Dănuț Ungureanu – „Luna în orașul blestemat”
2017, editura Tritonic
Colecția Mystery & Thriller
„Se va alege praful de țara asta”, spunem adesea, în special după ce ne uităm la știri sau dăm o raită prin spațiul virtual. Ei bine, povestea lui Dănuț Ungureanu ne duce în România aceea de care s-a ales praful. Peste vreo 3 sau 4 decenii, Uniunea Europeană se va fi desființat, societatea va fi devenit neguvernabilă, Bucureștiul va fi un oraș în ruine, oamenii o vor duce de azi pe mâne, corupția va fi la ea acasă, toată gama de infracțiuni, de la furturi până la crime în spectacole publice, vor fi parte din cotidian. Amărâții se vor fi obișnuit cu condiția de ratați, trăind numai pentru momentele marilor cântări când starurile manelelor și rockului împart scena pentru delectarea hipnotică a celor prezenți (fapt care pentru mulți dintre prietenii mei ar fi un simbol al dezastrului).
În tot acest univers apocaliptic îl regăsim pe Dănuț Luna, fost polițist, actualmente membru al unei patrule asociate poliției. Luna este un tip ajuns la vârsta deplinei maturități, pe care viața l-a doborât. Despre el nu putem spune că s-a ridicat, doar că a învățat să trăiască cu înfrângerea. La început, nimeni nu înțelege de ce este chitit să rezolve ițele unei crime care, aparent, nu este cu nimic deosebită de restul fărădelegilor care domină o capitală predată forțelor răului, de cele mai multe ori cu complicitatea autorităților. Fără a vă dezvălui prea mult din acțiune, pot să vă spun că se va dovedi că nasul de copoi al lui Luna are dreptate, iar compotul pe care investigațiile lui îl dezvăluie va zgudui fantomatica metropolă din temelii.
Ca locuitor al Bucureștilor zilelor noastre, ce m-a izbit este imaginea de dezastru total și iremediabil pe care autorul o imprimă capitalei viitorului. Urme ale reperelor urbane pe care noi le știm, le regăsim în carte ca pe niște amintiri ale unor vremuri apuse pentru totdeauna. Chiar și oamenii acceptă resemnați realitatea și aleg cu bună știință ignoranța. Nimeni nu mai citește, nu mai știe și nici nu vrea să-și amintească istoria recentă. Ce rost ar avea?
Unul din primele lucruri care șochează este modul aparent relaxat și ironic al personajului principal de a relata faptele, de altfel foarte grave. Autorul nu se zgârcește în a zugrăvi imaginile dezastrului. Uneori ai impresia că te pierzi pe aleile Colentinei contaminate de putregai sau ale Pantelimonului mare, un fel de junglă din care nimeni nu mai iese viu, sau printre ruinele unei clădiri care în alte vremuri era simbolul puterii.
Cât despre fostul polițist, este, așa cum ar spune o bună prietenă de-a mea, „un tip mișto doar că e cam praf”. Un om care nu mai are nimic de pierdut, în afară de o fărâmă de umanitate și una de corectitudine. De care se agață cu dinții. Și-a încasat din plin loviturile de la viață, așa că a decăzut mult. Cu toate astea este cunoscut și respectat pe străzi. Nu are bani, dar cumva se descurcă. Nu mai e nici tânăr, nici atletic, dar cumva impresionează femeile. Are un acut simț al dreptății, dar asta nu-l împiedică să se alieze cu membrii forțelor interlope pentru a reuși să descurce ițele. Cu alte cuvinte, Luna este un om construit din contradicții.
Dacă ar fi să reproșez ceva cărții, este inconsistența de ritm, ca și cum pe ici, pe colo, scriitorul este atât de fascinat de mediul pe care îl creează, încât uită de poveste. Una peste alta, Luna în orașul blestemat, a fost pentru mine, o experiență interesantă și captivantă. Mă simt datoare, însă, să vă avertizez că este departe de a fi o lectură facilă. Gândurile care rămân după ce ai citit cartea sunt cam negre, gustul ușor amar și te agăți de speranța că imaginația lui Dănuț Ungureanu nu are nimic premonitoriu.
