Dan Abnett – Seria Gaunt’s Ghosts
U.K. – 1999- 2013
Scriitorii şi scenariştii ne-au obişnuit, în general, cu două posibile viziuni ale viitorului mai mult sau mai puţin îndepărtat. Prima este a unui viitor hiper-tehnicizat. Nimic nu mai e natural. Totul se întâmplă prin telecomandă, în jurul omului sunt numai monitoare şi holograme, totul este înseriat şi microcipat, iar realitatea s-a redus la o serie de screensavere. O altă viziune este cea post-apocaliptică. O confruntare sau un cataclism a lovit omenirea. Supravieţuitorii sunt puţini, speriaţi şi întorşi la instinctele animalice. Se luptă între ei, miza fiind supravieţuirea. Tot ce a însemnat progres şi modernitate a fost pierdut. Tehnologiile rămase sunt folosite de forţele răului, iar omul trebuie să le anihileze. Ce au comun aceste două viziuni? În primul rând, dictatura. Surprinzător sau nu, conducerea viitorului va aparţine unor oligarhii elitiste şi fără scrupule. Indiferent dacă avem parte de o societate revoltător de dezvoltată şi tehnicizată sau de populaţii în pragul exterminării, liderii oamenlor sunt generatori de conflicte.
În seria de romane Fantomele lui Gaunt, universul este condus de un împărat-zeu, o entitate care guvernează multiple lumi, aflate fiecare în parte şi toate împreună în război cu forţele haosului; un fel de rebeli organizaţi şi puternici. Războiul durează de generaţii. Oamenii sunt atât de obişnuiţi să trăiască pe câmpul de luptă, încât nu mai ştiu nimic altceva. Inclusiv amintirile din copilărie sunt tot despre război. Dan Abnett, autorul, transformă conflictul armat în rutină. Dacă trecutul se mai iveşte din sertarele îndepărtate ale memoriei unuia sau altuia dintre soldaţi, viitorul nu apare niciodată. Pentru că viitorul nu există. Există numai prezentul, presărat cu lupte, moarte, misiuni. Între o luptă cu forţele Haosului şi un transport naval între zonele de conflict, oamenii îşi amintesc de lumile din care au venit şi pe care nu au să le mai vadă vreodată, de poveştile copilăriei, de momentul când au pus mâna prima oară pe armă.
Unul din primele lucruri pe care le remarci citind cărţile ce compun seria este acela că nu există locuri care să nu se afle în mijlocul luptei. Un alt lucru surprinzător este că în aceste cărţi femeile lipsesc aproape cu desăvârşire. Războiul seamănă cu un joc al bărbaţilor, o lume eminamente masculină, în care prezenţa feminină doar ar încurca, într-un război în care duşmanul este atât de dotat şi upgradat din punct de vedere al tehnicii de luptă, încât este, în parte, dezumanizat. Femeile aprar, uneori, în amintiri, sub forma unei prezicătoare, a unei mame de mult pierdute sau a unei viziuni despre un înger. Dar niciodată reale, tangibile, senzuale. Ajungi să te întrebi cum Dumnezeu au apărut pe lume bărbaţii aceia.
Ceea ce cucereşte la seria de romane Fantomele lui Gaunt este tocmai clasicismul, canoanele genului respectate până în cele mai mici detalii. Avem un SF apocaliptic după toate regulile. Războiul e pretutindeni şi feroce, distrugerea – omniprezentă, împăratul este fiinţă supremă şi zeu pe care nimeni nu l-a văzut, dar toată lumea îl venerează. Chiar şi aşa, acest mediu sumbru naşte caractere. Colonelul comisar Gaunt şi oamenii lui sunt eroi adevăraţi. Eroi care, într-o altă viaţă, înainte ca datoria faţă de împărat să îi smulgă din lumile lor, aveau meserii simple şi vechi de când lumea: tâmplari, fierari, barmani. Genul de oameni lângă care ai vrea să fii atunci când sfârşitul lumii va bate la uşă. Şi fiecare pagină este o nouă incursiune în sufletele şi devenirea acestor oameni. Şi, treptat, înţelegi cum de un univers atât de distrugător a format caractere atât de… umane. Aşa cum în cazul unor calamităţi doar elementele cele mai puternice ale naturii supravieţuiesc, tot aşa acest război nu permite decât celor foarte puternici să îşi păstreze principiile şi umanitatea.
Un alt lucru fermecător la Abnett este scriitura. Autorul se numără printre puţinii care reuşesc să creeze imagini din cuvinte. Detaliile sunt suficient de multe încât să poţi descoperii cu ochii minţii oamenii şi locurile şi suficient de puţine încât să lase imaginaţia cititorului să zburde. Iar pentru iubitorii limbii engleze – printre care se numără şi subsemnata – cărţile sunt un adevărat regal. O topică modernă, uşor de citit şi un limbaj al viitorului compus din cuvintele trecutului.
Un scriitor criminal, interpretat cândva magistral de Johnny Depp, spunea că succesul unei poveşti este dat de final. Eu nu am terminat de citit seria de romane, aşa că nu ştiu cum a ales Dan Abnett să îşi încheie odiseea din viitorul apocaliptic al omenirii. Aş putea specula despre cum aş fi tentată să o închei eu. Dar n-am s-o fac. Dacă aveţi de călătorit sau mergeţi frecvent cu transportul în comun, luaţi-l cu voi pe Abnett. Nu este viitorul câştigător al Nobelului, dar e o companie interesantă.
Lipsește informația de căpetenie, anume că seria de romane face parte dintr-un univers literar extrem de întins, pe nume Warhammer 40.000 (adică anul 40000, cum ar veni). Sau mă înșel eu foarte tare?!?
Nu va inselati. Multumesc pentru plusul de informatie.