Demetriade, cel ce pare să fi preluat ștafeta de la Stelian Munteanu. Un decedat descoperit într-un parc, o acțiune alertă, specifică autorului, cu fraze scurte, dialoguri tăioase – dând mereu senzația că te afli în fața proiecțiilor unor fotografii, stop-cadre menite să te conducă, pe nesimțite, către elucidarea enigmei.
În Sara, Daniel Timariu aduce în prim plan stilul pe care l-a impus prin operele sale polițiste: întunecat, plin de savoarea unor povești șoptite în fundal, dur și, în același timp, cald. Particularitatea textului o constituie, de data aceasta, faptul că pornește invers: cititorul știe cine este criminalul, iar firul anchetei este urmărit ulterior. Însă, pentru cei ce nu-l cunosc pe autor, am un avertisment: așteptați-vă la neașteptat.
Aflată la debutul literar, Ligia Enache povestește în Care este visul tău? despre încercarea unui român plecat în străinătate de a reface legăturile cu trecutul lăsat în urmă. Un trecut care presupune anchetarea uciderii unei foste iubite. Un text curat, antrenant, o promisiune că autoarea știe să mânuiască vorbele.
Generația a treia a lui Horia Gârbea poate fi asemuită cu un decupaj din revistele vremurilor trecute, creionând o perioadă – sau, mai corect, o succesiune de perioade – din istoria Bucureștiului. Indiciile sunt strecurate cu mare atenție și pot scăpa în cazul unui cititor grăbit, care riscă să rateze finalizarea unei structuri atent construite de autor.
Fantoma din Lacul Morii a Olgăi Delia Mateescu este al doilea text din antologie ce trimite spre fantastic. Legăturile sunt realizate în așa fel, încât eliminând orice piesă care ar părea ireală – și este prezentată, ca atare în această poveste în care unii oameni nu sunt ce par a fi – întreaga logică a poveștii s-ar prăbuși. Foarte frumos scrisă, mi-a amintit de romanele de secol al XIX-lea, atât prin stil, cât și prin construcție.
Trebuie să recunosc că, la început, Bătrâna și casa lui Bogdan Teodorescu mi s-a părut destul de greu accesibilă. Fraze lungi, aproape interminabile, cu întorsături ce îngreunau lectura. Curând, însă, am constatat că talentul cu care le formula autorul îmi permitea să mă las purtat de poveste, până când a devenit atât de incitantă, încât nu mai puteam s-o abandonez. Căci – nu-i așa? – cine ar putea bănui că o bătrână neajutorată e dispusă să facă orice pentru a-și recăpăta casa naționalizată de comuniști? Absolut orice.
Despre Petru Berteanu știam că are harul de a spune povești. Exact asta face în Sub vrăbii și sub mierle. Spune povestea unui deces care s-ar putea să fie mai mult decât pare. Și, odată cu această poveste, istorisește viața unui personaj, a unui loc, a unor oameni. Natural, purtându-te sub pana lui vrăjită, la fel ca muzicantul ce, în vechime, a atras după el copiii unui burg german.
Titlul povestirii Luciei Verona, Câteva momente din viața unui anticar, poate păcăli la prima privire, ducând cu gândul la o atmosferă relaxată, poate chiar ușor plicticoasă, a unei vieți aparent anoste. Nimic mai greșit. Autoarea ne aruncă în vâltoarea Mafiei și a reglărilor de conturi, ducând totul către un final așteptat cu sufletul la gură, care…
Vin roșu pentru soțul meu este un alt text în care lucrurile se resetează periodic, dând peste cap tot ce știa cititorul până la un moment dat. Tony Mott conduce foarte bine firul unor relații sentimentale și de afaceri, într-un thriller în care încerci, cu sufletul la gură, să-ți dai seama cine sunt prietenii și cine dușmanii.
Teodora Matei ridică, în Poveste de pe strada Armenească, problema unei apariții fantomatice într-un loc aparent părăsit. Deși pare să meargă pe o rețetă similară celorlalte două texte de factură fantastică din volum, autoarea arată curând că piesele puzzle-ului au toate consistența realității și că, deși greu de crezut în primă fază, conduc spre o concluzie logică.
Cu Trafic de organe a lui Dan Rădoiu am avut o relație de love-hate. E minunat scrisă, bine gândită ca intrigă, cu întorsături de situație excelent dozate, surprinde perfect viața interlopă, dar e mult prea dură, întunecată și sinistră pentru gustul meu.
Anamaria Ionescu știe foarte bine să „citească” problemele vieții de zi cu zi. Și, când încearcă să construiască o poveste polițistă pe scheletul relației dintre doi foști iubiți, reușește o treabă foarte bună. Personajul duce șicanele post-relațiilor amoroase la un alt nivel. Unul de Zona Crepusculară, care te face să te întrebi dacă noi scriem poveștile, sau poveștile ne scriu pe noi. Mi s-a părut că se completează foarte bine cu Fantoma din Lacul Morii.
Tot despre o relație vorbește și Silvia Chindea în Întâmplări anodine. De data aceasta, din altă perspectivă, dar una de atmosferă, întunecată, sinistră, psihotică.
Ultimul text, Colții ascunși ai orașului, îmi aparține și relatează o poveste interbelică a unui bărbat venit în capitală pentru a-și căuta o cunoștință de la care nu mai primise niciun semn de multă vreme.
Mi-au plăcut mai multe lucruri la această antologie. În primul rând, n-a existat niciun text care să-mi displacă. Chiar și cele ce n-au fost pe gustul meu în materie de stil sau atmosferă, sunt foarte bine scrise și le-am apreciat ca atare. În al doilea rând, e o diversitate atât de mare de stiluri și teme, încât cred că orice cititor poate găsi mai multe povestiri care să-i meargă la suflet. Cred că inițiativa lui Bogdan Hrib de a realiza această antologie a fost una nu doar bună, ci și salutară, în contextul unei piețe care avea nevoie de așa ceva. Noir de București poate fi o bornă a genului crime din țara noastră, deși nu știu dacă am eu căderea să fac asemenea afirmații. Ce pot face însă, cu siguranță, este să vă îndemn s-o citiți. Merită! Și sunt sigur că veți descoperi destule texte care vă vor plăcea și vă vor îndemna să urmăriți cariera autorilor lor.
